NU NE ÎNCHIDEŢI GURA! În Biserica Ortodoxă Română din Straubing TOŢI credincioşii îi cântăm Domnului

NU NE ÎNCHIDEŢI GURA! 🙏😥 ÎN BISERICA NOASTRĂ ORTODOXĂ ROMÂNĂ TOŢI CREDINCIOŞII ÎI CÂNTĂM DUMNULUI !
 
🙏❤️ FOARTE IMPORTANT: Dragii mei, cineva „foarte înţelept” a dat o nouă reglementare 😱 şi anume că, în biserici se poate participa la slujbe fără a se ţine masca pe faţă CU CONDIŢIA „SĂ NU SE CÂNTE” 🤬😰.
 
✅ Tocmai de aceea, la Biserica noastră Ortodoxă Română din Straubing, se va purta în continuare masca pe faţă, cel puţin deocamdată, până ce apar noi reglementări, care să ne permită să cântăm sau să vorbim fără mască.
Pentru că, în Biserica noastră TOŢI CREDINCIOŞII suntem chemaţi şi trebuie să-i dăm slavă Bunului Dumnezeu, inclusiv prin cântare!
 
✅ SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE se va da la finalul slujbei DOAR celor care cred cu adevărat că acolo, în Sfântul Potir se află TRUPUL ŞI SÂNGELE DOMNULUI!
 
✅ Nu dorim să ne certăm cu nimeni, însă cei care nu sunteţi de acord cu aceste reguli, vă rugăm SĂ NU VENIŢI la slujbă. Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă rugăm să distribuiţi anunţul.
FIŢI FERICIŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI! 🙏❤️🤗
Al vostru, Părintele Vasile Florin Reuţ
 
#like #share #distribuie #VasileFlorinReut
 
.