„Cand te apropii de Euharistie, principalul e sa crezi in prezenta reala a Trupului si Sangelui Domnului in ea si ca esti pacatos, dar si sa fi luptat in tot felul impotriva pacatelor si pentru curatirea de ele. Adica sa nu vii ca unul ce te impaci, cu nepasare, cu starea de pacatos.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – despre Sfânta Împărtaşanie şi criteriul privind apropierea de Sfintele Taine

Numai luptand din toata puterea, e prezent si Dumnezeu in tine, luptand cu puterea Lui impreunata cu puterea ta. Daca lupt molesit, Dumnezeu nu lupta cu tarie in mine. In taria luptei mele e prezenta taria luptei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea sa fiu tare, dar nu sunt tare daca nu simt puterea mea incordandu-se. Insa in incordarea aceasta e lucrator si Dumnezeu pe masura ei.

Deci mantuirea se capata prin voia omului si se respinge prin ea. Cel ce se apropie cu parere de rau pentru pacatele sale de Sfantul Trup si Sange se mantuieste, iar cel ce se apropie cu nepasare sau dis­pret se osandeste.

A se imbraca cu Hristos inseamna a se imbraca cu putere. Imaginea e luata de la imbracarea cu o armura; caci Hristos e ca o arma sau ca o armura. Dar se intelege ca pe Hristos Il imbracam cand Il primim in noi; caci nu ti se comunica puterea cuiva, daca nu ti se face oarecum interioara. Dar acelasi lucru inseam­na a te impartasi cu Trupul lui Hristos: inseamna a te imbraca cu puterea Lui.

Ideea e ca Trupul lui Hristos cu care ne impartasim sau cu care ne imbracam nu e ceva care ramane in noi sau lipit de noi, ca un lucru pasiv, ci e un izvor de putere de care ne folosim, intrucat noi insine ne insusim activ aceasta putere. Dar, ca sa fim mereu tinuti in stare de putere, trebuie sa fim in comunicare continua cu Hristos; sa stam mereu in comuniune cu Soarele puterii duhovnicesti.

Se remarca legatura fireasca intre pomenirea neincetata a lui Hristos, deci si a patimii Lui, prin rugaciune, si impartasirea continua cu Trupul Lui rastignit si biruitor al mortii prin cruce.

Comunicarea continua cu Trupul Domnului intretine pomenirea Lui continua, caci ea e o pomenire cu lucrul, cu fapta, nu numai cu cuvantul. La randul ei, pomenirea neincetata a Domnului cu cuvantul, deci comunicarea Lui cu mintea, cu duhul, cu inima noastra, se cere dupa o comunicare deplina cu Hristos prin impartasirea de Trupul Lui.

Impartasirea deasa cu Trupul Domnului ca si comunicare a puterii Lui catre noi, comunicare a Duhului Lui in sufletul si vointa noastra, nu trebuie sa fie deci o primire magica a Lui, ca lucrand prin El Insusi fara noi.

Factorul activ uman comunica cu factorul activ care e Hristos, pentru a deveni si mai activ. De aceea trebuie o pregatire in acest sens din partea omului.

«Cine se impartaseste cu nevrednicie judecata siesi mananca, nedeosebind trupul Domnului» (I Corinteni 11, 29).

De aceea e mai buna o impartasire mai rara dar bine pregatita, primita cu mare concentrare de putere si cu hotararea de a conlucra cu puterea din Trupul Domnului, decat o impartasire intr-o stare laxa, nepasatoare, a puterilor proprii. O impartasire deasa cu Trupul si Sangele Domnului poate duce la slabirea concentrarii in primirea Lor.

De aceea credem ca nu e bine sa se impartaseasca toti credinciosii sau foarte multi la fiecare Sfanta Liturghie, fara spovedanie si fara post, chiar daca ei se socotesc lipsiti de pacate grele. Aceasta poate duce la un automatism lipsit de simtire al primirii Sfintei Impartasanii.

Prin spovedanie ne recunoastem greselile: doar astfel ne taiem mandria noastra. De aceea Biserica Ortodoxa pas­treaza randuiala de a conditiona participarea la jertfa euharistica de marturisirea pacatelor, de recunoasterea vinovatiei noastre.

Trebuie sa traim cu cutremur acest moment, atat din pricina obisnuintei noastre cu tot felul de ganduri, de critici ale altora, de suparari cu altii, cat si din constiin­ta ca ne impartasim cu Trupul preacurat al Domnului cerului si pamantului si cu preascump Sangele Lui.”