Poate cineva să spună că nu are păcate, fără să mintă?
– Nu prea cred!
Într-o mai mică sau mai mare măsură, toţi greşim în faţa lui Dumnezeu: prin gând, prin cuvânt sau prin faptă şi de cele săvârşite cu fapta ne căim, mustraţi fiind de conştiinţă … şi bine facem … dar, în acelaşi timp, suntem tentaţi să tratăm cu multă superficialitate păcatele săvârşite cu gândul sau cu cuvântul … şi nu e deloc bine …
De ce?
Pentru om, comunicarea verbală este foarte importantă.
Cuvântul omului poate să mângâie, dar poate să şi doară; poate să zidească, dar poate să şi dărâme. Totul ţine de cum şi ce spui!
Poţi să foloseşti cuvintele pentru a te ruga, pentru a-I da Slavă lui Dumnezeu, dar poţi să le foloseşti şi ca să blestemi sau să înjuri.
Sunt atâţia oameni care blestemă, care dau celui rău pe oricine şi orice, chiar şi pe ei înşişi, fără să înţeleagă că astfel de vorbe sunt rugăciuni aduse diavolului.
Când spui: să te ia …, să te ducă …, şi altele asemenea, pe cine chemi, să îţi facă un „serviciu”?
– Nu pe diavolul? Cum te mai poţi numi creştin, dacă tu ceri favoruri de la vrăjmaşul? Luaţi aminte că:
„Nimeni nu poate sluji, la doi domni!” (Matei 6, 24) Citeste tot articolul
