FĂ O BUCURIE DE CRĂCIUN UNUI COPIL SAU UNUI BĂTRÂN SĂRMAN !!

Fă o bucurie de Crăciun unui copil sau unui bătrân sărman !! 🙏❤️🤗

🇹🇩🎄🎅 2️⃣6️⃣.1️⃣1️⃣. – 0️⃣3️⃣.1️⃣2️⃣.2️⃣0️⃣2️⃣3️⃣ 🎅🎄🇹🇩

Draga mea şi dragul meu, vin astăzi înaintea ta cu un cuvânt de suflet şi cu o rugăminte:

An de an aşteptăm cu emoţie şi nerăbdare Sărbătoarea Crăciunului sau a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu multitudinea sa de obiceiuri şi tradiţii frumoase, care ne aduc în suflet atâta bucurie şi cu toţii ne pregătim încet, încet şi anul acesta, pentru această mare şi frumoasă sărbătoare.

Crăciunul este o sărbătoare a familiei, care de obicei se reuneşte, este o sărbatoare a iubirii şi a bucuriei.

Toţi, dar mai ales copiii, se bucură de cadourile primite de la Moş Crăciun, de bradul frumos împodobit, de colinde, de masa îmbeluşugată şi mai ales de iubirea celor dragi.

Dar dincolo de aspectele trupeşti, Sărbătoarea Naşterii Domnului ne aminteşte de credinţă, de sensul existenţei noastre şi mai ales de MILOSTENIE sau de ajutorarea aproapelui aflat în necaz şi suferinţă.

Din păcate în ţara noastră se află încă oameni care nu au ce să pună pe masă nici măcar de sărbători.
Pare greu de crezut, dar asta este realitatea cruntă a zilelor noastre.

Mulţi dintre noi, cei care am venit în Diaspora pentru a asigura un trai mai bun familiilor noastre, nu avem posibilitatea să ne reîntâlnim de Crăciun cu cei dragi ai noştri rămaşi în ţară.

De aceea vă îndemn să dăm dovadă de solidaritate.

Fiecare dintre noi putem să ajutăm un copil sau un om sărman să zâmbească, măcar acum de Sărbători.

Draga mea şi dragul meu, toţi cei care mă urmăriţi şi sunteţi alături de mine şi de Biserica Ortodoxă din Straubing, cunoaşteţi că, de peste 13 ani de când sunt Preot, am început această frumoasă misiune, ca împreună cu voi, prietenii mei cei dragi, să ajutăm după puteri pe cât mai mulţi dintre aceşti oameni săraci şi neputiincioşi.

O parte dintre acţiunile noastre le găsiţi postate pe pagina Parohiei noastre:
http://www.credinta-ortodoxa.com/category/filantropie/

Vă suntem extrem de recunoscători vouă, oameni buni, frumoşi şi minunaţi din toată lumea, care aţi împărțit din puținul vostru şi aţi donat bani, alimente, haine şi alte bunuri, aducând bucurie în casele familiilor cu mulți copii precum şi bătrânilor bolnavi, săraci şi abandonaţi.

Fără ajutorul vostru nu am fi putut face posibile aceste acţiuni ale noastre.

Draga mea şi dragul meu, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi sprijinul frăţiilor voastre, dorim şi anul acesta să aducem o bucurie de Crăciun la cât mai mulţi copii şi bătrâni nevoiaşi, de aceea vă îndemnăm să vă alăturaţi proiectului nostru.

În acest sens, în zilele de duminică 26 noiembrie şi duminică 3 decembrie 2023, între orele 09:00 şi 14:00, organizăm la Biserica Ortodoxă din Straubing, o colectă de alimente neperisabile şi dulciuri, pe care le vom trimite persoanelor nevoiaşe din România.

Însă cei care nu veţi ajunge la Biserica noastră în aceste zile, sau cei care vă aflaţi la distanţă mare de noi şi doriţi să ne fiţi alături în acest proiect de suflet, puteţi să trimiteţi jertfa dumneavoastră în contul Parohiei noastre, iar noi vom cumpăra, ca de obicei, produsele necesare pentru aceşti oameni:

Rum.-Orth. Kirche Straubing
Liga-Bank Regensburg
IBAN: DE70 7509 0300 0001 3664 67
BIC: GENODEF1M05

Vă rugăm să specificaţi „Donaţie Săraci Crăciun 23” (este foarte important, pentru a distribui banii acolo unde este nevoie).

Draga mea şi dragul meu, am nevoie de tine, cea sau cel care priveşti acum acest mesaj.
Fii şi tu alături de noi la acest frumos proiect şi fă un copil sau un bătrân fericit.
Te rog să distribui şi acest anunţ, în speranța că vom putea să aducem cât mai multe zâmbete acestor oameni necăjiţi!

Îţi mulţumesc, în numele tuturor celor care vor primi aceste cadouri de Crăciun.
Bunul Dumnezeu să îţi răsplătească jertfa și să îţi dăruiască bucurie şi binecuvântare în suflet şi în familie!
Te îmbrăţişez cu dor şi drag, suflet minunat! 🙏❤️🤗

Părintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena” Straubing, Germania

Adresa: Jesuitenkirche
Theresienplatz 46, 94315 Straubing

Tel.: 0160-3033769 (scrieţi mesaj)
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

„UNDE EȘTI, ADAME?” – Părintele Vasile Florin Reuț

„UNDE EȘTI, ADAME?” 🙏❤️ 🤗
Cuvânt de suflet pentru suflet al Părintelui Vasile Florin Reuţ în Duminica a 22-a după Rusalii 2023 – Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (fragment)…

PARASTAS DE OBŞTE la Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen – 04.11.2023

PARASTAS DE OBŞTE la Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen – 04.11.2023

✅ Sâmbătă 04.11.2023:
👉 la ora 10:00: Parastas de Obşte (Pomenirea morților – Moșii de iarnă);

MORŢII, DRAGII MEI, DOAR ATUNCI SUNT MORŢI, CÂND UITĂM DE EI! 🙏😢❤️

✅ Duminică, 05.11.2023:
👉 la ora 9:00 – Utrenia;
👉 la ora 10:00 – Sfânta Liturghie;
👉 În timpul Sfintei Liturghii, copii prezenţi vor lua parte ca de obicei şi la „ŞCOALA DE DUMINICĂ” înfiinţată în Parohia noastră.

PARASTAS DE OBŞTE la Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

PARASTAS DE OBŞTE la Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

Cu nădejde și dragoste frățeasca vă îmbrățișez pe toți şi vă aştept cu drag la Sfânta Biserică.

Al vostru, Părintele Vasile Florin Reuţ

***

Biserica Ortodoxă Română – Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing-Bogen

ADRESA BISERICII: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (lângă sediul Poliţiei)

Preot Paroh: Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0160-3033769 (lăsaţi mesaj scris)
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com