Părintele Dumitru Stăniloae – despre Sfânta Împărtaşanie şi criteriul privind apropierea de Sfintele Taine

„Cand te apropii de Euharistie, principalul e sa crezi in prezenta reala a Trupului si Sangelui Domnului in ea si ca esti pacatos, dar si sa fi luptat in tot felul impotriva pacatelor si pentru curatirea de ele. Adica sa nu vii ca unul ce te impaci, cu nepasare, cu starea de pacatos.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae - despre Sfânta Împărtaşanie şi criteriul privind apropierea de Sfintele Taine

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – despre Sfânta Împărtaşanie şi criteriul privind apropierea de Sfintele Taine

Numai luptand din toata puterea, e prezent si Dumnezeu in tine, luptand cu puterea Lui impreunata cu puterea ta Citeste tot articolul

NE SPOVEDIM? SUNTEM SIGURI? Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie: ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

Cuvânt înainte: deoarece mulţi dintre credincioşii care mai vin la spovedanie nu cunosc ce sunt şi care sunt păcatele, dar mai ales pentru a veni în ajutorul tuturor celor care doresc sa faca o spovedanie sinceră şi din care să aibă folos duhovnicesc, facem public acest Îndreptar de Spovedanie pentru mireni scris de către Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, precum si câteva învăţături folositoare. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fie de folos tuturor celor care-l vor citi şi folosi:

Taina Sfintei Spovedanii

Taina Sfintei Spovedanii

„Orice creștin e bine să facă măcar o dată în viață spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în Cer. Fără spovedanie nu intră în Cer nimeni.

Atenție însă că diavolul are un șiretlic: când faci păcate, îți dă curaj, iar când te spovedești, îți aduce rușinea. Să nu ne rușinam, fraților, la Spovedanie, ca să fim iertați, ci mai bine să ne rușinam de a mai face pacate!

Spovedania dezleagă păcatele, iar Sfânta Împărtăşanie îndumnezeieşte pe om. Numai că spovedania se face în orice timp, iar Sfânta Împărtăşanie se dă cu mare atenţie şi numai celor vrednici de Hristos, că mare osândă apasă asupra preotului care dă Sfintele Taine celor nevrednici.

Când cineva nu este vrednic să primească cele sfinte, i se dă aghiasmă mare, până îşi termină canonul şi părăseşte păcatul; iar dacă din nou greşeşte, ia canonul de la capăt.”

Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie

***

SFÂNTA SPOVEDANIE

Una dintre marile datorii duhovnicești ale creștinilor este marturisirea păcatelor. Trebuie să știm mai întăi că toții greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură, care zice: Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte noua păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea.

Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți:
Citeste tot articolul

Sfânta Împărtăşanie – Cele cinci feluri de împărtăşiri

Ne putem împărtăşi cu adevarat în cinci feluri, în Biserica lui Hristos.

Prima împărtăşire şi cea mai importantă este cea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa

A doua cale de împărtăşire, după Marele Vasile, este împărtăşirea duhovnicească pe calea rugăciunii celei gânditoare a inimii. Poţi să vii în biserică şi chiar dacă eşti oprit de preot să te împărtăşeşti pe câţiva ani, te poţi împărtăşi de o mie de ori pe zi şi mai mult, pe altă cale, pe calea rugăciunii. Dacă vii în biserică şi zici rugăciunea ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” , cu toată inima, de câte ori ai suspinat după numele lui Iisus, de atâtea ori te-ai împărtăşit, ca şi cel ce a luat cu linguriţa Sfintele Taine Citeste tot articolul

Sfânta Împărtăşanie – Se poate împărtăşi cineva fără să se spovedească ?

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici – ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.

– Cine se poate imparatsi ?

– Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul Citeste tot articolul

Folosul desei spovedanii

Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.

Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta : ” De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti „. Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti:

Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat peDumnezeu.

A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.

A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.

A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste Citeste tot articolul

Sfânta Spovedanie

In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.

Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.

Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice : Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.

Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : ” Dumnezeu sa te ierte „, pacatele mele s-au ridicat.

Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit Citeste tot articolul

Coliva – originea şi însemnătatea ei, Pomenirea morţilor şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron

În prima sâmbătă a Postului Mare, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte anual această întâmplare minunată, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe sfîntul Său rob, Teodor.

Istoria bisericească arată că, la 50 de ani după moartea Sfântului Teodor Tiron, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare.

Creştinii nu cunoşteau nicidecum gîndul cel rău al păgînului împărat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Său atotvăzător, a stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis, (aievea sau în vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe răbdătorul Său de chinuri, sfântul marele mucenic Teodor, care era din rînduiala tironilor.

Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculîndu-te, să aduni turma lui Hristos şi să porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănînce bucatele şi băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sînt întinate cu sânge din jertfele idoleşti, după porunca păgânului împărat“.

Arhiereul întrebă: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din târg?“ Atunci i-a grăit sfântul: „Să li se dea colivă şi se va mîngîia neajungerea lor“.

Coliva traditionala

Coliva traditionala

Nepricepîndu-se arhiereul ce este coliva, sfântul l-a luminat: „ Coliva Citeste tot articolul

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte Athos

„Să nu uităm că postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!”

Muntele Athos… un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte Athos

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte Athos

Binecuvintează părinte!

„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”

Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?

„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”

Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.

„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești Citeste tot articolul

Duminică 20 martie 2016 – Sfânta Liturghie şi Parastas de Obşte la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Dragi prieteni , iubiţi credincioşi şi credincioase,

Duminică 20 martie 2016, la ora 10:00, va avea loc la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Straubing (Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing), 

Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas de Obşte

pentru toţi cei adormiţi dintre neamurile noastre, la care vă invităm pe toţi spre a-i comemora împreună. Utrenia va începe la ora 08:30 (ca de altfel în fiecare duminică la Straubing).

Vă îndemnăm pe fiecare (după posibilităţi bineînţeles) să aduceţi cele de cuviinţă pentru Parastas, însă doar produse de Post, pentru a le împărţi după Slujba Parastasului şi binecuvântare, la Agapa frăţească ce va urma, tuturor celor prezenţi la Sfânta Liturghie, străinilor şi mai ales săracilor care trec pe la biserică (şi asta este foarte important, căci doar aşa este primită pomana pentru cei adormiţi înaintea lui Dumnezeu ).

Vă rugăm să-i anunţaţi şi pe ceilalţi cunoscuţi ai dumneavoastră, pentru a avea fiecare această posibilitate de a-şi pomeni pe cei răposaţi din familile lor.

Mortii, dragii mei, doar atunci sunt morti... cand uitam de ei...

Mortii, dragii mei, doar atunci sunt morti… cand uitam de ei…

Pentru mai multe detalii referitoare la Parastase şi folosul lor, vizitati pagina noastra de internet:

http://www.credinta-ortodoxa.com/mortii-dragii-mei-doar-atunci-sunt-morti-cand-uitam-de-ei-despre-parastase-si-folosul-lor/

Pentru cei interesaţi, în ziua de Sâmbătă 19 martie 2016, la ora 11:00 vom săvârşi Taina Spovedaniei la Biserica noastră din Straubing; următoarea dată când mai spovedim, o vom anunţa duminică la Sfânta Liturghie.

 

Toate cele bune, pace, linişte, precum şi un Sfânt Post uşor şi binecuvântat tuturor.

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

Părintele Vasile Florin Reuţ

Chemare la post și rugăciune – Pastorală la începutul Postului Mare 2016

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord este alcătuită din două Eparhii: Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, cu sediul la Nürnberg, în Germania şi Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm, în Suedia.

Sinodul mitropolitan, format din Părintele Mitropolit Serafim, Părintele Episcop Macarie şi Părintele Episcop vicar Sofian Braşoveanul, vă adresează această Scrisoare pastorală la începutul Postului Mare cu un scop precis şi anume acela de a ne solidariza cu toţii, prin post şi rugăciune, cu creştinii din întreaga lume care suferă din cauza credinţei lor.

Părintele Vasile Florin Reuţ, Biserica Ortodoxă Română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Straubing

Părintele Vasile Florin Reuţ, Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing

Potrivit informațiilor pe care le primim prin mijloacele mass-media, creştinii sunt la ora actuală cei mai persecutaţi din lume. Un studiu arată că numai în anul 2015 au fost omorâţi, din motive religioase, mai mult de 7000 de creştini Citeste tot articolul