Înmormantarea unui înger – Și cerul plânge împreună cu noi

A mai plecat la Domnul un înger – Eduard Andrei, un prunc de numai trei săptămâni… Chiar și cerul plânge astăzi împreună cu noi!

După cum spunea și Părintele Constantin Necula, taina aceasta a acestei treceri ne dovedeşte o dată în plus că deja Eduard Andrei este un mediator între noi şi Hristos. Este un mijlocitor, pentru că noi i-am spus aici: Pruncule, roagă-te pentru noi, păcătoşii! Că nu pe el avem a-l plânge, ci pe noi.

Că el n-a gustat din dulceaţa vieţii, dar iată, gustă din dulceaţa Raiului şi a Cerului. Sigur că ne este greu şi trecem greu peste astfel de momente şi să ştiţi că niciodată nu-i vindecat sufletul nostru de astfel de drame. Ele ar fi tragedii, dacă Hristos n-ar fi înviat Citeste tot articolul

Căinţa păcătosului

La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a promis să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat” (Sfântul Atanasie cel Mare)

Ne îmbolnăvim că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra măncării

Cât de des ne îmbolnăvim numai din aceea că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra măncării. Înainte, oamenii făceau toate cu rugăciunea pe buze: când arau se rugau, de asemenea şi semănatul şi secerişul grânelor îl făceau tot cu rugăciune.

Acum noi nu mai cunoaştem ce fel de oameni au pregătit ceea ce noi mâncăm, fiindcă de multe ori alimentele sunt pregatite cu cuvinte de hulă, cu batjocura şi blasfemie. De aceea neapărat trebuie să stropim cu aghiasma de la Bobotează deoarece ea sfinteşte totul şi se poate mânca ceea ce am pregătit fără să ne tulburăm.

Tot ceea ce mâncăm noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii Citeste tot articolul

Taina Sfintei Cununii

O femeie necăjită a venit la un preot să-i ceară sfat:
– Vă rog, părinte, ajutaţi-mă cu un sfat. N-am înţelegere în casă. Bărbatul meu cheltuieşte mai mult decât câştigăm. Uneori bea, alteori ne certăm. Datoriile cresc, iar noi şi copiii trăim tot mai rău.
– Lasă femeie, o să vorbesc eu cu el.
După câteva zile, preotul se întâlneşte pe drum cu bărbatul femeii şi îl întreabă:
– Cum o mai duci, fiule? Citeste tot articolul

Sărbătoarea Învierii Domnului, Straubing 2017 – Hristos a Inviat!

ZIUA ÎNVIERII! Şi să ne luminăm cu prăznuirea… şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Sfânta Înviere. Şi aşa să strigăm:

Hristos a înviat din morţi
cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!

Sărbătoarea Învierii Domnului, Straubing 2017 - Hristos a Inviat!

Sărbătoarea Învierii Domnului, Straubing 2017 – Hristos a Inviat!

Fie ca Lumina Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să reverse în sufletele frăţiilor voastre bucurie şi pace, dătătoare de aleasă nădejde a dobândirii vieţii celei veşnice!

Să aveţi parte de sănătate trupească, linişte sufletească şi multe împliniri duhovniceşti.

Iar celor care din motive binecuvântate nu veţi putea fi cu noi în această Seară Sfântă la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing (Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing) vă adresez o rugăminte duhovnicească:

La ora 22:30 când vom începe Canonul Sfintei Învieri, vom împărţi Sfânta Lumină credincioşilor şi vom înconjura Sfânta Biserică în procesiune, în oricare loc al lumii veţi fi şi oricât de fericiţi sau necăjiţi veti fi… bucuraţi-vă… şi rostiţi sau cântaţi împreună cu noi această cântare de biruinţă:

Hristos a înviat din morţi
cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, cele mai calde doriri de bine, împlinirea tuturor dorinţelor, bucurii şi fericire sufletească. Bunul Dumnezeu să vă dea în viaţă dragostea pentru El, aducătoare de pace, bună întelegere şi înflorirea sufletului. Relele lumii, să se ţină departe de voi şi niciodată să nu vă atingă. Bucuria să vă fie pernă, fericirea aşternut, iar mângâierile Domnului să vă fie sărutul mamei din pruncie.

Cu toata dragostea, al vostru, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Părintele Vasile Florin Reuţ

Hristos a Înviat!

***

P.S. Eu cred că oamenii cei mai fericiţi nu au parte de lucrurile cele mai bune, DAR pot obţine totul din cele pe care le au…

Eu cred că Îngrijorarea priveşte în jur, Părerea de rău priveşte înapoi, CREDINŢA însă priveşte mereu în sus, spre Dumnezeu.

Crede şi tu, iubite FRATE şi iubită SORĂ întru Domnul!!!

Hristos a Înviat!

 

Sfintele Slujbe de Paşti din anul 2017 la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Joi, 13 aprilie 2017 – Joia cea Mare:
– la ora 19:00 – Denia celor 12 Evanghelii

Vineri, 14 aprilie 2017:
– la ora 19:00 – Denia Prohodului Domnului cu procesiune în jurul Bisericii

Sâmbătă, 15 aprilie 2017 – Învierea Domnului, Sfintele Paşti:
– la ora 22:00 (până la aprox. ora 01:30) – Slujba Învierii Domnului cu procesiune, urmată în continuare de Sfânta Liturghie, sfinţirea coşurilor şi a Paştilor precum şi împărţirea Sfintelor Paşti

Slujba Învierii va începe cu ritualul împărţirii luminii urmat de procesiune în jurul bisericii. Credincioşii care doresc să ia parte la procesiune sunt rugaţi să vină la biserică începând cu orele 21:30 pentru ca toţi să-şi poată procura în rânduială lumânările pascale, iar cei care doresc sa dea pomelnice la Sfantul Altar să poată face aceasta în timp util, înainte de începerea Sfintei Liturghii.

La sfârşitul Sfintei Liturghii se va împărţi pâinea stropită cu vin, binecuvântată şi sfinţită, numită „Paşti”, precum şi tradiţionalul ou roşu şi o felie de cozonac binecuvântate şi sfinţite. De asemenea, după tradiţie vor fi binecuvântate şi sfinţite coşurile cu produse (Pasca, oua roşii şi alte produse) ale credincioşilor.

Bucuria Sfintelor Paşti îşi găseşte adevăratul sens şi împlinirea mai ales în participarea la Sfânta Liturghie şi în împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Luni, 17 aprilie 2017 (a doua zi de Paşti):
– la ora 08:30 – Utrenia
– la ora 10:00 – Sfânta Liturghie

 

Vă aşteptăm cu drag. Slavă Lui Dumnezeu pentru toate, fie Numele Lui binecuvântat de acum şi până în veac! Amin!

Vă dorim tuturor credincioşilor Sfinte Sărbători Pascale 2017 fericite şi binecuvântate, precum şi tradiţionalul „Hristos a Înviat!”

Cu toata dragostea, al vostru, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Părintele Vasile Florin Reuţ

 

Adresa noastră – dați click aici: http://www.credinta-ortodoxa.com/adresa-noastra/

Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing - Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing – Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

Mai multe informaţii:

Părintele Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0941 – 307 40 74
http://www.credinta-ortodoxa.com/adresa-noastra/

Contact Părintele Reuţ:
http://www.credinta-ortodoxa.com/pvasilereut/

Ce putem face dacă nu mai găsim sensul bucuriei în viaţa noastră, chiar dacă ne rugăm?

Să ştiţi că sensul vieţii nu se găseşte prin rugăciune. Sensul vieţii se găseşte prin viaţă. Să vă spun: mulţi din­tre cuvioşii ăştia care se pregătesc să ajungă preacucernici părinţi – oameni, de altfel, de bună calitate, nu mă îndoiesc –, toată viaţa citesc şi citesc. Voi aveţi senzaţia că viaţa e făcută din citate sau citări? Să fim serioşi!

Voi înşivă aveţi deschisă o carte a vieţii… N-o să zică Hristos: Aaa, n-ai ştiut… Aţi văzut ce bine ştiau gemenele alea ci­tate din Schilling, din nu ştiu care Obersturmbahnfuhrer al filozofiei germane? Marea filozofie germană, fără de care nu mai putem… Citeste tot articolul