Împărtășirea din același potir are ca scop unificarea noastră în Hristos. Fiecare în parte se unește într-un singur Trup, devenind una. Latinescul „cuminicare” are același sens, de a fi una. Devenim una, ne unificăm, prin părtășia la Trupul și Sîngele Domnului.
Hristos se unește cu fiecare din noi, în chip tainic, prin împărtășire, ca și noi să fim una, adică să ne unim între noi, alcătuind trupul Bisericii. Faptul că noi mîncăm și bem din același potir, din singurul potir, arată că toți sîntem o gură și o inimă.
POTIRUL NE UNEŞTE, NU NE SEPARĂ!
Orice îngrețoșare sau frică, orice bănuială rea care ne face să dorim o împărtășire separată de ceilalți este străină duhului iubirii și a unității.
Noi, creștinii, ne împărtășim din același potir și cu aceeași linguriță nu pentru că nu avem acasă pahare și lingurițe de unică folosință, ci pentru că noi avem între noi aceeași dragoste și încredere pe care o are mama față de copilul său, gustînd întotdeauna din lingură înainte de a o oferi ca să vadă dacă nu e prea fierbinte.
Actul împărtășaniei nu este unul tehnic care are ca scop asigurarea transmiterii unui conținut dintr-un vas în gurile noastre, ci este un act de taină, plin de încărcătură spirituală și unde unicitatea Potirului și unirea celor ce sorb din el este fundamentală.
Iată de ce discuțiile care vin să propună practici ciudate de împărtășire cu Trupul și Singele lui Hristos lovesc în sensul și rostul însuși al Cinei de Taină pe care însuși Hristos ne-a lasat-o.
POTIRUL NE UNEŞTE, NU NE SEPARĂ!
Subiectul este mult mai grav decît se încearcă a fi prezentat. Este pentru prima dată în istoria de 2000 de ani a creștinismului cînd autoritățile statului fac legi în altar. (Pr. Savatie Bastovoi)
Împărtășirea din același potir are ca scop unificarea noastră în Hristos. Fiecare în parte se unește într-un singur Trup, devenind una. Latinescul „cuminicare” are același sens, de a fi una. Devenim una, ne unificăm, prin părtășia la Trupul și Sîngele Domnului.
Hristos se unește cu fiecare din noi, în chip tainic, prin împărtășire, ca și noi să fim una, adică să ne unim între noi, alcătuind trupul Bisericii. Faptul că noi mîncăm și bem din același potir, din singurul potir, arată că toți sîntem o gură și o inimă.
Orice îngrețoșare sau frică, orice bănuială rea care ne face să dorim o împărtășire separată de ceilalți este străină duhului iubirii și a unității.
Noi, creștinii, ne împărtășim din același potir și cu aceeași linguriță nu pentru că nu avem acasă pahare și lingurițe de unică folosință, ci pentru că noi avem între noi aceeași dragoste și încredere pe care o are mama față de copilul său, gustînd întotdeauna din lingură înainte de a o oferi ca să vadă dacă nu e prea fierbinte.
Actul împărtășaniei nu este unul tehnic care are ca scop asigurarea transmiterii unui conținut dintr-un vas în gurile noastre, ci este un act de taină, plin de încărcătură spirituală și unde unicitatea Potirului și unirea celor ce sorb din el este fundamentală.
Iată de ce discuțiile care vin să propună practici ciudate de împărtășire cu Trupul și Singele lui Hristos lovesc în sensul și rostul însuși al Cinei de Taină pe care însuși Hristos ne-a lasat-o.
POTIRUL NE UNEŞTE, NU NE SEPARĂ!
Subiectul este mult mai grav decît se încearcă a fi prezentat. Este pentru prima dată în istoria de 2000 de ani a creștinismului cînd autoritățile statului fac legi în altar. (Pr. Savatie Bastovoi)
***
Apropo de ” linguriță „…
Biserica nu duce un război cu lumea, Biserica nu poartă un război cu nimeni, Biserica nu vrea o țară ortodoxă, nu vrea legi ortodoxe. Vrem doar să avem un loc unde să ne creștem sufletește copiii și pe noi înșine, într-o cale creștină. Nu vrem să impunem nimănui un alt fel de gândire și de viețuire.
Există voci care spun că Biserica trebuie să se schimbe, că nu mai corespunde vremurilor. Pentru mine, acesta este un șoc total. E ca și cum tu ai o casă și vecinii vin și-ți spun că nu le place ușa ta, mobila, gresia, că e cazul să le înlocuiești. Acesta este tupeu! Nu doar că nu ți-a cerut cineva părerea, dar tu te năpustești cu violență și îi spui omului că nu mai are o casă la modă și că trebuie să o modifice după placul tău!?
Oameni buni, Biserica Ortodoxă nu obligă pe nimeni la nimic. Spuneți-mi Dvs când a avut Biserica tupeul acesta, să intre în casa Dvs., să tragă de Dvs cu agresivitate aproape, să intre în viața cuiva fără acordul omului respectiv!? Ortodoxia nu a cucerit lumea cu parul sau cu spada, noi nu am avut cavaleri.
Sunt oameni, chiar din biserica în care slujesc, care vin la mine și încearcă să mă convingă să “evoluez”, care-mi spun că sunt retrograd, că trebuie să mă adaptez, să-mi schimb părerea, însă cred ca aceasta este violentare și tupeu.
Aceasta este casa noastră, Calea noastră și noi, ortodocșii urmăm această Cale pe care Hristos ne-a arătat-o. De ce vreți, oameni buni, să schimbați Calea aceasta, să dați altă interpretare lucrurilor, dacă oricum nu credeți în ele? Nu văd altă explicație decât aceea că dracu’ nu doarme niciodată.
Marea mea dorința este să încercați să ieșiți din marasmul acesta ateo-spiritual. Lumea nu-L vrea pe Dumnezeu, lumea se împotrivește lui Dumnezeu, lumea vrea un fotoliu confortabil în care să stea și să zică: ”Noi suntem stăpâni, Biserica e retrogradă, trebuie să dispară, să facă un pas înapoi.”
Ținta noastră însă este aceea de a ne scutura de lume, de modele ei trecătoare și de a ne prinde cu toată puterea de Trupul și de Sângele Lui, fără a trata Sfântul Potir ca pe ceva întâmplator.
Creștinismul este grozav pentru că are în spate o tradiție de peste 2000 de ani, nu este inventat de oameni peste noapte. Acești 2000 de ani probează faptul că creștinismul a salvat oameni, a ținut psihicul și sufletul omenesc sănătos. Creștinii s-au putut sprijini mental de atâția ani pe învățătura pe care au avut-o. Creștinismul nu are nimic împotriva evoluției lumii, împotriva telefonului, calculatorului ș.a.m.d., ci este o cale sufletească, o viziune sufletească.
Poate și de asta suntem așa bătuți de vânt, triști, depresivi, neadaptați, pentru că nu ne mai agățăm de calea bătătorită de Sfinți, care prin Rugăciune, Spovedanie, Împărtășanie și Liturghie au biruit lumea.
Vă invit să revenim cu picioarele pe pământ și cu inima în Cer!
(Pr. Visarion Alexa)
