„De la margini, o, apostoli…” – priceasnă închinată Maicii Domnului de credincioşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing

Credincioşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing i-au cântat la Sfânta Liturghie Maicii Domnului o frumoasă priceasnă:

„De la margini, o, apostoli,
La Ghetsimani v-adunaţi,
Şi-al meu trup, zice Fecioara,
Cu cântări mi-l îngropaţi…”

Mulţumim de împreună slujire, sunteţi cu toţii oameni minunaţi. Pacea Bunului Dumnezeu să se pogoare peste voi şi familiile frăţiilor voastre. O zi binecuvântată şi lipsită de griji. Părintele vă iubeşte şi vă binecuvintează pe toţi… şi voi ştiţi asta!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cu toată dragostea şi binecuvântare, al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

Părintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing
Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing
Tel.: 0941 – 30 74 0 74 Citeste tot articolul

Cand urăm „La mulţi ani” de Sfânta Maria, pe 15 august sau 8 septembrie?

Mulţi români sunt în dilemă în ceea ce priveşte data în care se spune „La mulţi ani!“ celor cu numele de Marin sau Maria. Astfel, unele persoane aleg să transmită urări pe 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului, iar alţii consideră acest fapt este o greşeală şi spun „La mulţi ani!“ pe 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului. Mai există o categorie, a celor care serbează ambele zile.

Preotul Eugen Tănăsescu, explică pentru ziarul Adevărul, că ar trebui să fim felicitaţi de câte ori se sărbătoreşte praznicul sfântului al cărui nume îl purtăm: „Cinstim sfântul al cărui nume îl purtăm. Iar urarea potrivită este: «Să porţi numele sfântului cu dragoste şi demnitate!», «La mulţi ani duhovniceşti în împărăţia Cerurilor!» şi «La mulţi şi binecuvântaţi ani!»“.

Maica Domnului "Floare neveştejită"

Maica Domnului „Floare neveştejită”

Rânduiala consideră ziua de 15 august, Adormirea, ca fiind cea mai importantă pentru cinstirea Maicii Domnului. În acea zi, Ea a adormit şi a înviat, simbolizând învierea muritorilor de rând atinşi de Divinitate.

„Dăm sfântul la o parte“

Preotul Eugen Tănăsescu mai spune că la onomastică este sărbătorit sfântul respectiv, nu aceia botezaţi după el: „Facem o greşeală enormă – dăm sfântul la o parte şi ne serbăm noi aşezându-ne în locul lui. Să nu cădem în această ispită! Noi trebuie să cinstim numele sfântului prin fapte. Dacă facem fapte bune, vom fi împreună cu el. Sfinţii ne iubesc pe toţi, mai ales dacă le purtăm numele“.
Citeste tot articolul

Numai auzirea învățăturilor duhovnicești nu mântuiește

Se spune într-o carte veche că un creștin după o viață frumoasă trăită în Biserică a plecat la Domnul. Acolo a fost întâmpinat de îngerul păzitor care l-a condus la Rai. Vizitând Raiul era foare încântat de frumusețile de acolo și cum petrec creștinii mântuiți, veșnicia! La sfârșitul călătoriei văzu pe-o parte un munte mare de urechi și la întrebat pe înger:

– Ce înseamnă sfinte înger muntele imens de urechi?

Numai auzirea învățăturilor duhovnicești nu mântuiește

Numai auzirea învățăturilor duhovnicești nu mântuiește

– Acestea sunt urechile creștinilor care au ascultat cu multă bucurie și entuziasm Cuvântul lui Dumnezeu, sfaturile bisericii, pravila bisericească, dar nu le-au împlinit. Urechile care au ascultat iată s-au mântuit și au ajuns în Rai, dar stăpânii urechilor sunt în focul iadului! a răspuns îngerul Citeste tot articolul

Praznicul Adormirii Maicii Domnului – Sfânta Liturghie şi Procesiune la Biserica Ortodoxă Română din Straubing în 15 August 2017

Dragi fraţi şi surori întru Domnul, iubiţi credincioşi şi credincioase, în ziua de Marţi 15 august 2017 la ora 10:00 vom săvârşi Slujba Sfintei Liturghii la Biserica Ortodoxă Română din Straubing (Adresa: Friedhofskapelle des St. Michael-Friedhofs, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing).

IMPORTANT: După Sfânta Liturghie vom ieşi în procesiune cu Sfantul Epitaf al Maicii Domnului, Sfintele Moaşte şi Sfintele Icoane în jurul Sfintei Biserici.

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului

Vă invit şi vă îndemn cu părintească dragoste să binevoiţi a fi părtaşi împreună cu noi la această mare sărbătoare, să fim toţi alături în rugăciunile de mulţumire faţă de Bunul Dumnezeu, Maica Sa Preacurată şi Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi maica sa, Elena, cu bucuria şi credinţa că şi pe viitor, rugăciunile lor vor face ca mila şi iubirea Lui Dumnezeu, să înconjoare familiile şi casele noastre.

Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, să aducă bucurii tuturor celor care cu credinţă îi cer mijlocirea către Bunul Dumnezeu şi îi aduc mulţumiri neîncetat pentru ajutorul primit. Vă dorim tot binele din lume, sănătate, bucurie, fericire, pace, binecuvântare şi Bunul Dumnezeu să vă păzească de tot ce-i rău.

Celor care plecaţi în concediu, vă dorim un concediu placut, odihnitor, binecuvântat cu multe bucurii duhovniceşti şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă ajute şi să vă întoarceţi cu bine înapoi.

Toate cele bune, pace, liniste si binecuvantare.

Cu toată dragostea şi binecuvântare, al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

Părintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing
Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing
Tel.: 0941 – 30 74 0 74 Citeste tot articolul

Cât de important este să fii sănătos – noutăţi de la fratele Nicolae Cosmin Păunescu

Actualizare 17.08.2017 – Donaţii direct în contul Parohiei:
– o familie de credincioşi: 70,00 Euro;

Suma totală adunată până acum în contul Parohiei noastre pentru acest tânăr este de 1391,97 Euro. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească dragostea frăţească!

Cea mai mare dorinţă a lui Nicolae: să mă fac bine şi să merg acasă...

Cea mai mare dorinţă a lui Nicolae: să mă fac bine şi să merg acasă…

***

Actualizare 15.08.2017 – Donaţii la Sfânta Biserică:
– o familie de credincioşi: 50,00 Euro;

Suma totală adunată până acum în contul Parohiei noastre pentru acest tânăr este de 1321,97 Euro. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească dragostea frăţească!

***

Dragi prieteni, mulţi dintre frăţiile voastre ne-aţi întrebat ce boală are Nicolae Cosmin Păunescuşi mai ales despre situaţia lui actuală. Boala de care suferă se numeşte Pyoderma gangraenosum şi este o afectiune rară de natură inflamatorie, care constă în apariţia unor ulceratii la nivel cutanat, caracterizată prin distrugerea ţesuturilor şi care duce la leziuni cronice. Nu se cunoaşte exact etiologia acestei afecţiuni, dar se presupune că ar exista o tulburare a sistemului imunitar.

Putem să vă spunem că starea actuală a tânărului este încă destul de gravă, dar mult mai bună decât atunci când am fost prima oară la el la spital, Nicolae Cosmin a început să mănânce, poate merge pe picioarele lui (cu ajutorul unui aparat), iar din câte am înţeles din ceea ce i-au spus doctorii, ce urmăreşte în viitor efectuarea unui transplant de piele, pentru a acoperii ţesuturile distruse de boală Citeste tot articolul

Sâmbătă 12 August 2017, ora 10:00 – Taina Spovedaniei la Biserica Ortodoxă Română Straubing

Dragi prieteni, în ziua de sâmbătă 12 August 2017 la ora 10:00, Părintele va săvârşi Taina Sfintei Spovedanii, iar în ziua de duminică 13 August 2017 la ora 10:00, vom săvârşi ca de obicei Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing.

Vă rugăm pe toţi să distribuiţi anunţul şi vă aşteptăm cu drag la Straubing, să ne rugăm împreună, să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate.

Toate cele bune, pace, linişte, binecuvântare, precum şi un Sfânt Post liniştit şi binecuvântat tuturor Citeste tot articolul

Sufletul bun şi sufletul rău – diferenţa între ele!?

„Sufletul nostru cunoaşte stări infinite şi în toate este şi nu este. Fiind atât de schimbător, s-ar părea că nici nu are o fire, zbuciumându-se neîncetat între bine şi rău. Într-un singur lucru sufletul îşi capătă integritatea: în lucrarea binelui. Dacă sufletul devine el însuşi atunci când face binele, înseamnă că toţi oamenii buni seamană între ei, pentru că au sufletele la fel. Doar oamenii răi sunt diferiţi, căci răul prin natura sa este dezbinător, ca cei care îl fac să nu aibă odihnă, nici mulţumire, nici suflet pereche.”

Savatie Baştovoi

Sufletul bun şi sufletul rău - diferenţa între ele!?

Sufletul bun şi sufletul rău – diferenţa între ele!?

Dragi tineri si nu numai, vă rog să aveţi grijă cum conduceţi… Gândiţi-vă câte lacrimi şi durere lăsaţi în urma voastră!

„O viaţă tânără, curmată de un tragic accident…”

Update 10.08.2017 – Prietenii acestei familii care au organizat această acţiune, ne-au comunicat astăzi că s-a reuşit strângerea banilor necesari repatrierii lui Alexandru Ioan Moldovan şi a mai rămas un picuţ pentru cheltuielile necesare care vor urma. Totul a fost posibil prin acţiunea acestor oameni şi bunăvoinţa tuturor celor care aţi ajutat această familie atât de greu încercată. Vă mulţumim din suflet tuturor celor care aţi donat şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă răsplătească şi să înmulţească această jertfă pe care aţi făcut-o. Fiţi binecuvântaţi!

***

Dragi prieteni, cu greu scriu aceste rânduri… Ieri am fost chemat la Clinica din Straubing, la căpătâiul unui tânăr în vârstă de 26 de ani din Mediaş, Alexandru Ioan Moldovan, care a fost grav rânit în urma unui cumplit accident de circulaţie petrecut la sfârşitul săptămânii trecute pe raza localităţii Gottfrieding (Dingolfing-Landau).

Dragi tineri si nu numai, aveţi grijă cum conduceţi... Gândiţi-vă câte lacrimi şi durere lăsaţi în urma voastră!

Dragi tineri si nu numai, aveţi grijă cum conduceţi… Gândiţi-vă câte lacrimi şi durere lăsaţi în urma voastră!

Datorită coliziunii foarte puternice cu remorca unui tractor, tânărul a fost atât de grav rănit, încât, după ce elicopterul l-a transportat la clinică, doar aparatele l-au mai menţinut în viaţă pentru două zile, ieri seara medicii declarând oficial decesul.

Ne-am rugat, aşa cum ne-a învrednicit bunul Dumnezeu să o facem, acolo, la secţia de terapie intensivă a clinicii. Au rămas în urmă soţia, un băieţel de doi ani, părinţi, prieteni, toţi cu inima sfâşiată de durere, multe lacrimi şi veşnica intrebare: „De ce?” Citeste tot articolul

Pierdem timpul fără rost, iar în pragul morții vom dori o clipă în plus – Părintele Efrem Filotheitul

Amintirea morţii subţiază conştiinţa, luminează mintea, arată calea mai curată. Să nu pierdem nici un minut, căci vom cere o clipă din timpul nostru pierdut şi nu ni se va da. De aceea, în fiecare minut să facem neguţătorie bună.

De suflet, care este veşnic şi nemuritor, trebuie să avem mare grijă, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru se pierde atunci când urmăm calea păcatului, când dobândim „cancerul” fărădelegii. Atunci suferim moarte sufletească, adică despărţirea pe veşnicie a sufletului de Dumnezeu.

Părintele Efrem Filotheitul

Părintele Efrem Filotheitul

Veşnicia este o mare taină. Lumea, trupul şi diavolul ne înşală şi ne aruncă în uitare! În ultimele clipe de suflare, când conştiinţa noastră va fi paralizată şi nu va mai putea să strige, atunci ce pregătire vom face? Atunci se va auzi glasul adevărului: „Când apune soarele, să-ţi aminteşti de Dumnezeu. Când a apărut ziua, unde am fost?” Citeste tot articolul

Lăsaţi oamenii în pace! Hristos ne cheamă pe fiecare, nu ne mai blocaţi accesul!

În biserică intri oricând: cu batic sau fără, în fustă sau în pantaloni, cu căruciorul lu’ bebe, cu părul vopsit sau nu, cu chipul machiat sau nu (ştergeţi totuşi rujul de pe buze, pentru a nu murdări Sfintele Odoare).

Mantuitorul Nostru Iisus Hristos

Mantuitorul Nostru Iisus Hristos

Cine se leagă de oameni atrăgând atenţia datorită vestimentaţiei sau a îngrijirii faciale, are probleme psihice. Cine te ghidează pe un ton superior, răcnind la tine pentru că ai atins cu dor o icoană veche, are probleme psihice. Cine îţi cere să ieşi afară cu ăia mici fiindcă se plimbă sau râd nevinovat, are probleme psihice.

Lăsaţi oamenii în pace! Hristos ne cheamă pe fiecare, nu ne mai blocaţi accesul! Citeste tot articolul