Cea mai frumoasă predică…

Vreau să vă relatez o întâmplare. Într-o seară, cu mulți ani în urmă, când deja trecuse de ora unsprezece, m-a telefonat episcopul locului. El mi-a spus: «Părinte, sper că nu v-am trezit?»

Desigur că mă trezise. El a continuat: «M-au telefonat de la spital. Trebuie să mergeți urgent să împătășiți un bolnav pe patul de moarte». Am adunat cele necesare, am luat metroul și m-am îndreptat către Bronx, până la care erau vreo douăzeci de kilometri de la mănăstirea noastră. Am ajuns la spital, am împărtâșit bolnavul, și când am coborât din nou la metrou, era trecut de ora unu noaptea. Am așteptat foarte mut trenul, iar când acesta a sosit, eu eram unicul pasager din vagon. Bronx-ul este un cartier foarte sărac, dar și foarte periculos.

După câteva stații în tren a urcat o persoană, s-a oprit în capătul opus al vagonului și a început să mă privească cu atenție. Părea foarte periculos, iar atunci când ușile s-au închis și trenul s-a pornit, el s-a îndreptat în direcția mea. Primul meu gând a fost: „iată că a și venit sfârșitul meu.” Când a ajuns în dreptul meu, m-a întrebat:

– Ei bine, și cine ești tu? Și de ce ești așa îmbrăcat?

I-am spus că sunt preot.

— Ce fel de preot? — a întrebat el.

—Preot ortodox, — i-am răspuns.

Aveam cu mine o geantă, în care era epitrahilul, trebnicul, și alte lucruri necesare pentru slujbe. Arătând spre geantă, omul acesta m-a întrebat:

– Ce ai în geantă? Eu i-am răspuns:

– Aceeași ce e în capul tău.

– Adică?

– Nimic.

Bărbătul a zâmbit și mi-a zis:

— Nu ți-e frică de mine?

— Nu prea. El s-a așezat și mi-a spus:

— Știi, cândva am fost catolic, dar acum nu mai cred în aceste lucruri.

— În care lucruri, – l-am întrebat.

— Un preot ne-a spus că el poate preschimba pâinea și vinul în Trup și Sânge. Oare chiar crezi în așa ceva?

— Desigur că cred, — i-am răspuns.

— Atunci enoriașii tăi nu cred în aceasta.

— Ba nu, cred și ei!

– El m-a privit și mi-a spus:

– Ei bine, deci ei nicicând nu mai pleacă acasă? Nu am înțeles întrebarea:

– Despre ce vorbești? Desigur, că merg la casele lor!

Zâmbind, el mi-a spus cu încredere:

– Nu, ei nu cred. Dacă eu aș fi crezut că Iisus Hristos Însuși a fost pe acest altar, în această biserică, eu nicicând n-aș fi plecat acasă. De ce ar mai trebui să mai merg undeva? Și ei nu cred, și nici tu, părinte, nu crezi.

Aceasta a fost una dintre cele mai bune predici pe care le-am auzit vreodată. Și eu acum vă spun vouă, surorilor, voi nu credeți că Hristos este aici. Voi nu credeți că El este în voi, și nu credeți că El este în surorile voastre, dacă ați crede, nicicând nu v-ați purta una cu alta, așa cum vă purtați acum. Astfel, de fapt nu oamenii din stradă, dar voi vă deziceți de Hristos. Prin însăși viața voastră voi le spuneți altora: El nu există. El a spus: de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Mt 10, 33).

Nu se aprinde oare pământul sub picioarele noastre? Oare când ne vom schimba? Ce mai așteptăm, fulgere din cer … ? Odată am pus această întrebare la o predică și dintr-o dată fulgerul cu adevărat a lovit în biserică, până în prezent nici unul dintre cei care erau atunci în biserică, nu a uitat despre ce vorbeam atunci. Îmi pare rău că nu e posibl, cel puțin, uneori, această întâmplare să se repete …

traducere și adaptare Natalia Lozan

sursa pravme.ru

Lasă un răspuns