Se spune ca odata, a murit un om. Câinele său credincios s-a culcat alături și a murit și el.
Și iată, stă sufletul omului, alături de sufletul câinelui, în fața unei porți pe care scrie „Rai“, iar mai jos: „Intrarea cu câini, strict interzisă“.
Se uită omul și nu intră pe poarta aceea.
Mai merge el cât merge și vede o altă poartă pe care nu scria nimic, doar un bătrân ce era așezat alături.
– Mă iertati, bătrâne…
– Petru mă numesc.
– Ce se află după poarta asta?
– Raiul.
– Cu câinele se poate?
– Desigur.
– Dar mai devreme ce poartă era?
– Acolo era iadul… Până la Rai ajung doar acei care nu-și părăsesc prietenii…
Să luăm aminte, dragii mei – tare de preţ este o prietenie adevărată!
Sunt pe cale de disparitie, ca si caprele negre!! Eu, multumesc lui Dumnezeu, am unul, prieten vroiam sa spun si tin la el, ca la ochii din cap! Sa va dea Dumnezeu si voua cel putin unul in viata! Asta da , Parinte!
Daca era cainele meu intra sigur primul fara mine si eu ramaneam afara…ha..ha…
Doamne ajuta, frate Nelu.
De multe ori ne mantuim prin cei la care ne asteptam cel mai putin…
Important este sa luam aminte la greseli, sa nu le mai facem, sa nu mai fim egoisti…
Adica sa nu ne gandim numai la noi…
Pace, bucurie si binecuvantare va doresc.