“Nu suntem uituci, suntem, mai curand, nerecunoscatori, ca sa nu spun ingrati de-a dreptul! Adica ducem foarte greu povara recunostintei, si atunci mintea noastra izvodeste continuu justificari si pretexte, ca sa indeparteze din suflet obligatia sau responsabilitatea recunostintei”.

“Daca nu-I dam lui Dumnezeu TOATA viata noastra, suntem oameni care ne mintim pe noi insine si, de fapt, nu-I dam mai nimic. Daca Dumnezeu nu este in viata mea pe primul loc, nu este… pe nici un loc!”

LISTA PREGATITOARE DE SPOVEDANIE de la Fericitul Parinte Martir Constantin Sarbu – indreptar orientativ, pentru cercetarea constiintei:

“Se scriu numai pacatele savârsite de la ultima spovedanie si cele uitate la spovedania anterioara. Nu se mai marturisesc pacatele spovedite, afara de cazul când au fost repetate.

Ultima data m-am spovedit la data de …

PACATE:

Nu-mi fac rugaciunea regulat […]

Rugaciunea o fac grabit, superficial, de mântuiala.

Nu asist regulat duminica si de sarbatori la Sf. Liturghie, ci doar cel mult aprind lumânarea si plec.

Nu ascult cu atentie predica sau Sfanta Evanghelie.

Vorbesc tare în biserica cu oamenii si uit ca în biserica nu trebuie sa vorbim decât cu Dumnezeu.

La biserica, atunci când am venit, nu m-am gândit sa îndemn si pe altii sa vina cu mine, nestiind ca prin aceasta îmi acopar o sumedenie de pacate […]
Ba chiar am împiedicat si pe altii sa mearga la Sfanta Biserica.

Am gândit ca ma pot ruga si acasa, uitând ca mersul la Sfanta Biserica, duminica si in sarbatoari, este obligatoriu, caci Iisus se ruga zilnic pe munte, în barca etc., dar când era sarbatoare mergea la Templu, nu pentru ca El avea nevoie, ci ca sa ne învete pe noi sa facem la fel. Caci rugaciunea în Biserica este ca apa de la izvor.

Duminica dupa amiaza nu am cercetat pe cei tristi, pe cei bolnavi, parasiti sau singuri, ci am pierdut vremea ocupându-ma cu lucruri de nimic sau umblând dupa distractii.

Nu m-am rugat pentru stapânirea lumeasca, nici pentru preoti sau duhovnicul meu.

Nu am ascultat si nici nu i-am cinstit cu toata recunostinta pe parintii mei, nu-i ajut la nevoie si nu-i pomenesc la Sfanta Liturghie, la Sfantul Altar.

Mi-am neglijat sotul (sotia), copiii si am fost nestapânit, nervos; e drept ca am fost uneori obosit, dar numai prin devotament si iubire îmi pot câstiga mântuirea.

Nu am facut milostenie în amintirea celor dragi plecati dintre noi, nu le-am dat Liturghii pentru iertarea pacatelor, nici sarindare în posturi si uneori m-am zgârcit sa le fac chiar si parastase.

Nu ajut Sfanta Biserica sa-si îndeplineasca misiunea sfânta în lume si nici pe omul sarac, pentru ca sunt egoist si zgârcit.

Sunt certat cu cineva, dar nu caut prilejul sa ma împac, nici sa-i cer iertare, pentru ca sunt mândru si ambitios, uitând ca daca nu ma împac, darurile mele nu sunt primite la Altar.

Nu am dat sfaturi bune celor ce au nevoie de ele, ci am fost nepasator. Uneori am îndemnat chiar la rau, sa se razbune pe barbat sau pe nevasta, sa însele, sa le faca tot felul de necazuri etc.

Nu ma pot stapâni si nu am destula rabdare ca sa pot ierta si sa nu raspund urât celor ce ma supara sau ma necajesc. Uneori chiar îi blestem si îi dracuiesc.
Am dat exemplu rau celor din jur prin faptele si vorbele mele necugetate.

Îmi place sa râd de altii care sunt mai prosti, mai neputinciosi, în loc sa-i ajut si sa-i îndrept.

Sunt invidios, îmi pare rau când cineva are succes sau îi merge bine si ma bucur când îi merge rau si are nenorociri.

Sunt mândru, ma socotesc destept si înzestrat cu multe daruri si uneori îmi pare rau ca lumea nu ma cinsteste îndeajuns, în loc sa fiu smerit si sa ajut pe cel mai slab si mai nepregatit.

Îmi plac banii nu ca sa ajut pe altii, ci ca sa-mi fac placerile mele.

Am gânduri necurate si chiar de desfrâu, m-am simtit bine când mi s-a facut curte si am cochetat cu sexul opus; ba chiar am si cazut în pacat.

Sunt lacom, lenes si munca nu mi-o fac cu drag pentru binele familiei si al societatii.

Ma mânii repede, tin minte raul si chiar când iert nu iert cu toata inima, asa cum a facut Iisus, chiar rastignit fiind.

Am vrut sa ma sinucid, crezând ca astfel pot scapa de nenorocire […].

Mi-au placut petrecerile, jocurile, balurile, distractiile porcoase si am facut haz de ele.

Am clevetit vorbind de rau pe altii si am fost chiar fericit când am gasit cusur altora, uitând ca si eu am destule si nici prin minte nu mi-a trecut ca sa împiedic bârfirea, ci am terfelit cinstea celui vorbit de rau si numele bun, crezând ca prin aceasta ma înalt eu, dar dimpotriva, m-am coborât.

Nu mi-am pastrat curatenia trupeasca înainte de casatorie si nici dupa.

Sunt casatorit (a) cu sotul meu care este de alta religie si nu m-am gândit sa-l conving sa treaca la religia ortodoxa, ca sa ne rugam împreuna.

Am baut si am mâncat peste masura si uneori m-am îmbatat.
Am fumat, desi acest lucru îmi strica sanatatea si îmi irosesc banii cu care as putea face ceva util pentru mine si pentru suflet.

M-am împodobit cu tot felul, ca sa ademenesc pe altii si poate chiar în Sfanta Biserica, prin îmbracamintea si podoabele mele am scandalizat pe altii.

Am furat lucrul altuia sau chiar de la serviciu, nedându-mi seama ca nu ma pot ajuta prin furt, ci dimpotriva, mai târziu ma pot pagubi mai mult.

Am luat bani cu împrumut si nu i-am dat înapoi sau am luat dobânda cât nu trebuia.

Am înselat vânzând marfa rea ca buna, am pus apa în vin sau în lapte, etc.

Am mintit si am îndemnat si pe altii sa minta, uitând ca mincinosii merg în iad (Apocalipsa, cap.21, vers.8).

Am pârât pentru a face rau si uneori pe nedrept, în loc sa-l îndrept pe cel gresit.

Nu ma rog Domnului întotdeauna cu caldura si sinceritate, ci mintea îmi este împrastiata mai mult la grijile vietii.

Am judecat pe preoti, pe calugari, pe episcopi, uitând ca nu m-a pus nimeni judecatorul lor sau al altora si numai Dumnezeu este judecatorul tuturor si vor raspunde greu în fata Lui pentru sminteala ce o aduc oamenilor. Sa-i ajutam în misiunea lor, caci batjocura murdareste, dar nu îndreapta nimic.

Nu am ascultat sfatul bun al preotului, al duhovnicului care îmi dorea sincer mântuirea.

Savârsind tot felul de pacate, m-am gândit ca Dumnezeu e bun si iertator, ca pot sa pacatuiesc mereu, ca Dumnezeu tot ma iarta, ca de asta-i Dumnezeu.

Alteori am cazut în deznadejde, ca atât L-am mâhnit pe Dumnezeu cu pacatele mele grele încât nu mai e cu putinta sa dobândesc iertare.

M-am unit cu cei care sunt împotriva lui Dumnezeu si a Sfintei Biserici si i-am aprobat.

Nu am avut curajul sa-mi marturisesc credinta mea în Dumnezeu atunci când a fost cazul, daca într-adevar sunt credincios religiei parintilor si stramosilor mei, pentru ca sunt las. Iar alteori am facut propaganda religioasa unde nu era cazul, cautând sa impun credinta crestina cu sila în familie, când viata mea personala era departe de sfânta noastra credin­ta. Iar prin faptele si atitudinea mea îl faceam de rusine pe Dumnezeu.

PACATE SPECIFICE FEMEILOR:

În afara de pacatele de mai sus, femeile mai pot gresi cu pacate pe care ele sunt mai ispitite sa le aiba. Iata câteva:

Am facut avorturi, uitând ca femeia (dupa Biblie) se mântuieste prin nastere de fii.

Am luat buruieni ca sa lepad copilul. Am alergat sau m-am încarcat cu poveri tot ca sa lepad copilul.

Am dat sfatul altor femei unde sa faca avortul sau le-am întovarasit acolo unde trebuia sa faca acest lucru.

M-am împodobit si m-am fardat ca sa plac altora si mi-a facut placere sa ademenesc sau sa fiu admirata de barbati straini.

Mi-am înselat sotul ca sa ma razbun, fiind ispitita prea greu sau din cauza patimii pe care n-am putut-o stapâni.

Am intrat în Sfanta Biserica neacoperita pe cap, nesocotind cuvântul lui Dumnezeu care spune ca femeia trebuie sa se roage acoperita.

Nu vin îmbracata totdeauna cuviincios la Sfanta Biserica, dovedind prin aceasta ca nu sunt o crestina serioasa, cu rochia prea scurta si decoltata sau în pantaloni.

Nu m-am supus barbatului în tot si toate, asa cum porunceste Domnul.

Am ascultat pe la usi si ferestre, sa vad ce vorbesc sau ce fac cei din casa.

Când am fost la soroc sau am avut alta necuratenie nu m-am dus la biserica sa stau în tinda ei, ci am fost bucuroasa ca pot sta acasa.

Am fost usuratica si uneori fatarnica, cautând sa arat altora frumuseti si adevaruri pe care eu nu le aveam, uitând ca Maica Domnului si Sfintele Femei au fost smerite.

Ma rog Domnului sa ma ierte, sa-mi dea întelepciunea, puterea si harul ca sa-mi pot mântui sufletul.

(din: “Un mare marturisitor crestin: Preotul Constantin Sarbu”, Editura Bonifaciu, 2010)