Dacă nu ţi-ai schimbat viaţa, ce-ţi foloseşte să posteşti?

„Dacă nu ţi-ai schimbat viaţa, ce-ţi foloseşte să posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic.”

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Rugaciune

Rugăciune

Un post adevărat este cel care presupune lăsarea de bucate și, de rând cu ele, de păcate și de orice răutate.

Iar cel care vrea să dobândească toată virtutea ar trebui să se împrietenească cu postul și cu rugăciunea, lucrând faptele bune.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Coliva – originea şi însemnătatea ei, Pomenirea morţilor şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron

În prima sâmbătă a Postului Mare, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte anual această întâmplare minunată, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe sfîntul Său rob, Teodor.

Istoria bisericească arată că, la 50 de ani după moartea Sfântului Teodor Tiron, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare.

Creştinii nu cunoşteau nicidecum gîndul cel rău al păgînului împărat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Său atotvăzător, a stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis, (aievea sau în vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe răbdătorul Său de chinuri, sfântul marele mucenic Teodor, care era din rînduiala tironilor.

Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculîndu-te, să aduni turma lui Hristos şi să porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănînce bucatele şi băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sînt întinate cu sânge din jertfele idoleşti, după porunca păgânului împărat“.

Arhiereul întrebă: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din târg?“ Atunci i-a grăit sfântul: „Să li se dea colivă şi se va mîngîia neajungerea lor“.

Coliva traditionala

Coliva traditionala

Nepricepîndu-se arhiereul ce este coliva, sfântul l-a luminat: „ Coliva Citeste tot articolul

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte Athos

„Să nu uităm că postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!”

Muntele Athos… un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte Athos

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte Athos

Binecuvintează părinte!

„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”

Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?

„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”

Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.

„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești Citeste tot articolul

Duminică 20 martie 2016 – Sfânta Liturghie şi Parastas de Obşte la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Dragi prieteni , iubiţi credincioşi şi credincioase,

Duminică 20 martie 2016, la ora 10:00, va avea loc la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Straubing (Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing), 

Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas de Obşte

pentru toţi cei adormiţi dintre neamurile noastre, la care vă invităm pe toţi spre a-i comemora împreună. Utrenia va începe la ora 08:30 (ca de altfel în fiecare duminică la Straubing).

Vă îndemnăm pe fiecare (după posibilităţi bineînţeles) să aduceţi cele de cuviinţă pentru Parastas, însă doar produse de Post, pentru a le împărţi după Slujba Parastasului şi binecuvântare, la Agapa frăţească ce va urma, tuturor celor prezenţi la Sfânta Liturghie, străinilor şi mai ales săracilor care trec pe la biserică (şi asta este foarte important, căci doar aşa este primită pomana pentru cei adormiţi înaintea lui Dumnezeu ).

Vă rugăm să-i anunţaţi şi pe ceilalţi cunoscuţi ai dumneavoastră, pentru a avea fiecare această posibilitate de a-şi pomeni pe cei răposaţi din familile lor.

Mortii, dragii mei, doar atunci sunt morti... cand uitam de ei...

Mortii, dragii mei, doar atunci sunt morti… cand uitam de ei…

Pentru mai multe detalii referitoare la Parastase şi folosul lor, vizitati pagina noastra de internet:

http://www.credinta-ortodoxa.com/mortii-dragii-mei-doar-atunci-sunt-morti-cand-uitam-de-ei-despre-parastase-si-folosul-lor/

Pentru cei interesaţi, în ziua de Sâmbătă 19 martie 2016, la ora 11:00 vom săvârşi Taina Spovedaniei la Biserica noastră din Straubing; următoarea dată când mai spovedim, o vom anunţa duminică la Sfânta Liturghie.

 

Toate cele bune, pace, linişte, precum şi un Sfânt Post uşor şi binecuvântat tuturor.

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

Părintele Vasile Florin Reuţ

Chemare la post și rugăciune – Pastorală la începutul Postului Mare 2016

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord este alcătuită din două Eparhii: Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, cu sediul la Nürnberg, în Germania şi Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm, în Suedia.

Sinodul mitropolitan, format din Părintele Mitropolit Serafim, Părintele Episcop Macarie şi Părintele Episcop vicar Sofian Braşoveanul, vă adresează această Scrisoare pastorală la începutul Postului Mare cu un scop precis şi anume acela de a ne solidariza cu toţii, prin post şi rugăciune, cu creştinii din întreaga lume care suferă din cauza credinţei lor.

Părintele Vasile Florin Reuţ, Biserica Ortodoxă Română "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Straubing

Părintele Vasile Florin Reuţ, Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing

Potrivit informațiilor pe care le primim prin mijloacele mass-media, creştinii sunt la ora actuală cei mai persecutaţi din lume. Un studiu arată că numai în anul 2015 au fost omorâţi, din motive religioase, mai mult de 7000 de creştini Citeste tot articolul

8 Martie: La Mulţi Ani, de ziua internaţională a femeii – De ziua ta mămico…

Cu ocazia zilei de 8 Martie le urăm „La mulţi şi fericiţi ani binecuvântaţi” tuturor mamelor, soţiilor, surorilor, fiicelor precum şi bunelor noastre creştine de pretutindeni!

Mi-am adus aminte de un cântecel frumos pe care îl cântam la grădiniţă şi la şcoala primară pentru mama şi pentru ziua femeii de 8 martie: „De ziua ta mămico”. Vă invităm să-l cântaţi împreună cu noi:

8 Martie: La Mulţi Ani, de ziua internaţională a femeii - De ziua ta mămico...

8 Martie: La Mulţi Ani, de ziua internaţională a femeii – De ziua ta mămico…

De ziua ta mămico

Am vrut să-ţi culeg o floare,
Un ghiocel frumos,
Dar până la urmă moare şi nu e de folos

[wpyt_profile3]CRG4M8s5OW4[/wpyt_profile3]

Refren:
De ziua ta, mămico,
În dar ţi-am adus inima
Şi crede-mă, mămico,
Un dar mai frumos nu se putea Citeste tot articolul

Despre Pocăinţă şi Spovedanie – Părintele Cuvios Efrem Athonitul

„Atât de frumos este Dumnezeu! Avem o credinţă atât de frumoasă, avem o Ortodoxie atât de minunată, avem un asemenea Dumnezeu, dar nu vrem să-L înţelegem…”

Taina pocăinţei este cea mai mare şi mai binecuvântată taină, care ne pregăteşte minunat pentru ceruri… Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit şi pentru Dumnezeul iubirii Care îl primeşte… Dumnezeu este mulţumit şi Îşi află odihnă în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi fost el. Pocăinţa este mereu deschisă pentru fiecare om păcătos. Dumnezeu voieşte doar mărturisirea greşelii. De aici înainte se sfârşesc toate. Prin smerenie, ajungem la spovedanie şi spovedania aduce curăţia, iar curăţia aduce vederea lui Dumnezeu.

Lacrimile sufletului pocăit curăţesc inima, mintea, sufletul, trupul, viaţa, cuvântul, curăţesc chiar şi fiecare gest al omului.

Părintele Cuvios Efrem Athonitul

Părintele Cuvios Efrem Athonitul

Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieşte viaţa, aceasta constituie o garanţie a lui Dumnezeu că ne aşteaptă. Dacă Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui… Hristos ne aşteaptă, nu trebuie să întârziem şi să amânăm.

Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu Citeste tot articolul

Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului

Doamne, nu ştiu ce să-Ţi cer. Tu singur, ştii de ce am eu nevoie. Tu mă iubeşti mai mult decât mă iubesc eu însumi…

Dă-mi mie, robului Tău, să văd ceea ce nu pot să cer pentru mine însumi. Nu îndrăznesc să cer nici crucea, nici mângâierea…

Eu doar stau înaintea Ta. Inima mea îți este deschisă. Tu ştii mai bine ce-mi este de folos. Amin.

Nimeni nu îţi poate lua ceea ce Dumnezeu ţi-a pregătit!

Nimeni nu îţi poate lua ceea ce Dumnezeu ţi-a pregătit!

Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

(Facere a lui Teostirict Monahul; dupa alţii, a lui Teofan. Acest paraclis se cântă la întristarea sufletului şi la vreme de nevoie. Mai întâi se spun rugăciunile începătoare):

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! (de trei ori)

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori).

Maica Domnului,  Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin Citeste tot articolul