Caietul în care se găseşte compunerea unei fetiţe din clasa a III-a s-a îngălbenit deja. În urmă cu 40 de ani, Christine, atunci în vârstă de zece ani, a scris o compunere. Învăţătoarea a citit-o în faţa clasei. Compunerea este următoarea:
Mâini de mamă – Într-o mână ţine tigaia şi găteşte. Într-alta are o cârpă şi şterge masa. Cu altă mână dă ceva de băut celor mai mici. Cu altă mână pregăteşte masa pentru tata şi pentru noi, copiii. Cu altă mână dă unui cerşetor de la uşă câţiva bănuţi. În altă mână ţine un crucifix şi se roagă…„
În timp ce învăţătoarea citea această compunere ciudată, câteva colege începuseră să râdă. De aceea, ea se opri şi o întrebă pe fetiţă: „Christine, câte mâini are mămica ta, de fapt?”.
Christine nu a fost surprinsă de întrebare. Se ridică în picioare şi spuse: „Mama mea are…, mama mea are: două mâini pentru tata, două mâini pentru fiecare din cei şapte copii, două mâini pentru servitor, două mâini pentru animalele din fermă, două mâini pentru lumea nevoiaşă, două mâini pentru bunul Dumnezeu când se roagă… şi apoi încă două mâini dacă mai e nevoie de ceva. În total 26 de mâini”.
Deodată se făcu linişte în clasă. Iar învăţătoarea spuse: „Tu, Christine, ai scris cea mai frumoasă compunere!”…