Cred în soare chiar când nu străluceşte, cred în dragoste chiar şi când nu o simt, cred în Dumnezeu chiar când El rămâne tăcut!

“Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. ” (Apocalipsa 3, 20).

Un pictor L-a prezentat pe Mântuitorul Iisus Hristos bătând la uşa grea a unei cetăţi şi ascultând dacă se apropie cineva să-i deschidă… mânerul este insa pe dinăuntru, depinde de noi daca vrem sau nu sa-i deschidem… Sa luam aminte! * www.credinta-ortodoxa.com

El, Bunul Dumnezeu, asteapta sa fie gasit… El nu Se impune, El chea­mă! Dumnezeu, care are toate drepturile asupra crea­turii Sale, bate la uşa inimii, pentru a avea părtăşie cu tine şi cu mine, pentru a intra în inima ta şi a mea.

Dar omul este liber să aleagă: să asculte sau să nu asculte!

Dumnezeu nu este absent din viaţa oamenilor. Mai degrabă, omul nu-L doreşte pe Dumnezeu în preajma lui. Omul este cel ce se lipseşte de Dumnezeu, şi aceasta din mai multe pricini.

Una este nepăsarea. Oamenii nu au vreme pentru Dumnezeu. Sunt prea ocupaţi cu altele. Dumnezeu este absent din cauză că oamenii nu prea Îl doresc prezent. Sfânta Scriptură stăruie mereu şi mereu că numai cei ce-L caută pe Dumnezeu Îl află.

El nu vine acolo unde nu este dorit, nu sileşte pe nimeni. Dar absenţa lui Dumnezeu nu înseamnă că Lui nu-I pasă. El poate fi absent fiindcă omul nu Îl doreşte în preajma sa, dar El aşteaptă pururea să fie găsit.

Există o veche povestioară despre un băieţel care se juca de-a v-aţi ascunselea cu prietenii săi. Când i-a venit rândul să se ascundă, ceilalţi băieţi s-au plictisit şi au plecat. Băiatul era cu inima zdrobită. Bunicul său l-a găsit suspinând şi i-a zis: Nu plânge că prietenii tăi nu au venit să te caute. Poate o să înveţi din această dezamăgire că şi Dumnezeu aşteaptă să fie găsit, iar oamenii umblă după alte lucruri.

Dacă Dumnezeu este absent pentru mulţi din oamenii de astăzi, aceasta se datorează păcatului, indiferenţei noastre morale. Însă Dumnezeu aşteaptă în umbră, în tăcere să fie găsit.

Pe peretele unei pivniţe din Köln, în Germania, în vremurile de violenţă şi disperare ale celui de-al Doilea Război Mondial, se afla următoarea mărturisire de credinţă:

„Cred în soare chiar când nu străluceşte, cred în dragoste chiar şi când nu o simt, cred în Dumnezeu chiar când El rămâne tăcut.”

Dar Dumnezeu nu rămâne tăcut decât dacă noi dorim să fie aşa. În vremurile de demult, El a vorbit prin proroci.

În zilele mai de pe urmă ne-a vorbit prin Însuşi Fiul Său. Şi continuă să vorbească şi astăzi fiecăruia dintre noi…

Sursa: preluare după o pildă din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2009