Într-o noapte stând la rugăciune un bătrân monah a avut o descoperire de la înger. A văzut un drum lung, un drum care pornea de pe pământ şi se ridica în aer, până se pierdea în nori şi de acolo se îndrepta spre cer. Dar nu era un drum uşor, ba chiar că era o cale plină de piedici, presărată cu cuie ruginite, pietre tăioase şi ascuţite, cioburi de sticlă.

Oamenii mergeau pe acel drum desculţi. Cuiele se înfingeau în tălpi, picioarele multora erau însângerate. Dar oamenii nu renunţau: doreau să ajungă în cer. Însă orice pas aducea durere, iar drumul era încet şi greu.

Apoi, l-a văzut pe Iisus cum mergea înainte. Şi El era desculţ. Mergea încet, dar cu hotărâre. Şi nu se rănea la picioare. Iisus urca fără încetare. În sfârşit, ajunse în cer şi acolo se aşeză pe un tron aurit.

Pe urmele lui Hristos ajungem la cer

Privea în jos, la cei care se străduiau să urce. Îi însufleţea cu privirile şi gesturile Sale, îi îndemna să meargă pe urmele Sale. Imediat în urma lui venea Fecioara Maria, mama Lui. Fecioara mergea chiar mai repede decât Iisus.

Şi ştiţi de ce? Pentru că ea călca pe urmele lăsate de El. Astfel ajunse iute alături de Fiul său, care o aşeză pe un jilţ mare la dreapta Sa. De acolo, şi Fecioara Maria începu să-i încurajeze pe cei care urcau şi îi poftea să calce, asemeni ei, pe urmele lăsate de Iisus, deoarece pe acolo oricine ar fi păşit nu s-ar fi rănit şi nu şi-ar fi pricinuit durere.

Cei înţelepţi aşa şi făcură şi înaintară grabnic spre cer fără dureri şi plângeri.

Ceilalţi însă plângeau amarnic din pricina rănilor, se opreau adesea, uneori renunţând de tot şi oprindu-se pe marginea drumului copleşiţi de tristeţe, deoarece ochii lor nu era ţintă la Hristos şi Maica Sa cea Sfântă.

Călcau în plin prin ţepi şi mărăcini fără a lua seama la urmele paşilor lui Hristos.

„Dă-ne Doamne înţelepciunea şi mărimea de suflet să primim cu dragoste învăţăturile cele sfinte, toate îndemnurile folositoare mântuirii noastre în acest veac al orgoliilor şi al iubirii de sine.

Scoate-ne Tu, Doamne, în cale oameni bineplăcuţi Ţie care să ne fie de pildă prin ascultarea faţă de Tine şi să luăm aminte la lucrarea lor.

Uneşte-ne într-un gând şi ajută-ne să trăim în comuniune şi pace întărindu-ne unii pe alţii precum odinioară vechii creştini care trăiau în deplină frăţietate! Amin!”