Lumea a pierdut dimensiunea duhovniceasca a ei – de aceea, omul apusean, si nu numai, traieste fara sa mai apeleze la spovedanie, neintelegand duhovniceste rolul ei si, cu atat mai mult, felul secularizat de vietuire nu mai necesita apelarea la o modalitate de confesare invechita si considerata a fi caracteristica cel mult Evului Mediu.

Valoarea parintelui Paisie este data si de aceasta lucrare profunda din viata lui, adica spovedania. Din cele marturisite de cei ce-l cautau pentru aceasta taina, aflam ca parintele indemna la spovedanie destul de deasa:

„Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea. Cu marturisirea sincera si deasa vei reusi.

Sa te marturisesti regulat, ca daca maturi casa mai des, ti-i drag sa stai in ea. Daca speli camasa, ti-i drag s-o imbraci. Caci daca se face mult gunoi in casa, este mai greu de scos afara.

Sa te marturisesti mai des — daca nu in fiecare saptamana, macar in fiecare luna.

De cate ori cazi, scoala-te, marturiseste-ti pacatele, caieste-te, fa-ti ca­nonul, intreaba si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos, pana ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune ca ne mantuim, fara mila lui Dumnezeu, fara duhovnic si fara rugaciunile Bisericii.

Dar sa ne gaseasca ceasul mortii in lupta. Numai mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului sa ne ajute sa ajungem si noi la usa raiului, si acolo sa strigam tare: «Deschide-ne, Doamne, usa milostivirii Tale!»

Sa fiti sinceri la spovedanie, sa nu va indoiti niciodata de duhovnic, caci nu el, ci Dumnezeu vorbeste si lucreaza prin el.

Pentru a ne usura de ispite este nevoie sa ne marturisim. Aceasta ne duce la smerenie.

Daca te vei potrivi gandurilor si nu le vei marturisi, nu vei ajunge bine.

La suparari si ispite ai nevoie sa te mai descarci la duhovnic, dar numai si numai de boala ta, de slabiciunea ta sa vorbesti.

Sa te marturisesti la un duhovnic care te asculta si te crede.” — spunea parintele.

***

Fara spovedanie riscul de a cadea in viata cea intinata este extrem de mare. Spovedania deasa aduce cu sine izbavirea de ganduri, sigur, dupa ce la inceput omul a plans cu amar si a renuntat la pacate, punand granita intre el si pacat.

Spovedania inlatura din viata omului pacatul. Renuntarea la pacat aduce razboiul nevazut al gandurilor, care, marturisite mai des, nu mai au puterea de a se transforma in fapte.

In privinta spovedaniei, taina ei este reinnoirea duhovniceasca, spalarea pacatelor prin botezul lacrimilor, in care rolul duhovnicului este de a chema Duhul Sfant in viata celui ce se spovedeste.

Consilierea este buna pentru o lume in care Dumnezeu nu este prezent ca fiinta in viata oamenilor. Din pacate, ei nu mai realizeaza cu Dumnezeu o relatie de comuniune ipostatica, de comuniune permanenta, pentru ca nu mai exista niciun „contact ontologic” cu Acesta.

De aceea, omul apusean, si nu numai, traieste fara sa mai apeleze la spovedanie, neintelegand duhovniceste rolul ei si, cu atat mai mult, felul secularizat de vietuire nu mai necesita apelarea la o modalitate de confesare invechita si considerata a fi caracteristica cel mult Evului Mediu.

***

„Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viata de manastire. De duhovnic depinde mantuirea sau osanda fiecarui suflet care ii este incredintat. De el depinde calugaria fratilor de manastire. Cu dezlegarea lui se impartasesc si calugarii si mirenii si tot cu dezlegarea si pe garantia lui se hirotonesc candidatii la preotie.

Mare raspundere are un duhovnic si de aceea el se mantuieste mult mai greu decat un calugar sau un mirean. Ca duhovnic al Manastirii Sihastria, am avut multe bucurii duhovnicesti, dar si ispite si, uneori, dezamagiri.

Am avut la spovedanie majoritatea parintilor si fratilor din obste. Cei mai multi si mai ravnitori m-au ascultat, au tinut cont de binecuvantare, s-au spovedit sincer si si-au predat sufletul in mana staretului si a duhovnicului. Acestia m-au bucurat cel mai mult.

Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufletesti, i-am mangaiat, i-am impacat cand erau in ispita si i-am invatat sa iubeasca cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tacerea, smerenia si rugaciunea la chilii.

Unii dintre frati veneau insa rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalti, carteau in ascultare si erau uneori nemultumiti. Cu acestia aveam mai mult de lucru. Imi trebuia mai multa rabdare si mestesug ca sa-i castig duhovniceste.

Daca cineva se abate de la datoria lui si nu asculta de sfatul duhovnicului, el singur va raspunde inaintea lui Dumnezeu. Duhovnicul, insa, este dator sa se roage lui Dumnezeu pentru intoarcerea lui si sa-l ierte.”

***

Sfat pentru ucenicii care sunt duhovnici de la Parintele Paisie Olaru:

„Eu in viata mea de preot am legat si am dezlegat, in numele lui Hristos, pe toti care au venit la mine pentru spovedanie. Stie Dumnezeu daca am facut bine sau rau.

Dar pe cei care nu fagaduiesc ca parasesc pacatele, nu avem voie sa-i dezlegam, pana nu se caiesc de ele din inima si le parasesc.

La fel si cu Sfanta Impartasanie, mare atentie cui si cum o dam, ca mare raspundere avem inaintea lui Dumnezeu. Nici prea rar, dar nici prea des.

Sa tinem cont, pe cat se poate, de Sfintele Canoane si de practica parintilor iscusiti de astazi.

Sa cumpanim intre asprime si iertare, intre scumpatate si iconomie, iar unde nu stim, sau in cazuri grele sa intrebam pe duhovnicii iscusiti si mai ales pe ierarhii nostri.

Mare atentie pe cine recomandam la hirotonie, ca ne asteapta aspra judecata. Ca unii au fost hirotoniti cu nevrednicie, impotriva Sfintelor Canoane, si au facut greutati Bisericii lui Hristos. Apoi sa nu uitam ca toti preotii, calugari si de mir sunt datori sa-si aiba duhovnicii lor si sa se spovedeasca regulat, iar cand este vorba de cazuri grele sa se marturiseasca numai la un episcop.

Preotul nu poate dezlega toate pacatele preotilor si chiar ale mirenilor, cum sunt cazurile de casatorii intre rude sau divort.

Celor ce sunt tulburati, certati cu cineva, descurajati, prea slabi in credinta, luptati de cugete trupesti, care au judecati sau sunt blestemati de preoti si de parintii lor, sau cred in vrajitorie, si mai ales care au facut avorturi si paza, sau au indemnat si pe altii la aceste grele pacate de moarte, sa nu le dam indata Sfanta Impartasanie, ca luam foc si noi cu ei.

Ci sa-i sfatuim sa paraseasca pacatele, sa respecte canon vreme indelungata, sa posteasca, sa faca milostenie, sa faca metanii si rugaciuni dupa putere si numai dupa un timp, cand Duhul Sfant va incredinta pe duhovnic, acesta sa le dea Sfintele si mantuitoarele Taine.

La fel si celor indoielnici, nehotarati si ispititi de pacatele sufletesti si trupesti, nu indata sa le dam Sfanta Impartasanie.

In toate cazurile sa ne rugam mult pentru cei ce se marturisesc la noi si au cazuri grele, si Dumnezeu ne va incredinta tainic ce canon sa le dam si cand sa-i apropiem de cele sfinte.”

Sursa: cuvântul-ortodox.ro