Un răspuns pentru cineva care crede că nu există Dumnezeu

Un prieten al dumneavoastră vă spune mereu: „Nu există Dumnezeu!”. Pe dvs. vă chinuie acest lucru ca o bătaie cu cnutul (n.r. ‒ bici făcut dintr-o curea de piele sau dintr-o funie, uneori cu multe sfârcuri prevăzute cu alice de plumb în vârf). Vă luptaţi pentru sufletul dvs. şi pentru viaţa dvs. Aţi priceput bine: dacă nu există Dumnezeul Cel viu şi atotputernic, mai tare ca moartea, atunci moartea e singurul dumnezeu atotputernic. Atunci toate făpturile vii din lume sunt jucării în ghearele morţii atotputernice, ca un şoricel în ghearele unei pisici flămânde Citeste tot articolul

Cât de importantă este Iubirea…

Se spune că a fost odată demult, o insulă. Și pe această îndepărtată insulă trăiau toate sentimentele și valorile umane: Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea și Iubirea.

Într-o bună zi, sentimentele au fost anunțate că insulă era pe cale să se scufunde și își pregătiră navele și plecară. Doar Iubirea rămase până în ultimul moment. Când insula a fost pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise să ceară ajutor.

Bogăția a trecut pe lângă Iubire cu o barcă luxoasă. Iubirea îi zise:
– Bogăție, mă poți lua cu tine?
– Nu te pot lua, căci e mult aur și argint în barca mea și nu am loc pentru tine Citeste tot articolul

“Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie” – Sfaturi pentru bărbaţi de la Părintele Iosif Vatopedinul

1. Bărbatul, care este cap familiei, să nu trădeze dragostea şi legătura cu soţia, deoarece diavolul şi slujitorii lui nu vor înceta niciodată să-i războiască, pentru a lovi însăşi rădăcina vieţii.

2. Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toata truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită.

Părintele Iosif Vatopedinul

Părintele Iosif Vatopedinul

3. Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei Citeste tot articolul

Trebuie să ne îndepărtăm de cei care ne vatămă, chiar de ne sunt prieteni, ori de am avea mare nevoie de dânșii!

1. Din Pateric

A zis Avva Agathon: „Dacă cineva îmi este nespus de iubit, dar îmi dau seama că mă pogoară în greşeală, îl înlătur de la mine”.

*

A zis un Bătrân: „Se cuvine să fugim de toţi cei care lucrează fărăde­legea, chiar de ne sunt prieteni ori rude, chiar de au rang preoţesc sau împără­tesc. Fiindcă lepădarea de cei care lucrează fărădelegea ne dăruieşte prietenie cu Dumnezeu şi îndrăzneală [înaintea Lui]”.

*

Corabia lui Hristos - Sfânta Biserică Ortodoxă

Corabia lui Hristos – Sfânta Biserică Ortodoxă

Acelaşi a zis: „Nu ne este de folos să ne lipim de călcătorii de lege, nici în biserică, nici în piaţă, nici în sfat şi nici în vreun alt lucru, ci se cuvine să ne depărtăm cu totul de părtăşia cu aceştia. Fiindcă tot călcătorul de lege e vrednic să fie lepădat şi va avea parte de osândă veşnică” Citeste tot articolul

Să fii iubită… prea frumos ca să nu transmit mai departe

Să fii iubită…

Nu pentru ochii tăi. Pentru că într-o zi îţi vor fi, poate, trişti şi plânşi, încercănaţi, ridaţi, acoperiţi de ochelari…

Nu pentru frumuseţea trupului tău… pentru că în orice zi poate apărea o femeie mai frumoasă, iar tu vei fi aruncată la coşul cu obiecte uzate.

Nu pentru felul în care te îngrijeşti, te îmbraci şi ştii să te pui în valoare, pentru că într-o zi te poţi trezi pe un pat de spital, după o anestezie generală… şi nu va fi nimeni să te ţină de mână…

Nu pentru frumuseţea părului tău, pentru că într-o zi vei fi poate nevoită să faci chimioterapie…

Nu pentru statutul tău, nu pentru poziţia ta, pentru familia ta sau pentru câţi bani ai… pentru că poţi pierde totul peste noapte. Pentru că, într-o clipă, poţi să nu mai fii nimeni. Şi te vei trezi, dintr-odată, a nimănui Citeste tot articolul

Mărturia femeii care a murit şi a înviat

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis: Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.

Focul iadului - să ne ferească Bunul Dumnezeu de aşa ceva

Focul iadului – să ne ferească Bunul Dumnezeu de aşa ceva

Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: „Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! „Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două Citeste tot articolul

Tocmeala unei „creştine” – oare câţi dintre noi nu procedăm la fel?

Un bătrân vindea ouă. O femeie coborî dintr-o mașină, veni la el și îl întrebă:

– Cu cât dai ouăle?

Bătrânul i-a răspuns:

– 1 leu oul, doamnă.

– Voi cumpăra 6 ouă cu 5 lei sau nu voi cumpăra deloc Citeste tot articolul

„Ce să fac acum, Dumnezeul meu?” ‒ ce minune au primit doi bătrânei

Aceasta este o istorisire adevărată pe care ne-a povestit-o cel care a trăit-o îndeaproape.

Bărbatul și femeia erau refugiați din Smirna. Cel care ne-a povestit despre aceștia i-a cunoscut în Atena. Erau singuri, singuri de tot, fără rude, la fel ca cei mai mulți refugiați de la Răsărit. Nici copii nu aveau. Doi oameni simpli, triști, care niciodată nu-și arătau durerea lor. Vedeai la ei doar nădejdea în Domnul Care face să răsară soarele în fiecare zi și sărăcia lor, care nu putea fi ascunsă.

La parter, bărbatul avea un micuț magazin unde vindea măsline. Deasupra acestuia, un dormitor pătrat era… locuința lor Citeste tot articolul

Încetează cu reproșurile!

Viața intimă specifică familiei face ca cei ce o împărtășesc să aibă acces reciproc la taina celuilalt. Ei nu își împărtășesc doar bucuriile și necazurile, ei își poartă și slăbiciunile unul altuia, își cunosc neîmplinirile, rănile, suferințele din trecut. Intimii devin astfel tărămuri deschise unul către altul, comunicându-și aspecte profunde ale ființei lor. La vreme de cumpănă în orice relație este pusă în pericol tocmai această intimitate ca împărtășire a tainei celuilalt. Sub presiunea îndemnului celui rău omul cade în capcana gândurilor negative despre celălalt, începe a-l judeca, a se scârbi de el și prin aceasta a-l ocărî. Reproșul devine în aceste condiții cea mai la îndemână armă de atac împotriva partenerului de viață.

Care sunt principalele cauze pentru care se nasc reproșurile în familie?
Citeste tot articolul

Preoții sunt niște hoți!

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea.

Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.

Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să sărute Sfânta Evanghelie și să ia binecuvântarea părintelui. Printre aceștia se afla și omul căruia încă îi tremurau mâinile și ai cărui ochi umeziți de lacrimi păreau să se ferească de privirea părintelui.

Părintele îi strânse cu putere mâna și îi șopti: „Rămâneți să vorbim câteva clipe”. Omul îi mulțumi și se retrăsese într-un colț din biserică Citeste tot articolul