A fost odată un omuşor ce trăia în Mississippi. Dacă stătea alături de alţi oameni, acesta nu ajungea decât până la genunchii lor. Tare ar fi vrut să fie mai mare. El îşi zicea:

„Îl voi întreba pe cel mai mare animal din vecinătate ce ar trebui să fac ca să devin mai mare”.

Merse la cal şi-l întrebă: „Dragul meu, poţi să-mi spui ce trebuie să fac pentru a creşte mai mare?”.

Calul îi răspunse: „Trebuie să mănânci mult porumb şi să alergi mult, cel puţin 20 km pe zi, şi după ce vei fi făcut aceasta, cu timpul vei fi aşa de mare şi puternic ca mine”.

Omuleţul făcu după cum i se spusese, însă porumbul îi era ca şi o greutate mare în stomac, iar din cauza alergatului îl dureau picioarele. Astfel deveni foarte trist, iar de crescut tot nu crescuse. Deci, se întoarse acasă şi se întrebă de ce sfatul cel bun al calului nu-i folosi la nimic.

În sfârşit îşi zise:

„Poate că acest animal nu a fost sfetnicul potrivit. Îl voi întreba pe bou”.

Merse, deci, în vizită la bou şi-i spuse:

„Dragul meu, poţi să-mi spui ce trebuie să fac pentru a creşte mai mare?”

Boul răspunse:

„Trebuie să mănânci multă iarbă şi apoi trebuie să mugeşti şi, după ce ai mugit destul, vei vedea că deodată vei fi aşa de mare ca mine”.

Omuleţul urmă şi acest sfat în mod conştiincios, însă din cauza ierburilor îl durea burta, iar din cauza mugetului răguşi. Cel mai rău însă era că nici acum nu crescu mai mare. Deci, se întoarse din nou acasă, se aşeză pe scaun şi se întrebă de ce nici acest sfat al boului nu-l ajută cu nimic.

Puţin timp după aceasta trecu o bufniţă. Ea strigă:

„Lumea proastă are mereu idei ciudate, lumea proastă are mereu idei ciudate”.

„Aşteaptă o clipă, bufniţo, spuse omuleţul. Vreau să te întreb ceva”.

„Da, te rog repede, spuse bufniţa în mod politicos şi se aşeză pe o ramură. Ce aş putea face pentru tine?”

„Vreau să devin mai mare, spuse omuleţul. Însă cu toate că am încercat în fel şi chip, nu am reuşit. M-am şi descurajat deja”.

„De ce vrei însă să devii mai mare decât eşti?”

„Foarte simplu, răspunse omuleţul. Când este o ceartă, este bine să fii mare şi puternic ca să nu-l atragi pe cel mai mic”.

„A încercat deja cineva să te lovească?”, întrebă bufniţa.

„Nu, aceasta nu s-a întâmplat încă”, răspunse omuleţul.

„Atunci, vezi, spuse bufniţa. Nici tu nu ai nevoie să te loveşti. Deci, pentru ce să mai devii mai mare şi mai puternic decât eşti?”

„Mai este încă ceva, spuse omuleţul. Dacă aş fi mare ca şi ceilalţi, aş putea privi foarte departe”.

„Caţără-te pe un copac, îl sfătui bufniţa, şi atunci vei vedea mai departe decât toţi ceilalţi”.

„Într-adevăr, ai dreptate”, spuse omuleţul.

„Deci, spuse bufniţa, văd că ne înţelegem. Dacă cineva este mic sau mare nu este important. De ce doreşti să-ţi crească picioarele!? Doreşte mai degrabă să-ţi crească mintea, şi atunci vei scăpa de multe griji, și să ai un suflet și o inimă curate, și atunci vei fi pe placul lui Dumnezeu”.