NIMĂNUI NU I-A PĂSAT CINE EŞTI, PÂNĂ CÂND NU AI PUS HAINA CEA NEAGRĂ PE TINE…

„Toți cei care te-au întâlnit îmbrăcat ca un ciudat, și-au lăsat ceva din ființa lor pe reverenda ta încât, atunci când o dezbraci, o simți ceva mai grea. Simți că s-au concentrat în materialul ei o mulțime de suspine, sentimente, ură, incertitudini, întrebări, glume. Și toate acestea vor deveni, fără niciun rest, parte integrantă a hematologiei tale spirituale.”

Cei care ați văzut filmul lui Christopher Nolan – The Dark Knight Rises, probabil vă amintiți de celebra replică a lui Bane: „No one cared who I was til I put on the mask” (Nimănui nu i-a păsat cine sunt, până când nu mi-am pus masca). Ceva similiar putem spune și despre noi, purtătorii de sutane. Când ieși în cetate, îmbrăcat obișnuit, nimeni nu te observă. Practic, dacă nu îți iese în cale o față cunoscută, nu exiști. Ești doar un făcător de umbră pe trotuar. Un CNP cu pantaloni și cămașă.

NIMĂNUI NU I-A PĂSAT CINE EŞTI, PÂNĂ CÂND NU AI PUS HAINA CEA NEAGRĂ PE TINE...

NIMĂNUI NU I-A PĂSAT CINE EŞTI, PÂNĂ CÂND NU AI PUS HAINA CEA NEAGRĂ PE TINE…

Cu toate acestea, din momentul în care ai pus reverenda pe tine, întreaga configurație a spațiului, timpului și mișcării din juru-ți, se schimbă ab fundamentis. Vei observa, mai întâi, la semafor, geamul unei mașini de lux lăsându-se ușor în jos, făcând loc mâinii stângi, al cărei deget mare tocmai biciuiește nepăsător filtrul unei țigări. Domnul de la volan, cu un rânjet mefistofelic, te privește cu dispreț, gândindu-se că ești vreun travestit sau că ți-ai ratat existența.

Din altă mașină, doi tipi în extaz lăutăresc, au început să strige: Jos mafia, jos popii! Mai apoi, apare de nicăieri o femeie cam de șaizeci de ani, cu o sacoșă imensă pe braț, care te prinde cu garda jos, apucându-ți mâna pentru a ți-o săruta. Încerci să o retragi, dar cedezi ușor, întrucât ți-ai amintit că de la hirotonie nu mai e mâna ta, ci a lui Hristos. Îți spune că te-a văzut la un hram, și că speră să te mai întâlnească. Câțiva copii care tocmai au țâșnit de pe poarta școlii, te zăresc dialogând cu femeia, și încep să chicotească, cântând „Doamne, miluiește”, pe o melodie asemănătoare cu genericul de la Clubul lui Mickey Mouse.

Treci mai apoi prin dreptul unor tineri care, rezemați de un gărduleț, se sărută pasional. Te observă, se opresc pentru câteva secunde, apoi se privesc unul pe altul de parcă și-ar spune din ochi: „Ăștia-s cei care nu ne lasă să ne iubim”. Sau, probabil, se gândesc la acea zi când vei sta în fața lor, punându-le pe creștet coroanele regale ale tainei cununiei.

Și tot așa, până la întoarcere, toți cei care te-au întâlnit îmbrăcat ca un ciudat, și-au lăsat ceva din ființa lor pe reverenda ta încât, atunci când o dezbraci, o simți ceva mai grea. Simți că s-au concentrat în materialul ei o mulțime de suspine, sentimente, ură, incertitudini, întrebări, glume. Și toate acestea vor deveni, fără niciun rest, parte integrantă a hematologiei tale spirituale.

Dar, revenind la Bane, nimănui nu i-a păsat cine ești, până când nu ai pus haina cea neagră pe tine. Cu ea, dovedești o dată-n plus, că preoția poate însemna gunoi pentru lume, dar o perlă în cununa regelui Hristos. Însă, fără acest gunoi, cine va mai fertiliza lumea? (Pr. Ioan Bădiliță, DoxologiaRo)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.