BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ "SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA" STRAUBING – UN LOC DE SUFLET PENTRU SUFLET, UN COLŢIŞOR DE "ACASĂ" PENTRU TOŢI ROMÂNII! * ADRESA: JESUITENKIRCHE, THERESIENPLATZ 46, 94315 STRAUBING
Sfântul Paisie de la Neamţ: Patru lucruri sunt rele şi dacă unul din acestea are omul, nu poate să se pocăiască, şi rugăciunea lui nu este primită la Dumnezeu
Sfântul Paisie de la Neamţ: Patru lucruri sunt rele şi dacă unul din acestea are omul, nu poate să se pocăiască, şi rugăciunea lui nu este primită la Dumnezeu * www.credinta-ortodoxa.com
Poezia „Daniil Sihastrul” – de Andrei Ciurunga in interpretarea corului maicutelor de la Manastirea Diaconesti
Poezia „Daniil Sihastrul” – de Andrei Ciurunga in interpretarea corului maicutelor de la Manastirea Diaconesti (video la sfarsitul poeziei) * www.credinta-ortodoxa.com
Ajuns în vale, pe un râu în spume, Aşa cum scris-a pana de poet, Bătrânul Ştefan glăsui încet Către sihastrul ce-a fugit de lume:
Când am simţit pe-al ţării trup nepace m-am răsucit la Putna în mormânt şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt de pe pieptarul meu, să vin încoace.
Au mă sminteşte ochiul ce se bate sau nu-mi ajută mintea să dezleg? Hotarul drept vi l-am lăsat întreg şi aflu-acum Moldova jumătate.
Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară, în târgul vremii, una din moşii? Eu nu cunosc pe lume avuţii să-mi poată preţui un colţ de ţară.Citeste tot articolul →
24 iunie: Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (Sanzienele – Dragaica)
După Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14 Octombrie), unul dintre sfinţii cei mai veneraţi în Moldova este Sfântul Ion cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte se află în ţara noastră de 600 de ani.
Era originar din Trapezunt, în Asia Mică, şi negustorea cu tatăl său făcând comerţ cu cetăţile de pe malul Mării Negre. Într-una din călătoriile spre Cetatea Albă, pe Nistru, a avut o dispută cu un neguţător veneţian care, din răzbunare, a minţit pe stăpânul mongol al cetăţii că Ioan vrea să devină musulman.
Biserica Ortodoxa Romana Passau cu hramurile „Nasterea Maicii Domnului” si „Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava”- noua Parohie Ortodoxa pentru credinciosii din Passau si imprejurimi * www.credinta-ortodoxa.com
În confruntarea cu acesta, tânărul creştin i-a spus că nu are motive să-şi schimbe credinţa, ceea ce a declanşat furia eparhului, sau mai marelui cetăţii, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit. A suportat cu credinţa şi stoicism torturi înfricoşătoare între care legarea de coadă unui cal sălbatic şi târârea pe caldarâmul cetăţii – iar în final i s-a tăiat capul. Era 2 Iulie 1330.
Eparhul cetăţii, iniţial, n-a permis creştinilor să-l îngroape, dar o minune – apariţia unor îngeri şi împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra lor – l-a determinat să-şi schimbe atitudinea. Trupul lui Ioan a fost dus în procesiune în biserica Cetăţii Albe şi depus acolo Citeste tot articolul →
Ce este Rugaciunea curata – ne vorbeste Parintele Cleopa
Un ucenic l-a întrebat pe Părintele Cleopa:
– Ce este rugăciunea curată?
– Să zici cu gura, să înţelegi cu mintea şi să simţi cu inima…
Sfaturi Duhovnicesti: Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie * Biserica Ortodoxa Romana Sfintii Imparati Constantin si Elena din Straubing * www.credinta-ortodoxa.com
Pui pentru „puișori”: O faptă bună nu are nevoie de o zi specială pentru a aduce bucurie!
Campania Pro Vita Dorohoi „Bucuria de a dărui!” desfășurată în luna noiembrie 2013, care a adus multe zâmbete pe chipurile angelice ale copilașilor din Programul Familia – „Sf. Stelian” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a căpătat astăzi o nouă formă.
Pui pentru „puișori”: O faptă bună nu are nevoie de o zi specială pentru a aduce bucurie! * www.credinta-ortodoxa.com * Parintele Vasile Florin Reut
„Pui pentru „puișori” „ este o noua campanie a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Romane „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Straubing, Germania, care sub pastorirea si impreuna cu parintele paroh Vasile Florin Reuț, încearcă si reușesc să facă lucruri minunate pentru cei din jur și mai ales pentru familiile nevoiașe din România. Dorința acestora a fost si este ca familiile cu situație materială precară să primească un ajutor real, aducand bucurie pe chipurile celor necajiti Citeste tot articolul →
De ce nu percepem frumusețea!? Nonvaloarea stapaneste deja lumea!? – Joshua Bell si Experimentul Washington
Staţia de metrou L’ENFANT PLAZA din Washington DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie,2007.
Un om cu o vioară a cântat mai multe piese de Bach timp de aproximativ 43 de minute. În timpul acesta, peste 1100 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.
După aproximativ un minut violonistul a primit primul său dolar, pe care o femeie i l-a aruncat în cutie fără să se oprească.
De ce nu percepem frumusețea!? Nonvaloarea stapaneste deja lumea!? – Joshua Bell si Experimentul Washington * www.credinta-ortodoxa.com
După cateva minute: Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care Citeste tot articolul →
Un bogat trecu odată din întâmplare pe-o stradă în care locuia o familie nevoiașă, cu o spuză de copii. Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți al lor se stinseră din viață.
Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul gloatei, puse o sumă destul de însemnată lângă coșciugul celui ce plecase din lumea celor vii și încercă să se facă nevăzut.
Credincioșii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, îl întrebară:
– Fii bun și spune-ne cum te cheamă.
– Iertați-mă – zise bogatul – că nu v-aș putea împăca dorința. În tot cazul, aș dori să știu cu ce scop țineți să știți aceasta?
– Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.
– Foarte bine, zise bogatul. Eu mă leg să vă spun numele meu după ce, mai întâi, veți putea să-mi spuneți voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie.
Toți cei adunați au rămas uimiți și au trebuit să tacă și să-i lase drum slobod celui care știuse nu numai să ajute pe cei nevoiași, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă.
„Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El.”