Omagiu în memoria tăticului meu Anton Reuţ! Doină – la trompetă Vasile Florin Reuţ

Omagiu în memoria tăticului meu Anton Reuţ!
Doină – la trompetă Vasile Florin Reuţ

Drum bun şi lin spre Ceruri, dragul nostru soţ, tătică şi „Bicu” Anton Reuţ! Nu te vom uita niciodată!

Cu multă durere în suflet:
– soţia Rodica
– fiul Preot Vasile Florin, nora Bernadette şi nepoţii Dimitrie, Sebastian Ioan şi Maria Cristiana;
– fiica Elena Vica, ginerele Vasile şi nepoţii Ilie şi Răzvan Ionuţ

Vă mulţumim tuturor pentru împreună rugăciune, susţinerea morală şi pentru gândurile bune. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze.

„Astăzi este și despre tine, tăicuțul cu suflet frumos,
Coliva se-mparte din inimi și tu o primești bucuros!
Aceeași povață-nțeleaptă, ai dat-o de când mi-ai pus nume,
Să-mi fie cinstită trăirea, să țin capul sus printre lume!

Necazuri duc singur în spate, o zi e mai rău, alta bine,
Te strig să îmi dai energie și simt cum te-așezi lângă mine!
Ați fost oameni simpli, curați, la fel vreau să cred că sunt eu,
Mă rog, când vă fac pomenirea, odihnă să dea Dumnezeu!

Of, Doamne, ai grijă de ei, la mine în suflet sunt sfinți,
Și celor ce încă îi au, vă spun, nu uitați de părinți…!”

25.05.2020: Ziua în care am început să îmbătrânesc – Tătica a plecat la Domnul…

25.05.2020: Ziua în care am început să îmbătrânesc – Tătica a plecat la Domnul.😢😭

Drum bun şi lin spre Ceruri, dragul nostru soţ, tată şi bunic Anton Reuţ! Nu te vom uita niciodată!
Să ne rugăm cu toţii Preamilostivului Dumnezeu să îl primească în Împărăția cerurilor pe robul său ANTON, să îl ierte şi cu drepţii să-l odihnească întru Împărăţia Sa cea cerească! 🙏😭
Veşnica lui pomenire din neam în neam!

25.05.2020: Ziua în care am început să îmbătrânesc - Tătica a plecat la Domnul...

25.05.2020: Ziua în care am început să îmbătrânesc – Tătica a plecat la Domnul…

Ma uit pe strazi la lume
Si caut chipul tau
Dar nu gasesc pe nimeni
Ca si taticul meu.

Vreau sa te vad oriunde
Sa te aud as vrea
Dar ma ineaca plansul
Spaland durerea mea.

25.05.2020: Tătica a plecat la Domnul. Drum bun şi lin spre Ceruri, dragul nostru soţ, tată şi bunic Anton Reuţ! Nu te vom uita niciodată!

25.05.2020: Tătica a plecat la Domnul. Drum bun şi lin spre Ceruri, dragul nostru soţ, tată şi bunic Anton Reuţ! Nu te vom uita niciodată!

Mi-e dor de Tine și mă doare
Că undeva, pe drum
M-am depărtat de Tine, Tată
Prin ceață și prin fum…

Și-acum, stingher și obosit
Alerg prin lumea mare
Și nu e nimeni să îmi spună
Cuvânt de alinare…

Încă nu cred, tată, că e adevărat.
Încă mai sper că doar am visat.
Vreau să mă trezesc din coșmar, într-o zi
Să deschid ochii și printre noi iar să fii.😓😓😓😓😓😭😭😭😭😭

Vasile Florin Reuţ

.

21.05.2020: Părintele Vasile Florin Reuţ – LA MULŢI ANI CONSTANTIN, ELENA ŞI TOŢI CEILALŢI!

21.05.2020: Părintele Vasile Florin Reuţ – Cuvânt de suflet pentru cei dragi, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii Bisericii Ortodoxe Române din Straubing

Hristos a înviat! La Mulţi Ani Fericiţi şi binecuvântaţi alături de cei dragi, tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua numelui! Toate cele bune, pace, linişte, binecuvântare şi bunul Dumnezeu să vă păzească de tot ce-i rău.

„Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu apostolii, Constantin şi Elena, rugaţi-vă bunului Dumnezeu pentru noi, păcătoşii şi pentru toţi cei care, cu vrednicie, poartă Sfantul vostru nume. Amin!”
„Lăsaţi Lumina Speranţei să meargă mai departe”

IMPORTANT: Dragii mei, în fiecare duminică, între orele 11:00 şi 12:00, credincioşii Bisericii Ortodoxe din Straubing vor putea lua parte la Sfânta Liturghie, respectându-se bineînţeles normele de potecţie impuse de autorităţi. Citeste tot articolul

Testamentul ÎPS Pimen: „Să fiu înmormântat în Bucovina, pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea…”

Testamentul Înaltpresfinţitului Părinte Pimen: „Să fiu înmormântat în Bucovina, pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea… pentru că este prea frumoasă Bucovina şi prea frumoase sunt cântecele noastre româneşti. Sunt dumnezeieşti…” 😢🙏❤️

Pe 1 noiembrie 2019, ÎPS Pimen a acordat un interviu pentru „Monitorul de Suceava”, interviu ce a pregătit materialul pentru Gala „Top 10 Suceveni”, unde Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost unul dintre laureați.

ÎPS Pimen ne spunea atunci, cu lacrimi în ochi, că își dorește: „Să fiu înmormântat în Bucovina. Pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoși ani din viața mea, frumusețe în cadrul culturii și a credinței. Citeste tot articolul

„Împreună pentru un MÂINE mai bun”: Mâncare pentru oameni săraci din România, Acţiunea de Primăvară 2020 – Distribuirea alimentelor

Dragi prieteni, iată că avem şi veşti noi: O zi plină de emoții, bucurii și chiar lacrimi pentru zeci de batrani și copii din zona Vârfurile, Jud Arad 😇 Prietenii şi colaboratorii noştri Alexandra Timar şi #ingeripentrusuflete, au împărțit în ziua de vineri 15 mai 2020, alimentele neperisabile pe care le-am trimis, precum şi detergent lichid și drojdie (de la alţi parteneri binefăcători) la mai mulţi oameni sărmani 🥳💜
 
Mulțumim prietenilor şi colaboratorilor noştri din Grupul „#VoluntariInEuropa„, precum şi tuturor celorlalţi colaboratori care s-au unit cu noi la această acţiune.
 
Mulțumim celor care ați făcut posibile acţiunile noastre, oameni buni, frumoşi şi minunaţi!!! ❤️❤️❤️
Fiţi fericiţi şi binecuvântaţi! 🙏❤️🤗
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Totul va fi bine!
 
„Împreună pentru un MÂINE mai bun”: Mâncare pentru oameni săraci din România, Acţiunea de Primăvară 2020 - Distribuirea alimentelor

„Împreună pentru un MÂINE mai bun”: Mâncare pentru oameni săraci din România, Acţiunea de Primăvară 2020 – Distribuirea alimentelor

 

#luminasperanţei

Citeste tot articolul

Proiect de suflet 01 iunie 2020: „Ajută un copil sărman să zâmbească”

Biserica Ortodoxă Română din Straubing – un Nou proiect de suflet:
„Ajută un copil sărman să zâmbească!”

Dragii mei, pentru că se apropie 1 IUNIE – Ziua Copilului, și unii copii nu știu sau au uitat să zâmbească, am iniţiat acest proiect de suflet prin care încercăm să aducem zâmbete și unor copilași care în anul 2020, nu își amintesc gustul unei ciocolate, sau a altor dulciuri.

Știu, pare greu de crezut, dar asta este realitatea cruntă a zilelor noastre și haideți să dăm dovadă de puțină solidaritate. Fiecare dintre noi putem încerca să ajutăm un copil sărman să zâmbească.

Proiect de suflet 01 iunie 2020: "Ajută un copil sărman să zâmbească"

Proiect de suflet 01 iunie 2020: „Ajută un copil sărman să zâmbească”

Sunt copilași care nu au ținut în mânuțelor lor o ciocolată sau un alt dulce (în afară de zahăr), în aceste vremuri în care alți copilași par a avea totul, ca să nu mai vorbim de tehnologie care le lipsește cu desăvârșire…

Vom bucura împreună copilașii defavorizați, monoparentali, orfani, copilași ai căror parinți nu-și permit aceste cadouri pentru ei.

Cu o suma modică, atât cât vă permite bugetul putem aduce zâmbete împreună. Noi ne-am gândit să facem câte un pachet cu dulciuri în valoare de 10,00 Euro pentru fiecare copil, însă orice sumă este binevenită.

Cu ajutorul bunilor noştri prieteni voluntari din România, vom cumpăra şi împărţi cadourile copilaşilor în mai multe zone ale ţării.

Cei care aveţi încredere în noi şi puteţi să ajutaţi, vă rugăm să donați atât cât puteţi în contul Parohiei noastre, cu specificaţia „Donaţie pentru copii săraci” (este foarte important, pentru a distribui banii acolo unde este nevoie):

Rum.-Orth. Kirche Straubing
Bank: Liga-Bank Regensburg
IBAN: DE70 7509 0300 0001 3664 67
BIC: GENODEF1M05

Donaţie prin PayPal:
https://www.paypal.com/cgi-bin/webscr?cmd=_s-xclick&hosted_button_id=HXAA4P6FFQXBQ&source=url

Vă mulţumim pentru sprijinul dumneavoastră şi rugăm să distribuiţi, în speranța că cineva ne va ajuta să aducem cât mai multe zâmbete împreună!

„Împreună vom reuși – Lăsaţi LUMINA SPERANŢEI să meargă mai departe! – Noi CREDEM într-o lume mai bună!”

#VasileFlorinReut #share #distribuie 🙏❤️🤗
#luminasperanţei
#totulvafibine
#impreunarecladimsperanta
#vasileflorinreut
#parintelereut
#daruindveidobandi
#bisericaortodoxastraubing

Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing, Germania.

Adresa: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing
Preot Paroh Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0941–3074074
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

.

Colindul vremurilor pe care le trăim: „Zâmbet Răstignit”

😢🙏❤️ Colindul vremurilor pe care le trăim: „Zâmbet Răstignit” – versuri, muzică și interpretare Prof. Dr. Eugen Dan Drăgoi

„Când Ne-ai atins cu mângâieri divine,
Cu necredință noi Te-am alungat,
Ne-am încuiat în case fără Tine,
Și Te-acuzăm că Ești mereu plecat.

Ne-am încuiat copiii-n turnu’ școlii,
Să-i crească cine-o știi, că doar plătim,
Le-am atârnat în spate portofolii,
Și ne-ntrebăm, când Doamne să-i iubim?!
Căci timpu-nseamnă bani,
Și banii strigă: „la luptă dacă vrei mai sus”,
Respectul cu avere se câștigă,
Nu stând și ascultându-L pe Iisus.

Colindul vremurilor pe care le trăim: "Zâmbet Răstignit

Colindul vremurilor pe care le trăim: „Zâmbet Răstignit

Ne-am implantat în ochi televizoare,
Și-n loc să Te-ascultăm, Te-am repezit,
Ți-am pus pe răni petreceri și grătare,
Și-acum strigăm: „de ce Ne-ai părăsit”?!
Acum când teama ne-a pătruns în piepturi,
Răpindu-ne puterea de-a sufla,
Te acuzăm că Ne-ai redus din drepturi,
Când Ne-ai ținut cu bunătate-n palma Ta!

Dar Tu ne-aștepți mereu cu bunătate,
Să ne întoarcem fiii rătăciți,
Lăsând în urmă orice răutate
Și să ne-mbrățișăm iar fericiți.
Purtând pe chipuri rănile de mască,
Ce zâmbetul ne-a răstignit din greu,
Să fim iar toți o horă românească,
Și să cântăm „Cu noi este Dumnezeu”!”

Cât adevăr…

Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, Slavă Ție.

Părintele Vasile Florin Reuţ

.

IMPORTANT: Din 04 Mai 2020 vor fi permise din nou Slujbele Religioase cu prezenţa credincioşilor

IMPORTANT: Din 04 Mai 2020 vor fi permise din nou Slujbele Religioase cu prezenţa credincioşilor

HRISTOS A ÎNVIAT!
Dragi prieteni, iubiţi credincioşi şi credincioase, ❤️🙏🤗
în ziua de Duminică 26 Aprilie 2020, între orele 10:00 – 11:00, Biserica noastră din Straubing va fi deschisă pentru toţi cei care doriţi să vă închinaţi, să aprindeţi o lumânare, să daţi un pomelnic sau să primiţi anafură.

IMPORTANT: Cu mila Bunului Dumnezeu, începând cu data de 10 MAI 2020, va fi permisă din nou participarea credincioşilor la Sfintele Slujbe, cu condiţia respectării regulilor obligatorii impuse de Landul Bayern (Bavaria) – Mască de protecţie, distanţa minimă de 1,5 metri (mai sigur 2 metri), etc., pe care cred că le cunoaşteţi deja.

Cine doreşte să reprogrameze Botezurile, Cununiile, Sfeştaniile, etc. vă rog să mă contactaţi în privat.

HRISTOS A ÎNVIAT! - Părintele Vasile Florin Reuţ

HRISTOS A ÎNVIAT! – Părintele Vasile Florin Reuţ

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
HRISTOS A ÎNVIAT!

Fiţi fericiţi şi binecuvântaţi! 🙏❤️🤗
Al vostru, Părintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena” Straubing, Germania
Adresa: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing
Preot Paroh Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0941–3074074
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

.

.

Părintele Vasile Florin Reuţ – Cuvânt la Sfânta Liturghie în prima zi de Paşti 2020

Părintele Vasile Florin Reuţ – Cuvânt la Sfânta Liturghie în prima zi de Paşti 2020

Învierea Domnului, Anul Mântuirii 2020: Părintele Vasile Florin Reuţ – Cuvânt la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti, la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing, Germania

Bucurie și binecuvântare tuturor!
Fiţi fericiţi şi binecuvântaţi! 🙏❤️🤗
Al vostru, Părintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena” Straubing, Germania
Adresa: Jesuitenkirche, Theresienplatz 46, 94315 Straubing
Preot Paroh Vasile Florin Reuţ
Tel.: 0941–3074074
E-Mail: pr.reut@credinta-ortodoxa.com

.

Paștele nu poate fi fericit sau binecuvântat. ÎNVIEREA – DA!

Paștele nu poate fi fericit sau binecuvântat. ÎNVIEREA – DA!

Vă doriți în aceste zile ”un Paște fericit”? Sau ”un Paște binecuvântat”? Ați apucat să trimiteți această urare celor dragi și așteptați să o primiți în schimb? Dacă veți căuta să cumpărați o felicitare cu această urare, să alegeți una cu iepuraș – Iepurașul este responsabil la departamentul cadouri. Un iepuraș fericit este tot ce ne dorim.

Hristos a înviat! Fiți fericiți şi binecuvântaţi! Părintele Vasile Florin Reuţ

Hristos a înviat! Fiți fericiți şi binecuvântaţi! Părintele Vasile Florin Reuţ

Marketologii iscusiți au reușit în doar cîțiva ani să ne pună un iepure pe masă în loc de jertfa lui Hristos. Oamenii nu-și mai spun ”Hristos a înviat”, ci își doresc ”un Paște fericit” sau ”un Paște binecuvântat”. Pentru a înțelege sensul acestei mutații trebuie să cunoaștem mai întîi sensul cuvîntului ”paște”. Paștele înseamnă trecere și de la Moise la Hristos s-a referit concret la trecerea poporului evreu prin Marea Roșie, care a presupus întreaga suferință a drumului de la robia egipteană la eliberare. Suferința poporului evreu, cu morțile aferente, cu zbuciumul traversării pustiului, au preînchipuit suferința lui Hristos, patimile Sale și moartea pe Cruce care au culminat în învierea Sa. ”Paștile Domnului”, așa cum cîntăm în Canonul Învierii, este trecerea ”din moarte la viață și de pe pămînt la cer”. Este de la sine înțeles că ”trecerea” prin patimă și moarte nu poate fi fericită, ci numai Învierea este prilej de bucurie.

În accepțiunea creștină fericirea este o stare de grație, condiția sfinților, încununarea virtuților, răsplata veșnică, creșterea întru asemănarea cu Hristos. Formula ”sărbători fericite”, ”paște fericit”, sau ”paște binecuvântat” este o noutate a lumii care consideră că fericirea este o masă bogată, un drum spre picnic fără ambuteiaje, o revedere a neamurilor. Nu veți găsi această urare nicăieri în tradiția de două mii de ani a creștinismului.

De la Hristos încoace creștinii își spun ”Hristos a înviat” – aceasta este vestea care a schimbat lumea, care a cutremurat iadul și a deschis cerurile. A spune ”Hristos a înviat!” și a răspunde ”Adevărat a înviat!” este adevărata mărturisire de credință, însumarea Evangheliei în două cuvinte, îndeplinirea poruncii propovăduirii.

Înlocuirea lui ”Hristos a înviat” cu ”Paște fericit” sau ”Paște binecuvântat” este cea mai mare lovitură primită vreodată de lumea creștină. Urmările ei nu se vor lăsa mult așteptate.

Nu vă temeți și nu vă rușinați să vă spuneți ”Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Desigur, dacă aveți această convingere.

Hristos a înviat! Fiți fericiți şi binecuvântaţi!
al vostru, Părintele Vasile Florin Reuţ

Sursă text: Părintele Savatie Baștovoi