Binecuvântare arhierească la sărbătorirea Hramului şi a 8 ani de existenţă a Parohiei Ortodoxe Române din Straubing

În ziua de 20 mai 2018, în duminica a şaptea dupa Paşti „a Sfinţilor Părinți de la Sinodul I Ecumenic”, credincioşii parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing au sărbătorit alături de părintele paroh Vasile Florin Reuţ, hramul parohiei precum şi 8 ani de la înfiinţarea acesteia, în noul locaş de cult „Biserica Iezuiţilor” pe care parohia l-a primit în folosinţă la începutul acestui an . În mijlocul credincioşilor s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim alături de părintele diacon Dumitru Dura, cu care au savârşit împreună Sfânta Liturghie Arhierească.

Binecuvântare arhierească la sărbătorirea Hramului şi a 8 ani de existenţă a Parohiei Ortodoxe Române din Straubing

Binecuvântare arhierească la sărbătorirea Hramului şi a 8 ani de existenţă a Parohiei Ortodoxe Române din Straubing

Cu această ocazie au fost aduse spre închinare pentru prima dată în Parohia noastră, Moaştele Sfinţilor Ghelasie de la Râmeţ, Nifon Patriarhul Constantinopolului, Iosif cel Nou de la Partoş, Ioan Maximovici şi Filaret cel Milostiv, Moaştele Sfinţilor Mucenici de la Aiud şi alte Sfinte Odoare.

Tot cu prilejul Hramului Parohiei, a fost adusă spre închinare şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Bucurie Neașteptată” din Ucraina, care s-a aflat la Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing în perioada 18.05.2018 – 21.05.2018. Această icoană făcătoare de minuni din Ucraina este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești.

Sfânta Liturghie a strâns laolaltă foarte mulţi credincioşi, unii dintre ei venind de la distanţe foarte mari, de la peste 100 km, foarte mulţi pelerini care s-au închinat Sfintelor Moaşte şi Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar mulţi dintre ei s-au împărtăşit cu Sfintele Taine Citeste tot articolul

Der Metropolit zu Besuch in Straubing – Seine Eminenz Dr. Serafim Joanta hält Gottesdienst bei den Rumänisch-Orthodoxen

Am Pfingstsonntag versammelte sich die Kirchengemeinde „Heilige Konstantin und Helena“ der Rumänisch-Orthodoxen Kirchengemeinde vor der Eingangstüre zur Jesuitenkirche, um einen sehr hohen Gast zu begrüßen: Seine Eminenz Erzbischof Dr. Serafim Joanta, Metropolit für Deutschland und Zentraleuropa, war aus Nürnberg gekommen, um mit der Gemeinde und Pfarrer Vasile Florin Reut das Kirchenpatrozinium zu feiern.

Metropolit Dr. Serafim Joanta bei der Feier zum Kirchenpatrozinium der Rumänisch-Orthodoxen Kirchengemeinde in der Jesuitenkirche

Metropolit Dr. Serafim Joanta bei der Feier zum Kirchenpatrozinium der Rumänisch-Orthodoxen Kirchengemeinde in der Jesuitenkirche

Seine Eminenz wurde mit festlichen Gesängen in das Gotteshaus geleitet, das seit kurzer Zeit die Heimstatt der Rumänisch-Orthodoxen Kirchengemeinde geworden ist. Der Metropolit dankte, dass die Gemeinde ihre liturgischen Feiern nun in der Jesuitenkirche abhalten darf, nachdem die Kapelle am Friedhof zu klein geworden war, um alle Gemeindemitglieder zum Gottesdienst aufzunehmen.

Das Vaterunser wurde in deutscher Sprache gebetet. Ansonsten dominierte Rumänisch. Der Dank von Dr. Serafim Joanta ging auch in Richtung Maria Stelzl und der Stadt für die gewährte Unterstützung Citeste tot articolul

„BUCURIE NEAŞTEPTATĂ” pentru credincioşi: ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI adusă la hramul Bisericii Ortodoxe Române din Straubing

Hristos a înviat! Dragi prieteni, ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI „BUCURIE NEAŞTEPTATĂ” din Ucraina, se va afla în perioada 18.05.2018 – 21.05.2018 la Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing. DISTRIBUIŢI vă rugăm!

ADRESA BISERICII: Ehemalige Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing (în centru, lângă sediul Poliţiei)

Vă așteptăm cu drag, să vă închinați prin intermediul ei Preacuratei Fecioare Maria, Maica noastră mult milostivă, bucuria tuturor creștinilor!

„Bucurie neaşteptată” pentru credincioşi: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă la hramul Bisericii Ortodoxe Române din Straubing

„Bucurie neaşteptată” pentru credincioşi: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă la hramul Bisericii Ortodoxe Române din Straubing

PROGRAMUL în care credincioşii se pot închina și ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Bucurie Neașteptată”, precum şi Slujbele din această perioadă: Citeste tot articolul