Asociaţia româno-germană „Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg condusă de domnul Iosif Herlo a organizat şi anul acesta de ziua Unirii Principatelor Române o frumoasă festivitate. Ea a constat în:

– slujba de pomenire a Domnitorului Alexandru Ioan cuza şi a unioniştilor de la 1859, săvârşită de către Î.P.S. Serafim, Pr. Ioan Popescu şi diac. Vasile Florin Reuţ;

Î.P.S. Serafim, Pr. Ioan Popescu şi diac. Vasile Florin Reut

Alexandru Ioan Cuza (cu spatele la camera), Î.P.S. Serafim, Pr. Ioan Popescu şi diac. Vasile Florin Reut

-conferinţa „Napoleon al III-lea şi România” susţinută de domnul Marcel Alexandru, Consulul general român la Strasburg;
– prezentare de carte, domnul Alexandru Drăghici;
– folclor românesc: muzică, solist domnul Viorel Chiriţa, dansuri populare şi bufet.

Redau în continuare frumosul cuvânt rostit de domnul Alexandru Ioan Cuza, descendent al familiei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza:

Alexandru Ioan Cuza si Î.P.S. Serafim

„Înalt Prea Sfinţia Voastră,
Onorată asistenţă,

Ca descendent al familiei domnitoare mă bucur nespus, să pot avea prilejul şi onoarea, ca împreună cu Dumneavoastră să pot participa la evenimentul ocazionat de sărbătorirea zilei Unirii Principatelor Române şi omagierea personalităţii „Prinţului iubit al unirii”, Alexandru Ioan Cuza.   

De asemenea mă simt foarte mişcat de sentimentele pioase ce v-au inspirat pentru oficierea de către Înalt Prea Sfinţia Voastră, Părintele Mitropolit Serafim, a slujbei de pomenire a îndrăgitului nostru domnitor. Şi în acest context, amintesc de splendidele versuri dedicate de poetul Vasile Alecsandri, spre a fi scrise pe placa mormântului domnitorului:

„… Aşa şi tu din ceruri, ai dulcea mângâiere
Să vezi a tării tale frumoasa reînviere…
Acum te odihneşte gustând eterna pace,
În taina maiestuoasă, a morţii care tace,
Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândescă,
Şi-a ta legendă, Cuza, cu fală s-o rostească…”

Personalitatea ilustră a unioniştilor şi a domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, impune respectul şi recunoştinţa generaţiilor de ieri, de azi şi de mâine, prin prisma patriotismului fierbinte dovedit, a luptelor duse întru realizarea obiectivelor unirii, a neatârnării neamului şi păstrării fiinţei naţionale.

Toate acestea au comportat jertfe şi sacrificii imense, care ne obligă pe noi, cei de azi şi de mâine, să le respectăm şi să le ducem cu sfinţenie în continuare pe făgaşul istoriei, pornind de la deviza că „pământul ţării nu este moştenirea care ni se cuvine de la străbuni, ci este împrumutul luat de la copii neamului şi care ne obligă să îl restituim continuu şi necondiţionat”.

Unirea Principatelor, ca moment decisiv în făurirea statului naţional român, este rezultatul voinţei de veacuri a poporului român de a-şi lua soarta în propriile mâini, însemnând triumful ideilor paşoptiste de emancipare naţională, politică, economică, culturală, socială şi obţinerea astfel a independenţei depline.

Pe drept cuvânt se poate afirma, că Alexandru Ioan Cuza, alături de toţi patrioţii unionişti, au pus bazele dezvoltării României moderne şi au construit pilda strălucită a ceea ce poate crea geniul poporului român, care în momente cruciale ale istoriei sale, a reuşit să ridice pe eşichierul european, personalităţi de prim rang, ce aveau şi au avut mai apoi şi la momentul potrivit, să strălucească pe plan naţional şi internaţional.

Alexandru Ioan Cuza avea o convingere profundă, spunând că: „Eu trebuie să fac Unirea, căci sunt dator către naţia care m-a ales şi către istoria faţă de care trebuie să fiu responsabil. Datorită acestei sublime ursite care mi-a fost hărăzită, o să consider puterea ca pe un lucru sacru. A trăi respectat sau a muri regretat, iată deviza mea şi de asemenea ambiţia mea”. Urmare faptelor lui mari, tot în mod providenţial ni s-a dovedit de-a lungul istoriei faptul, că persoana, numele şi personalitatea sa au fost toate laolaltă, pe cât de respectate şi regretate, la fel de iubite şi venerate de toată simţirea neamului.

Pentru noi, românii, oraşul Heidelberg, oraşul de pe Neckar, va fi mereu asociat cu un oraş de oameni primitor, dar şi cu oraşul decesului neaşteptat al Principelui Alexandru Ioan Cuza, care, după părăsirea Florenţei, încheie aici şi pe acest pământ, cei şapte ani ai exilului său.

Placa comemorativa Alexandru Ioan Cuza – Heidelberg

Trebuie cu această ocazie amintit faptul că, tot în acest splendid oraş istoric, ştiinţific şi cultural european, îşi desfăşoară activitatea merituoasa şi prestigioasa Asociaţie Culturală „Alexandru Ioan Cuza”, căror membri le mulţumesc personal şi în mpd special domnului Herlo, pentru invitaţia de a participa la această solemnă adunare dedicată sărbătoririi Unirii Neamului şi comemorării Domnitorului nostru.

Spre luare-aminte, nu pot să închei această scurtă alocuţiune, înainte de a-l cita din nou pe inegalabilul „brad al Mirceştilor”, strălucitul nostru poet unionist Vasile Alecsandri:

„Cât vor fi români pe lume,
Cât va fi pe cer un soare,
Al lui Cuza mare nume
Să ştiţi bine că nu moare”.

Vă mulţumesc!

Alexandru Ioan Cuza