Stergarul
La cina cea de Pasti, in camera de sus,
inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
pe azimile calde, pe mielul… fara vina…
Era placut prilejul… Si toate pregatite.
Dar vai, uitase gazda o sluga a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se intrebau in cuget: Cum vom sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta, privind cu tulburare
cand vasele cu apa, cand praful pe picioare…
Si Duhul ii intreaba, in fiecare zboara:
-N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
-Chiar eu?… Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
-Dar tu? Tu cel mai tanar? – Eu stau langa Stapan…
-Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
-Chiar eu?… Sunt cel din urma la Domnul dintre ei?
-Dar tu ce tii doar punga? – Eu am facut de-ajuns.
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns…
-Tu, Toma, nu vrei oare sa fii tu cel ce spala?
-Sunt trist. Se lupta-n mine o umbra de-ndoiala…
-Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost Nu.
Atunci, lasandu-Si braul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul Cel coborat din cer
si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor
sa-si spele ucenicii ca rob al tuturor.
Spalarea Picioarelor – www.credinta-ortodoxa.com
Citeste tot articolul →
