Sfintele Moaşte şi alte odoare sfinte – Mare bucurie şi binecuvântare pentru parohia noastră din Straubing
Dragi prieteni şi iubiţi credincioşi, cu binecuvântarea şi ajutorul Preamilostivului Dumnezeu şi prin bunăvoinţa unor oameni cu suflet mare, am reuşit să facem un Baldachin şi o Raclă din lemn sculptat pentru Sfintele Moaşte pe care le-am primit pentru Biserica noastră din Straubing (cu Act de Autenticitate). Mulţumim pe această cale tuturor celor care aţi contribuit, îndeosebi şi Părintelui Ieroschimonah Mina Costache, care ne-a sprijinit în acest demers deosebit.
Sfintele moaşte au fost aşezate în Racla Sfinţită şi sunt puse spre închinare în Biserica noastră din Straubing:
– SFÂNTA CRUCE;
– SFÂNTUL IERARH NECTARIE TRAUMATURGUL DE LA EGHINA, vindecătorul de cancer
– SFÂNTUL LUCA AL CRIMEEI
– SFÂNTUL CALINIC DE LA CERNICA
– SFÂNTUL ATANASIE CEL MARE
– SFÂNTUL MUCENIC EPICTET
– SFÂNTUL MUCENIC ASTION
– SFINŢII MUCENICI DE LA AIUD
– SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE ATHONIT
– SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA
– SFINŢII MARTIRI DIN CATACOMBELE ROMEI
Mulţumim Sfinţilor că au îngăduit şi au binevoit să ajungă în micuţa noastră Parohie, la Sfânta Biserică Ortodoxă Română din Straubing.
Vă aşteptăm cu frăţească dragoste să fiţi părtaşi la bucuria Parohiei noastre şi să folosiţi ocazia de a vă închina şi ruga la SFINTELE MOAŞTE
SFINŢILOR AI LUI DUMNEZEU, RUGAŢI-VĂ BUNULUI DUMNEZEU PENTRU NOI PĂCĂTOŞII ŞI PENTRU TOŢI CEI CARE CU CREDINŢĂ SE ÎNCHINĂ LA SFINTELE VOASTRE MOAŞTE! AMIN!
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!
Părintele Vasile Florin Reuţ