Încetează cu reproșurile!

Viața intimă specifică familiei face ca cei ce o împărtășesc să aibă acces reciproc la taina celuilalt. Ei nu își împărtășesc doar bucuriile și necazurile, ei își poartă și slăbiciunile unul altuia, își cunosc neîmplinirile, rănile, suferințele din trecut. Intimii devin astfel tărămuri deschise unul către altul, comunicându-și aspecte profunde ale ființei lor. La vreme de cumpănă în orice relație este pusă în pericol tocmai această intimitate ca împărtășire a tainei celuilalt. Sub presiunea îndemnului celui rău omul cade în capcana gândurilor negative despre celălalt, începe a-l judeca, a se scârbi de el și prin aceasta a-l ocărî. Reproșul devine în aceste condiții cea mai la îndemână armă de atac împotriva partenerului de viață.

Care sunt principalele cauze pentru care se nasc reproșurile în familie?
Citeste tot articolul

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune, în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.

Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în biserică, și altele de genul acesta pe care le auzi în jurul tău.

Aș dori ca mai întâi să cunoști prevederile Constituțiilor Apostolice, un document foarte important pentru creștinism, care precizează că „nici împreunările legitime, nici lehuzia, nici curgerea sângelui, nici scurgerile în vis nu pot întina firea omului sau să o separe de Duhul Sfânt, ci numai necredinţa, impietatea şi fapta contrară legii” Citeste tot articolul

Click click și la inimă nimic!

Generația click, așa se vorbește astăzi despre sutele de milioane de persoane pentru care internetul este un mod de viață oscilant între realitate și irealitate, între închipuire și distorsionare, între prezență și absență, între implicare și retragere.

Studii de specialitate relevă faptul că ne propagăm o imagine mult cosmetizată în special pe facebook. Facebook-ul nu a devenit doar o formă de comunicare, de păstrarea a contactului între oameni pe care viața i-a îndepărtat fizic unii de alții, ci s-a arătat totodată a fi o unealtă de propovăduire a unei imagini false despre noi.

Judecători pe FaceBook şi manipularea pe net

Judecători pe FaceBook şi manipularea pe net

Pe fundamentul acestei falsități se străduiesc unii să comunice frânturi din viața lor pentru ca astfel să creeze sau să aprofundeze relațiile cu ceilalți. Nebunia continuă când omul se torturează pe sine și în mediu real încercând să răspândească aceeași falsitate, umplând relațiile cu balast, cu nimicuri, cu himere, cu minciuni Citeste tot articolul

O lecție de viață: Doamne, transformă-mă într-un televizor…

O învățătoare le-a cerut elevilor să scrie o compunere despre ce și-ar dori de la Dumnezeu. La sfîrșitul zilei, în timp ce corecta lucrările, ea a citit una extrem de sensibilă, la care i-au dat lacrimile. Soțul ei, care tocmai ce intrase în casă, a văzut-o plîngînd și a întrebat-o:

-Ce s-a întîmplat?

Ea a răspuns:

-Citește asta! Este compunerea unuia dintre elevii mei.

„Doamne, în seara asta vreau să te rog să faci ceva foarte special. Transformă-mă într-un televizor. Vreau să îi iau locul și să trăiesc ca televizorul din casă.

Așa aș avea propriul meu loc special și familia mea ar sta în jurul meu zi de zi… Citeste tot articolul

Sfântul Maslu, Sfânta Liturghie şi Parastas de Obşte la Biserica Ortodoxă Română din Straubing în data de 04 şi 05 Noiembrie 2017

Dragi prieteni , iubiţi credincioşi şi credincioase,

în ziua de Sâmbătă 04 noiembrie 2017, la ora 10:00 vom săvârşi Taina Sfântului Maslu la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Straubing (Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing).

Iar Duminică 05 noiembrie 2017, la ora 10:00, vom săvârşi (tot la Biserica noastră din Straubing)

Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas de Obşte

pentru toţi cei adormiţi dintre neamurile noastre, la care vă invităm pe toţi spre a-i comemora împreună. Utrenia va începe la ora 08:30 (ca de altfel în fiecare duminică la Straubing).

Vă îndemnăm pe fiecare (după posibilităţi bineînţeles) să aduceţi cele de cuviinţă pentru Parastas, pentru a le împărţi după Slujba Parastasului şi binecuvântare, la Agapa frăţească ce va urma, tuturor celor prezenţi la Sfânta Liturghie, străinilor şi mai ales săracilor care trec pe la biserică (şi asta este foarte important, căci doar aşa este primită pomana pentru cei adormiţi înaintea lui Dumnezeu).

Mortii, dragii mei, doar atunci sunt morti... cand uitam de ei...

Mortii, dragii mei, doar atunci sunt morti… cand uitam de ei…

Vă rugăm să distribuiţi anunţul şi vă aşteptăm cu drag la Straubing, să ne rugăm împreună, să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă păzească pe toţi, împreună cu toţi cei dragi ai voştri, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin!

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Parintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing
Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing
Tel.: 0941 – 30 74 0 74 Citeste tot articolul

Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine

Să te pârască poate oricine, dar să te vândă nu poate decât acela care mănâncă pâine cu tine. Rău poate să-ţi facă orice semen, cât de străin şi de depărtat ar fi de tine, dar cel mai mare rău nu ţi-l poate face decât acela care neapărat îţi stă cel mai aproape. De aceea, nici durere mai mare nu poate produce nimeni pe lume, ca acela de la care ai dreptul să aştepţi cea mai mare bucurie.

Dragă suflete care ai avut pe lume harul de a avea un învăţător din pâinea căruia te hrăneşti, fii cu luare-aminte şi nu lăsa nici un fel de gând satanic să-ţi pătrundă în inimă împotriva învăţătorului tău! Oricât de mare îţi pare fericirea pe care ai putea să ţi-o cumperi prin vânzarea binefăcătorului tău, nu o dori!

Cina Cea De Taina: "Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde" (Matei 26, 23)

Cina Cea De Taina: „Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde” (Matei 26, 23)

Oricât de mare rău ţi s-ar părea că ţi-a făcut el, nu dori niciodată să te răzbuni pe părintele tău, pe învăţătorul tău, pe binefăcătorul tău, căci preţul cu care îl vei vinde şi săgeata cu care îl vei străpunge vor arde în vecii vecilor mâinile şi inima ta Citeste tot articolul

Cu cât mai mult tace Dumnezeu, cu atât este mai prezent

Mă obsedează faptul că multă lume este îndurerată, că oamenii au necazuri, dureri probleme, strâmtorări. Omul are necazuri și de la cei din jurul lui, și de la întâmplări ale vieții, dar și de la sine însuși. Unii se luptă cu bolile, iar unii cu diavolul față către față. Există multă suferință, multă durere!

Îngăduiți-mi să spun aici ceva ce poate am spus și altă dată: cu cât sunt mai vădite acestea toate pe care le-am pomenit, cu atât mai mult cred că Dumnezeu există, este prezent. Nu se poate ca Dumnezeu să nu-Și ofere ajutorul la vremea pe care o știe doar El.

Domnul nostru Iisus Hristos

Domnul nostru Iisus Hristos

Noi, oamenii, cu sensibilitatea noastră omnească suferim atât de mult, pătimim mult când sufletul nostru vede toate acestea! Dumnezeu – care nepătimitor fiind, nu încetează să fie Făcătorul tuturor acestor făpturi care suferă și de aceea, din acest punct de vedere, nu poate să fie pasiv – cum este cu putință să vadă toate acestea și să ne înțeleagă și să nu înțeleagă ce ni se întâmplă? Noi nu putem pune în locul celuilalt. Uneori, ca om îi spun celui de lângă mine: „Uite, te înțeleg, îmi dau seama ce este în sufletul tău” Citeste tot articolul

Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic?

Ţine minte chipul smereniei: trupul tău este luat din pământ şi în pământ va merge iarăşi. Ai fost adus întru fiinţă din nefiinţă şi neştiut îţi este unde vei merge – unde vei fi rânduit de Dumnezeu. Nu tu însuţi te-ai adus la fiinţă şi nu știi unde te vei strămuta după fiinţarea vremelnică de aici.

Aşadar, fii smerit şi mereu grăieşte dimpreună cu Proorocul: „Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine” (Psalm 130,1). Sau, după cum spune acelaşi Prooroc: „Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului” (Psalm 27,1).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic? Cum să te înalţi pe tine însuţi, când fără ajutorul lui Dumnezeu nimic plăcut Lui nu poţi săvârşi? Fii, aşadar, smerit, după cum ai şi fost zidit smerit de către Dumnezeu Citeste tot articolul

Fii om!

 

Nu înjosi pe nimeni în viață
Și nici de sus la alții nu privi
Nu ignora o lacrimă pe față,
Poate-ntr-o zi pe fața ta va fi!

Maica Domnului cu Pruncul Iisus

Maica Domnului cu Pruncul Iisus

Nu-l umili pe cel mai slab ca tine
Nu-i vina lui c-așa a fost creat,
Te vezi erou și lumea-ți aparține
Dar uiți că scări nu-s doar pentru urcat! Citeste tot articolul

Poveste de dragoste: Adevărata dragoste durează întreaga viață – trebuie să citeşti asta!

Viața i-a despărțit pentru 60 de ani. Dar au continuat să se iubească la fel ca în prima zi…

Când Anna Kozlov l-a zărit pe bărbatul ce tocmai coborâse din mașină, a simțit că i se taie respirația. Sosise de curând în satul natal -Borovlyanka – pentru a-și revedea casa părintească. Și tocmai atunci, exact în fața casei ei, bărbatul acela trecut de 80 de ani care la rândul lui o zărise și care acum se îndrepta grăbit spre ea…

În 1946 se căsătorise cu Boris, iubirea vieții ei. Au stat împreună doar trei zile: el era pe atunci în armată, iar permisia i se terminase. Apoi, până ca Boris să se întoarcă acasă, comuniștii o deportaseră în Siberia. Fără putința de a da unul de altul, fără ca măcar să știe dacă celălalt mai este viață, trecuseră așa mai bine de șase decenii. Iar acum bărbatul acela, albit de ani, dar totuși atât de cunoscut. “Am crezut că nu văd bine. Dar felul în care mergea și modul în care mă privea, îmi păreau atât de familiare. Inima îmi bătea cu putere. Știam că este el! Și am început să plâng de bucurie.”

Boris si Anna - Poveste de dragoste

Boris si Anna – Poveste de dragoste

Printr-o întâmplare, Boris alesese chiar acea zi pentru a-și vizita încă o dată satul și a poposi puțin la mormintele părinților. Din nostalgie, oprise mașina în fața casei femeii pe care continuase să o iubească toată viața. Și pentru nimic în lume nu se aștepta să vadă acolo, în fața lui, prima și singura sa mare iubire. Și pe care, deși nu o mai văzuse de atunci, continuase să o iubească întreaga lui viață. “Am fugit la ea”, își amintește, el acele momente. “Am fugit la ea și i-am spus: «Draga mea, te aștept de atât de mult timp! Soția mea, viața mea…»”.

Trei nopți de iubire, șase decenii de speranță
Citeste tot articolul