Dragii mei, am în minte un gând care nu îmi dă pace de ceva vreme dar pentru a-l face viabil am nevoie de ajutorul vostru.
Uitați despre ce este vorba: am constatat, cu mâhnire, că multe familii care au copii, amână foarte mult botezul acestora. Știu că mulți doresc să facă botezul acasă, în România, alături de părinți, rude și prieteni. Unii au programat deja evenimentul iar alții, din diferite motive (lipsa nașilor, lipsa timpului, a banilor etc., etc… ) amână foarte mult botezul copiilor, lucru care nu le este benefic nici lor şi nici copiilor lor.
Iată planul și propunerea mea pe care le-am numit „07 Ianuarie 2018: Taina Sfantului Botez – Prima Provocare din Anul Nou 2018 la Biserica Ortodoxa Română din Straubing”:

Taina Sfantului Botez la Biserica Ortodoxa Română din Straubing
1. În data de duminică 07 ianuarie 2017, fiind prima duminică după Botezul Domnului (Boboteaza), o să botezăm toţi copii sau chiar şi pe cei „mai mari” care vor fi aduşi la biserică în această zi, indiferent de numărul acestora – cu ajutorul lui Dumnezeu vom reuşi Citeste tot articolul →