Când oamenii nu se roagă dimineața, ei de parcă ar spune: „Doamne, astăzi mă voi descurca și fără Tine”.
Cei care nu se roagă seara, sunt asemenea celor nouă nerecunoscători vindecați de lepră de către Hristos Citeste tot articolul
Când oamenii nu se roagă dimineața, ei de parcă ar spune: „Doamne, astăzi mă voi descurca și fără Tine”.
Cei care nu se roagă seara, sunt asemenea celor nouă nerecunoscători vindecați de lepră de către Hristos Citeste tot articolul
De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii
Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…
Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă Citeste tot articolul
Dacă femeia este mai sporită duhovniceşte decât bărbatul ei, atunci negreşit să-l îndemne şi pe el înspre aceasta, învăţându-l prin îndrumările şi exemplul ei. Sfântul Ioan Hrisostom este cel care o autorizează să îndeplinească acestă misiune. La un moment dat, după ce-i mustră cu asprime pe păstoriţii săi de parte bărbătească pentru trândăvia lor, îşi continuă gândurile în felul următor:
„Dar ca să nu vă ţin numai de rău, haide să vă dau şi un mijloc de îndreptare. Care? Vreau să vă încredinţez soţiilor voastre, ca ele să vă instruiască. Ar fi trebuit, după legea lui Pavel (I Corinteni 14, 34-35), ca voi să fiţi dascălii lor! Dar pentru că prin păcat s-a stricat ordinea şi a ajuns capul jos, iar trupul sus, să alegem cealaltă cale Citeste tot articolul
Atunci când ești un om corect și-ți trăiești viața frumos și demn, se vor găsi oameni care vor dori cu orice preț să-ți strice reputația, născocind cele mai urâte bârfe și idioțenii. Vor ține morțiș ca ceilalți să-și schimbe părerea despre tine, te vor răni și te vor jigni.
Din acel moment când vei fi mai bun decât unii, se vor găsi din ăștia care te vor invidia și-ți vor dori nefericirea. Îți vor zâmbi în față, iar pe la spate te vor înjunghia. Vor face tot posibilul să te vadă la pământ. Se vor bucura atunci când vei fi nefericit și vor fi triști când îți va reuși.
Fiind un om împlinit, unii nu vor suporta să te vadă zâmbind și vor ține morțiș să-ți strice pacea sufletească. Mereu vor spune că ei pot face unele lucruri mai bine, te vor învinui pe nedrept, vor arunca în tine cu cele mai urâte cuvinte. Așa sunt oamenii, nu suportă ca alții să fie fericiți atunci când ei suferă în tăcere Citeste tot articolul
În anul 1995, la ora de rugăciune de la primăria Washington, dintre vorbitori s-a ridicat Ashey Oubre, o fetiţă de vreo 10 ani. Cu un glas plin de dulceaţă, cum numai un copil poate avea, fetiţa a citit un text adresat celor mari:
“Nu ne mai vorbiţi despre dragoste dacă voi n-o trăiţi.
Nu ne mai vorbiţi despre iertare, dacă voi nu vă puteţi ierta unul pe altul.
Nu ne mai obligaţi să mergem la Biserică dacă voi n-o faceţi.
Nu ne mai puneţi să citim Biblia dacă voi n-o deschideţi deloc.
Nu ne mai vorbiţi de Dumnezeu, dacă voi vă purtaţi ca şi cum n-ar exista…
Voi, oamenii mari ne minţiţi. Ne minţiţi şi nu credeţi!”
Cuvintele copilei sunt chintesența vieții de familie. Faptele noastre fac gură mai mare decât predicile noastre Citeste tot articolul
M-a întrebat un bătrân odată: “Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?” (El umbla iarna cu capul gol şi desculţ, prin zăpadă.)
“Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socoteşti că tu eşti ceva mai mult decât altul, că eşti mai bun, mai frumos ca altul…”
“Săracu’ de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?” A stat opt ani cu mine… Părintele Ghenadie Avătămăniței. Nu vedea nici el, săracul, ca şi mine…
Iaca, asta e mândria: când te socoteşti că ştii mai mult decât altul, că poţi ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Şi e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socoteşti că ştii mai mult, că poţi mai mult, că faci mai mult, să nu păţeşti ca acela care socotea că face, că drege, că posteşte, iar cel de lângă uşă plângea şi îşi bătea pieptul că nu are nimic bun. Şi a câştigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însuşi – Vameşul şi Fariseul…
Că Mântuitorul a zis: “Când veţi împlini vreo poruncă, să spuneţi aşa: “Rob netrebnic sunt eu, şi n-am făcut decât ceea ce eram dator a face”.
De câte ori te mânii, mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Când te mânii, acolo e duhul răzvrătirii, duhul mândriei, duhul slavei deşarte, să ştii Citeste tot articolul
Odată, un om stătea liniştit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a aşezat câinele său.
Uitându-se în ochii omului, câinele îşi spunea:
“Dă, Doamne, să mănânce cu poftă stăpânul meu şi, după ce s-o sătura, să-mi dea şi mie o bucăţică!”
În acest timp, s-a apropiat şi pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă şi gudurându-se pe lângă el, îşi spunea în sinea ei:
“Dă, Doamne, să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!”
Câinele aştepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunătatea stăpânului său. Pisica însă Citeste tot articolul
În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută.
Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă! Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune.
Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decat un coş cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni Citeste tot articolul
În timpul unui război, un colonel a fost rănit grav şi dus de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului, se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor.
O singură călugăriţă stătea mereu cu ei şi îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic şi rugându-se neîncetat. Întrebând de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolaţi, colonelul a rămas mut de uimire, aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac şi că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească.
– Bine – a mai întrebat colonelul – dar călugăriţa care stă mereu împreună cu ei şi îi îngrijeşte? Citeste tot articolul
În timpul războiului, viaţa era tare grea şi oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i ajute pe cei sărmani şi a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui copil şi asta fără niciun ban.
A doua zi, încă din zori, mulţi prichindei se strânseseră în faţa casei care locuia omul atât de bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare să apuce pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la goană, bucuros că prinsese o bucată mai mare. Era acolo o hărmălaie …
Dar omul a observat că undeva, la marginea curţii, aştepta cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii şi-au ales ce pâini au vrut şi au plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul coş şi s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese nimic. A căutat şi în cel de-al doilea coş, dar şi acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea coş a găsit o pâinică mică, mică, pe care niciun copil nu o băgase în seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru pâine şi a plecat spre casă.
Toată ziua a stat omul şi s-a gândit la cum se purtase acea fată Citeste tot articolul