Sfintele Slujbe de Paşti din anul 2017 la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Joi, 13 aprilie 2017 – Joia cea Mare:
– la ora 19:00 – Denia celor 12 Evanghelii

Vineri, 14 aprilie 2017:
– la ora 19:00 – Denia Prohodului Domnului cu procesiune în jurul Bisericii

Sâmbătă, 15 aprilie 2017 – Învierea Domnului, Sfintele Paşti:
– la ora 22:00 (până la aprox. ora 01:30) – Slujba Învierii Domnului cu procesiune, urmată în continuare de Sfânta Liturghie, sfinţirea coşurilor şi a Paştilor precum şi împărţirea Sfintelor Paşti

Slujba Învierii va începe cu ritualul împărţirii luminii urmat de procesiune în jurul bisericii. Credincioşii care doresc să ia parte la procesiune sunt rugaţi să vină la biserică începând cu orele 21:30 pentru ca toţi să-şi poată procura în rânduială lumânările pascale, iar cei care doresc sa dea pomelnice la Sfantul Altar să poată face aceasta în timp util, înainte de începerea Sfintei Liturghii.

La sfârşitul Sfintei Liturghii se va împărţi pâinea stropită cu vin, binecuvântată şi sfinţită, numită „Paşti”, precum şi tradiţionalul ou roşu şi o felie de cozonac binecuvântate şi sfinţite. De asemenea, după tradiţie vor fi binecuvântate şi sfinţite coşurile cu produse (Pasca, oua roşii şi alte produse) ale credincioşilor.

Bucuria Sfintelor Paşti îşi găseşte adevăratul sens şi împlinirea mai ales în participarea la Sfânta Liturghie şi în împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Luni, 17 aprilie 2017 (a doua zi de Paşti):
– la ora 08:30 – Utrenia
– la ora 10:00 – Sfânta Liturghie

 

Vă aşteptăm cu drag. Slavă Lui Dumnezeu pentru toate, fie Numele Lui binecuvântat de acum şi până în veac! Amin!

Vă dorim tuturor credincioşilor Sfinte Sărbători Pascale 2017 fericite şi binecuvântate, precum şi tradiţionalul „Hristos a Înviat!”

Cu toata dragostea, al vostru, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Părintele Vasile Florin Reuţ

 

Adresa noastră – dați click aici: http://www.credinta-ortodoxa.com/adresa-noastra/

Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing - Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing – Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

Mai multe informaţii:

Părintele Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0941 – 307 40 74
http://www.credinta-ortodoxa.com/adresa-noastra/

Contact Părintele Reuţ:
http://www.credinta-ortodoxa.com/pvasilereut/