LUMINA SFÂNTĂ

După ce se sting luminile, mă plec și întru în prima încăpere a Sfântului Mormânt al Mântuitorului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Sfântului Mormânt, unde a fost așezat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos.

Acolo îngenunchez, cu frică sfântă și rostesc rugăciunile rânduite, care ni s-au transmis cu mare strictețe, de-a lungul veacurilor, după care aștept…

Lumina Sfântă – Mormântul Domnului

Uneori se întâmplă să aștept câteva minute, dar de obicei, Marea Minune se săvârșește îndată ce rostesc rugăciunile.

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, o lumină nedefinită iese afară. De obicei are o culoare care se arată albastru deschis, dar culoarea se poate schimba și capătă mai multe nuanțe diferite. Nu se pot zugrăvi în cuvinte omenești aceste momente unice!

Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr-un lac. Piatra Sfântului Mormânt arată ca și cum ar fi acoperită de un nor umed, dar este lumină pură.

Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Sfântul Mormânt, în timp ce alteori umple de Lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau afară și privesc înăuntru văd cum toate sunt pline de Lumină.

Această Lumină nu arde! Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt Patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină.

Lumina are o structură foarte diferită de cea a unei lumini obișnuite, care arde într-o candelă. Într-un anume loc, Lumina se ridică și alcătuiește un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să-mi aprind lumânările de la ea.

După aceasta ies și împart Sfânta Lumină tuturor celor care se află în Biserică. Trăim foarte multe minuni în Bisericile noastre și minunile nu sunt ceva străin pentru noi, creștinii ortodocși, însă niciuna din aceste minuni nu are puterea și simbolul Sfintei Lumini.

Minunea este cu adevărat o Taină Dumnezeiască.

Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu și de frumos pentru noi, ca și cum s-ar fi petrecut doar cu câțiva ani în urmă…

Mă aflu la Ierusalim din 1939 și am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit Slujba de Pogorâre a Sfintei Lumini în toți acești ani, așa că sunt un martor ocular al minunii. Mai exact, am asistat la acest Sfânt fenomen de 61 de ori.

Pentru mine nu se pune problema dacă cred sau nu în această mare minune Dumnezeiască. Eu știu că este o realitate! Este adevărată!

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Mărturia lui Diodor, Patriarhul Ierusalimului

ÎNVIEREA DOMNULUI – SFINTELE PAŞTI 2022: „VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ!”

ÎNVIEREA DOMNULUI – SFINTELE PAŞTI 2022: „VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ!”

Programul Sfintelor Slujbe:

✅ JOI 21 APRILIE, ora 18:00 – Denia celor 12 Evanghelii (vă rog sa aduceți flori pentru a împodobi Mormântul Domnului);

✅ VINERI 22 APRILIE, ora 18:00 – Denia Prohodului Domnului;

✅ SÂMBĂTĂ 23 Aprilie, ora 21:00 – SLUJBA ÎNVIERII DOMNULUI cu procesiune, urmată în continuare de SFÂNTA LITURGHIE, sfinţirea Paştilor şi a coşurilor cu bucate, precum şi împărţirea Luminii Sfinte şi a Sfintelor Paşti;

Părintele Vasile Florin Reuţ

Părintele Vasile Florin Reuţ

Îndemnăm toţi credincioşii să vină din timp la biserică pentru a-şi procura în rânduială lumânările pascale (avem lumânari pregătite pentru toată lumea), iar cei care doresc sa dea pomelnice la Sfantul Altar să poată face aceasta în timp util, înainte de începerea Sfintei Liturghii.

Puteți ajuta, distribuind acest mesaj!
Vă mulțumesc frumos!

Cu toată dragostea şi binecuvântare,
al vostru Părintele Vasile Florin Reuţ
Biserica Ortodoxă Română – Parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing-Bogen

ADRESA:
Jesuitenkirche,
Theresienplatz 46, 94315 Straubing
(lângă sediul Poliţiei)
Preot Paroh Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0160-3033769 (lăsați mesaj)
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

***

LOCURI DE PARCARE sunt în imediata apropiere a Bisericii la următoarele adrese:

– Am Hagen (Gäubodenvolksfest Platz);
– Theresien-Center Straubing;

Vă rog să NU parcaţi în faţa Bisericii sau a Poliţiei, deoarece este interzisă parcarea acolo, fiindcă este zonă pietonală, sau zonă de intervenţie a Poliţiei; Cei care parchează în faţa Poliţiei sau a Bisericii, riscaţi să fiţi amendaţi sau să vi se ridice maşinile.