„Viaţa-i lungă dar şi scurtă,
Lângă Cruce faci popas,
Şi aştepţi o lumânare..
De la cei care-au rămas… !”

Mergeţi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo, atâta înţelepciune ai a te învăţa că toate şcolile filozofice din lume nu te pot învăţa mai mult!
Atâta folos ne aduce noua cimitirul.

Pentru că vedem, ele pururea vorbesc: “Măi fraţilor! Ce suntem noi azi veţi fi voi maine. Şi ce sunteţi voi azi, am fost noi ieri. Dar uite aici veniţi. Voi veniţi la noi, nu ne ducem noi la voi”. Mergem către veşnicie toţi. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâine, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă Citeste tot articolul →

În familia părintelui Pavel a intrat nenorocirea. O nenorocire ruşinoasă, amară… o lovitură direct în inimă: fiul Vasile, preferatul şi nădejdea sa, sânge din sângele său – a fugit la Moscova. «A fugit! Nu a plecat – a fugit ! Cu o duduie !»-ultimile cuvinte le pronunţa atât de respicat, că de la durerea, care-l cuprindea, începea să-i tremure barba şi buzele, iar degetele mâinilor sale puternice se strângeau în pumni, de parcă îşi dorea să elimine toată durerea ce-l cuprindea .

«Mi-a făcut renume în toată Blagocinia! Vasile! Eh, Vasile!» — îngâna el cu o voce joasă , de parcă-şi chema fiul aflat la sute de kilometri de el, dintr-o ţară străină, văzută doar la televizor, cu un renume nu prea bun – „capitală”.

Deşi martoră la toate aceste cuvinte şi ascultătoarea lor era doar preoteasa Nina, o femeie căruntă, inteligentă şi cu o putere internă deosebită, care şi-a ajutat soţul să ridice nu o singură parohie şi să crească trei copii proprii şi doi înfiaţi. Obişnuită să primească toate cuvintele grele, toate încercările vieţii dând slavă lui Dumnezeu, cu bucurie şi o smerenie frumoasă. Aşa a făcut-o şi în cazul dat.

În faţa oamenilor iereul îşi păstra calmul şi încercă şă-şi facă durerea nevăzută Citeste tot articolul →

Pentru toți acei care nu merg la Biserica, căci îl au pe Dumnezeu în suflet le propun următorul exercițiu: să și mâncați și să beți în suflet, să vă căsătoriți în suflet. V-a plăcut de o tânără, căsătoriți-vă cu ea… în suflet și atât…Da, ați putea încerca și salariul să-l ridicați „în suflet”…

Credința pe care o avem doar „in suflet” – e de fapt o lipsă de credință…

Să luăm aminte, dragii mei!

Sursa: Pr. Dmitrii Smirnov, altarulathonit.com

Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Ce părere aveţi despre ceea ce se spune despre păcatele părinţilor care se transmit copiilor?

Dacă spune Sfânta Scriptură, e adevărat. Şi noi vedem asta acum cu copiii care au fost în stradă sau care sunt în orfelinate. Cei cu care lucrez eu vin din stradă şi au păcatele părinţilor pe care le-au „moştenit”, le-au învăţat şi le-au perfecţionat.

Ce putem face? Cum se rupe acest mecanism care pare un blestem? Prin binecuvântare.
Cum se opreşte păcatul? Prin iertare.

Copilul care vrea să se elibereze de povara păcatelor părinţilor trebuie să-şi ierte părinţii şi să se roage pentru iertarea lor. În primul rând un părinte care a făcut păcate, a făcut păcat faţă de mine.

Maica Siluana Vlad

Eu trebuie să spun: „Tata a făcut păcate faţă de mine, dar eu, Doamne, vreau de la Tine puterea să-l iert. Te rog iartă-l!” Citeste tot articolul →

Unii tineri îşi propun, după cununie să mai aştepte 2,3 ani până ce vor avea copii, invocând diferite motive.

Este un mare păcat şi greşeală ca tinerii căsătoriţi şi cununaţi la Sfânta Biserică, să amâne naşterea de prunci şi să recurgă la metode păcătoase pentru aceasta.

În primul rând se fac potrivnici planului lui Dumnezeu de creaţie, amânând naşterea pruncilor sau planificând că nu vor avea decât unul sau doi copii.

Taina Sfintei Cununii

În al doilea rând supărând pe Dumnezeu, şi trăind mai mult pentru plăcerile lor, s-ar putea ca Dumnezeu să le ia darul de prunci. Au păţit mulţi astfel, au făcut avorturi, s-au ferit să nu aibă copii, iar când au dorit să aibă, izvorul era sec şi au început să umble pe la doctori şi pe la preoţi şi să regrete cu amar că au devenit pomi fără roade Citeste tot articolul →

În fiecare parohie este un om care este al tuturor; este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieţii, care ia pe om de la sânul mamei sale şi nu-l lasă decât la mormânt, care binecuvintează ori sfinţeşte leagănul, nunta, patul morţii şi sicriul; un om pe care copilaşii se obişnuiesc a-l iubi, a-l venera şi a se teme fireşte de el; pe care chiar necunoscuţii îl numesc părinte; la picioarele căruia creştinii merg şi depun mărturisirile lor cele mai intime; un om care prin starea lui este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelor şi ale trupurilor; mijlocitor obligat între bogăţie şi sărăcie, care vede pe cel sărac şi pe cel bogat bătând la uşa sa, rând pe rând; cel bogat pentru a-i lăsa milostenia în acuns, cel sărac pentru a o primi fără a se ruşina, care nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă la toate clasele: la clasele de jos prin modestia şi simplitatea vieţii; la clasele înalte prin educaţia, ştiinţa şi înălţimea sentimentelor, ce inspiră şi recomandă o religie a iubirii de oamenii; un om , în fine, care ştie toate, care are dreptul de a spune toate şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţelor şi asupra inimilor cu autoritatea unei misiunii dumnezeieşti. Acest om este preotul”

Alphonse de Lamartine

Preotul