PROGRAMUL SLUJBELOR – LUNA IUNIE 2019 (actualizare):

SÂMBĂTĂ 29 IUNIE 2019 (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel):
– la ora 08:30 – UTRENIA;
– la ora 10:00 – SFÂNTA LITURGHIE;
– Cei prezenţi la Sfânta Liturghie care doresc să se împărtăşească şi nu au apucat să se spovedească, se pot spovedi la finalul Sfintei Liturghii sau la ora 15:00;
– la ora 15:00 – CATEHEZĂ BAPTISMALĂ şi SPOVEDANIE (Cateheza Baptismală este obligatorie pentru toţi cei care doresc să-şi boteze copiii sau să fie botezaţi în Biserica noastră);

DUMINICĂ 30 IUNIE 2019:
– la ora 08:30 – UTRENIA;
– la ora 10:00 – SFÂNTA LITURGHIE;

29 iunie – Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Vă mulţumim anticipat tuturor celor care ne veţi sprijini distribuind acest anunț Citeste tot articolul

„Aşa vorbeşte Domnul Slavei” – Părintele Vasile Florin Reuţ

Părintele Vasile Florin Reuţ: Priceasna „Aşa vorbeşte Domnul Slavei…”

Aşa vorbeşte Domnul slavei,
În glasul Sfintei Liturghii,
Deşi M-am înălţat la ceruri,
Eu nu vă las,
Eu nu vă las orfani copii…

***

„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi, cu făgăduința Sfântului Duh; încredințându-se ei prin binecuvântare că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.” Citeste tot articolul