O învățătoare le-a cerut elevilor să scrie o compunere despre ce și-ar dori de la Dumnezeu. La sfîrșitul zilei, în timp ce corecta lucrările, ea a citit una extrem de sensibilă, la care i-au dat lacrimile. Soțul ei, care tocmai ce intrase în casă, a văzut-o plîngînd și a întrebat-o:
-Ce s-a întîmplat?
Ea a răspuns:
-Citește asta! Este compunerea unuia dintre elevii mei.
„Doamne, în seara asta vreau să te rog să faci ceva foarte special. Transformă-mă într-un televizor. Vreau să îi iau locul și să trăiesc ca televizorul din casă.
Așa aș avea propriul meu loc special și familia mea ar sta în jurul meu zi de zi… așa voi fi luat în serios cînd vorbesc.
Vreau să fiu în centrul atenției și să fiu ascultat fără întreruperi sau întrebări. Vreau să primesc aceeași grijă specială… televizorul o primește chiar și atunci cînd nu funcționează.
El se bucură de compania tatălui meu cînd ajunge acasă de la locul de muncă, chiar și atunci cînd este obosit și nu vorbește cu nimeni.
Vreau ca mama să vină la mine cînd este tristă și supărată… nu vreau să mai fiu ignorat.
De asemenea, vreau ca fratele meu să lupte ca să fie cu mine și chiar să aibă un loc special unde să stea și să mă asculte.
Vreau să simt că familia lasă totul deoparte și să își petreacă din nou timpul cu mine.
Doamne, nu îți cer prea multe… vreau doar să iau locul televizorului din casa mea.”
La acel moment, bărbatul a spus:
-Doamne, săracul copil, ce părinți oribili are…
Profesoara, printre lacrimi, s-a uitat la el și i-a spus:
– Aceasta este lucrarea fiului nostru…