Clinica lui Dumnezeu

Am fost la Clinica lui Dumnezeu pentru un control de rutină, întrucât am constatat că sănătatea mea e şubredă.

Când Dumnezeu mi-a luat tensiunea, am văzut că umilința mea era foarte mică. La măsurarea temperaturii, termometrul a înregistrat 40 de grade de neliniște. Dumnezeu mi-a facut EKG şi mi-a diagnosticat o anumită lipsă de iubire pentru că arterele mele erau obturate de orgoliu.

Domnul nostru Iisus Hristos

Domnul nostru Iisus Hristos

Am trecut apoi la secția de ortopedie pentru că am observat că nu reușeam să merg braț la braț cu frații mei, nici să ofer o îmbrătisare frățească deoarece aveam fracturi cauzate de ranchiună. Pe lângă aceasta, mi -a descoperit un anumit grad de miopie, dat fiind faptul că nu reușeam să văd dincolo de greselile celorlalți Citeste tot articolul

Te obligă doctorul.. de Dumnezeu n-ai vrut să asculți

Unii vor ca la tinerețe să se distreze și abia la bătrânețe să se întoarcă la Dumnezeu, să se căiască și să se îngrijească de suflet. Puterea tinereții o epuizează în desfătări, lăcomii și plăceri, iar bătrânețea ofilită caută să o dea lui Dumnezeu. Dar la bătrânețe de mai ajungi, vei vrea să te întorci la El dar nu mai ai puterile întregi.

Vei vrea atunci să mergi la biserică, dar nu vei putea din cauza bolii care te ține legat la pat. Vei vrea să zici și tu o rugăciune, dar gura ți-e încleștată, ochii nu mai văd bine, memoria te-a lăsat. Vei vrea să postești și tu atunci, dar stomacul tău îmbuibat cu cărnuri și băuturi în zilele oprite, nu te mai ține. Ții în schimb regimuri peste regimuri chiar de nu vrei, dar te obligă doctorul; de Dumnezeu n-ai vrut să asculți Citeste tot articolul

Pastorul îndârjit si preotul smerit (poveste adevărată)

Odată, un pastor protestant s-a întâlnit cu un preot rus, credincios şi evlavios şi i-a zis:

-Noi facem fapte filantropice, aziluri, cămine, săli, spitale, organizăm spectacole cu muzică pop şi rock şi stadioanele sunt pline de tineri. Facem drumeţii, alpinism, turism, ne implicăm chiar şi în viata politică a locului şi a naţiunilor noastre, suntem plini de viaţă şi activitate! Voi ce faceţi?

Preotul ar fi putut să-i răspundă că şi Biserica are activitaţi filantropice şi sociale, începând cu Vasiliada până la înfăptuirile fiecărei mitropolii în parte, dar n-a făcut-o ci i-a răspuns aşa:

– Ce facem noi? Noi săvârşim Sfânta Liturghie cu Sfânta Jertfă care umple Raiul şi goleste iadul… Citeste tot articolul

Sambata 17 Iunie 2017, ora 14:00 – Taina Spovedaniei la Biserica Ortodoxa Romana Straubing

Dragi prieteni, în ziua de sâmbătă 17 Iunie 2017 la ora 14:00, Părintele va săvârşi Taina Sfintei Spovedanii, iar în ziua de duminică 18 Iunie 2017 la ora 10:00, vom săvârşi ca de obicei Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing.

Vă rugăm pe toţi să distribuiţi anunţul şi vă aşteptăm cu drag la Straubing, să ne rugăm împreună, să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate.

Toate cele bune, pace, linişte, binecuvântare, precum şi un Sfânt Post liniştit şi binecuvântat tuturor Citeste tot articolul

Rugăciune… pentru cei care nu ştiu să se roage

„Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine.

Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta.

Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică.

Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine.

Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin!”

Rugăciune...

Rugăciune…

01 iunie – mesaj pentru copiii mei şi pentru toţi copiii din lume:

„La Mulţi Ani dragii mei! Ziua în care aţi intrat în viaţa noastră a fost cea mai frumoasă! Păstraţi-vă mereu zâmbetul cald, sufletul pur şi lumina curată în privire. Să creşteţi mari, sănătoşi şi fericiţi alături de părinţii voştri care vă iubesc foarte mult. Vă îmbrăţişăm cu mult drag!

Copilăria-i un zâmbet, un vis, e veselie,
E pasărea ce-alunecă în zare,
Şi-un gând pribeag de-o veşnicie;
Copilăria-i o suavă floare.

Mântuitorul Iisus Hristos: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu." (Marcu 10, 14)

Mântuitorul Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 10, 14)

Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Sa ne bucuram de ea. La mulţi ani tuturor copiilor! Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă păzească pe toţi, împreună cu toţi cei dragi ai voştri, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin!”

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Parintele Vasile Florin Reuţ Citeste tot articolul

Sfânta Liturghie şi Spovedanie la Sărbătoarea Sfintei Treimi – Luni, 05 iunie 2017 la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Dragi prieteni, ca urmare a dorinţei mai multor credincioşi, în ziua de Luni 05 iunie 2017 la Sărbătoarea Sfintei Treimi, după Sfânta Liturghie vom săvârși la Biserica noastră din Straubing și Taina Spovedaniei.

Sfânta Liturghie va începe ca de obicei la ora 10:00 şi va fi urmată de Spovedanie şi Împărtăşirea credincioşilor.

Vă rugăm pe toţi să distribuiţi anunţul şi vă aşteptăm cu drag la Straubing, să ne rugăm împreună, să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă păzească pe toţi, împreună cu toţi cei dragi ai voştri, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin!

Taina Sfintei Spovedanii

Taina Sfintei Spovedanii

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Parintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing
Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing
Tel.: 0941 – 30 74 0 74 Citeste tot articolul

Sfânta Liturghie, Slujba Aghiasmei mici şi Sfinţirea maşinilor la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh – Duminică 04 iunie 2017 la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Dragi prieteni, în ziua de Duminică 04 iunie 2017, la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), vom săvârși la Biserica noastră din Straubing Sfânta Liturghie și Slujba de Sfințire a Aghiasmei Mici sau Sfeștania.

Vă rugăm pe cei care aveţi posibilitatea să aduceţi ramuri de tei sau de nuc, pentru a fi sfinţite şi împărţite la sfârşit credincioşilor. Crengile de tei și nuc reprezintă pe de o parte trezirea la viața spirituală, pe de altă parte simbolizează limbile de foc ale puterii Sfântului Duh și trebuie sfințite înainte de a fi ținute în casă.

Fiind şi Ziua Portului Popular Românesc, vă invităm să participaţi la slujbă îmbrăcaţi în port popular pe toţi cei care aveţi această posibilitate. Căutați prin lada de zestre după frumoasele costume populare, primeniți-vă cu ele și aduceți-le să le vedem și noi în ziua de Rusalii la acest mare Praznic.

Sfânta Liturghie va începe ca de obicei la ora 10:00 şi va fi urmată de Slujba Sfinţirii Aghiasmei Mici.

Sfânta Liturghie, Slujba Aghiasmei mici şi Sfinţirea maşinilor la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh

Sfânta Liturghie, Slujba Aghiasmei mici şi Sfinţirea maşinilor la Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh

Vă îndemnăm să vă aduceţi sticle sau recipiente în care să luaţi Aghiasma Mică la casele frăţiilor voastre. După săvârşirea Slujbei Sfinţirii Aghiasmei Mici, vom sfinţi ramurile de tei şi de nuc, precum şi maşinile credincioşilor care vor fi prezenţi si doresc aceasta.

Vă rugăm pe toţi să distribuiţi anunţul şi vă aşteptăm cu drag la Straubing, să ne rugăm împreună, să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă păzească pe toţi, împreună cu toţi cei dragi ai voştri, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin!

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Parintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing
Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing
Tel.: 0941 – 30 74 0 74 Citeste tot articolul

Slujba Sfântului Maslu în ziua de Sâmbătă 03 iunie 2017 la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Dragi prieteni, în ziua de Sâmbătă 03 iunie 2017 la ora 10:00 vom săvârşi Slujba Sfantului Maslu la Biserica noastră din Straubing.

Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

Vă rugăm pe toţi să distribuiţi anunţul şi vă aşteptăm cu drag să ne rugăm împreună, să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă păzească pe toţi, împreună cu toţi cei dragi ai voştri, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin!

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Parintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing
Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing
Tel.: 0941 – 30 74 0 74
Contact: pr.reut@credinta-ortodoxa.com
Internet: www.credinta-ortodoxa.com/adresa-noastra/

 

Slujba Sfantului Maslu

Slujba Sfantului Maslu

***

Programul Sfintelor Slujbe:

În fiecare duminică  – la ora 08:30 Utrenia, urmată la ora 10:00 de Sfânta Liturghie.

În fiecare prima (întâia) sâmbătă din fiecare lună la ora 10:00 – Slujba Sfântului Maslu, urmată de Spovedanie.

Biserica Ortodoxă Română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Straubing, Preot Paroh Vasile Florin Reuţ - Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing, Preot Paroh Vasile Florin Reuţ – Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

 

Biserica Ortodoxă Română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Straubing e. V. * Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde "Heiligen Konstantin und Helena" Straubing e. V.

Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing e. V. * Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde „Heiligen Konstantin und Helena” Straubing e. V.

A mai plecat un înger la Domnul…

Dragi prieteni, cu greu găsesc puterea de a scrie aceste rânduri. Zilele acestea am fost la căpătâiul unei fetiţe în vârstă de 2 ani, Alice Ioana, o fetiţă vioaie, doritoare de viaţă, dar care din păcate a pierdut lupta cu leucemia. Înainte de a pleca dintre noi, am împărtăşit-o cu Sfintele Taine şi ne-am rugat aşa cum ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu să o facem în secţia de terapie intensivă a spitalului, atât pentru acest sufleţel, cât şi pentru familia atât de greu încercată.

A mai plecat un înger la Domnul...

A mai plecat un înger la Domnul…

Un înger cu suflet pur, a plecat dintre noi la Domnul, spre a ne veghea pe noi, cei rămaşi aici pe pământ. Durerea părinţilor şi a celor apropiaţi nu poate fi exprimată în cuvinte… să nu mai vorbim de sora ei geamănă şi cealaltă soră care o aşteaptă acasă şi pentru care încă nu există explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat. După cum am mai spus de multe ori, singurul lucru pe care trebuie să-l facem în astfel de situaţii este să ne rugăm Bunului Dumnezeu, vorbele nu îşi au rostul în astfel de momente… Vă rog să vă rugaţi şi frăţiile voastre împreună cu mine, pentru această familie îndurerată şi pentru sufletul micuţei Alice Ioana Citeste tot articolul