De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci?

Crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar dacă e confecționată din metale prețioase, nici un accesoriu ori vreun obiect decorativ, ci trebuie să fie semnul credinței noastre, să se transforme într-un prilej de mărturisire autentică a lui Hristos.

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci ne prilejuiește abordarea unei probleme des întâlnite. Cuvântului „Cruce” îi acordăm, de obicei, multiple semnificații. Aș vrea să mă refer aici la simbolul cel mai profund al vieții noastre creștinești.

Linia verticală, pe care se fixează cea orizontală, unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu umanitatea, iar, prin ea, cu întreaga făptură văzută. Pe baza aceluiași algoritm, am putea spune că linia orizontală unește om cu om și neam cu neam.

Atunci când ne însemnăm chipul cu semnul de viață dătător, prin linia verticală unim mintea cu inima, arătând astfel că, în efemera existență umană, rațiunea fără inimă duce la mândrie, autosuficiență, iar inima fără rațiune, la trăiri emoționale, sentimentaliste, depărtându-l pe om de adevăratele valori și de scopul ultim al vieţii: dobândirea mântuirii.

De ce purtam la gat semnul Sfintei Cruci * www.credinta-ortodoxa.com

Linia orizontală a semnului purtător de biruință unește umăr cu umăr. În genere, umărul, partea corpului omenesc corespunzând articulației dintre brațe și trunchi, este asociat cu puterea. De aici zicala: „a pune umărul la greu”. Unind umerii cu orizontala Crucii, devenim mai puternici, căci, aşa cum ne spune dumnezeiescul Pavel, Sfânta Cruce reprezintă puterea lui Dumnezeu.

De aceea, bunii creștini din bătrâne veleaturi nu doar că s-au însemnat cu semnul biruinței și al iubirii mai tari decât moartea a lui Hristos, ci au început să poarte la gât o cruce, fie din lemn, fie din anumite metale, considerând că odată cu acesta Hristos îi însoțește. Și astăzi se păstrează obiceiul căci mulți semeni au preluat tradiția.

Se pune întrebarea: este bine să purtăm o cruce la gât?

Chestiunea devine și mai pertinentă dacă ne gândim că pretutindeni vedem cruci agățate: în mașini, pe birouri sau în locuri străine de viața și trăirea autentic ortodoxă. Pentru o bună înțelegere a lucrurilor Citeste tot articolul →

Ce trebuie să cerem cu adevarat în rugăciune?

Pentru mulți creştini, dorința de a avea o viață cât mai fericită din punct de vedere material și lipsită de griji este considerată firească. De aceea, cer de la Dumnezeu să le dea succes şi reuşită în toate problemele lumeşti – mai ales că țin și unele dintre poruncile Sale: merg la slujbe, ţin post, se împărtăşesc.

Din Pateric aflăm că vechii asceţi, în momentul în care nu aveau nicio greutate sau ispită, ziceau cu nelinişte că i-a uitat Dumnezeu. Se simţeau în siguranţă numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări. Așadar, este o rătăcire să căutăm o viaţă comodă, fără întristări, care nu duce niciodată la ceruri.

Atâta timp cât durează viaţa noastră pe pământ, chiar de am şi urî păcatul şi am dori cu harul lui Dumnezeu faptele cele virtuoase, din slăbiciune şi din neputinţă, eşuăm în greşeli. De aceea, cu toţii, fără excepţie, avem nevoie de spovedanie mereu.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos * www.credinta-ortodoxa.com

Pocăinţa este hrană a vieţii duhovniceşti

Ridicarea continuă şi regulată şi spovedania sinceră ne înarmează cu putere în războiul împotriva răului şi ne garantează sfârşit creştinesc, în pace, de vreme ce ne vom afla pregătiţi şi curăţiţi duhovniceşte. Pocăința stă la baza întregului efort de înălțare spirituală a creștinului, continuând să fie pe parcursul întregii vieți, indiferent de treapta duhovnicească la care am ajuns, o constantă a urcușului duhovnicesc a tuturor celor ce tind spre mâtuire.

Nu întâmplător, Hristos ne îndeamnă: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6.32).

Cereți în rugăciunile voastre să dobândiți lucruri cerești și netrecătoare pentru ca, primindu-le ca atare, să moșteniți împărăția cerului și să vă bucurati de cele mai mari bunătăți!

Trebuie, deci, să ne rugam pentru cele trebuincioase vieții, atât pentru noi, cât și pentru alții – dar, să fim cu luare aminte, ca nu cumva să cerem lucruri care să privească relele noastre înclinări, căci Dumnezeu nu ascultă astfel de rugăciuni (Iacov 4, 3).

„Cine cere lui Dumnezeu bogăție, dregătorii, slavă deșartă ori altele de acest fel, nu caută mărirea lui Dumnezeu, ci lucruri trecatoare; acela înjosește pe Dumnezeu, Domnul și Stăpânul, la treapta de slujitor al poftelor lui, al zgârceniei lui, al vietii lui desfrânate. Cum ar putea să-l asculte Dumnezeu?”(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a XIX-a la Matei, vol. III, p. 167).

Să nu cerem de la Dumnezeu ce vrem noi, ci ceea ce vrea El.

Pr. Constantin Florin DRĂGUȘANU, sursa: www.doxologia.ro