Invierea Domnului – Sfintele Pasti 2015 la Biserica Ortodoxa Romana din Straubing – Hristos a Înviat!

Invierea Domnului – Sfintele Pasti 2015 la Biserica Ortodoxa Romana din Straubing – Hristos a Înviat!

În Sâmbăta Mare, puţin înainte de miezul nopţii, Capela Bisericii Ortodoxe Române „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing a devenit locul de întâlnire a câtorva sute de români, adunaţi pentru a sărbători Praznicul Învierii Domnului, împreună cu Părintele paroh Vasile Florin Reuţ şi cu soborul Parohiei din Straubing.

Invierea Domnului - Sfintele Pasti 2015 la Biserica Ortodoxa Romana din Straubing - Hristos a Înviat!

Invierea Domnului – Sfintele Pasti 2015 la Biserica Ortodoxa Romana din Straubing – Hristos a Înviat!

Biserica si curtea bisericii s-a dovedit şi anul acesta neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi la Sărbătoarea Învierii, care însă au ascultat cu mare evlavie Sfânta Slujba transmisă în afară prin intermediul statiei de amplificare.

Lumina Învierii s-a împărţit la ora 22:30, iar după citirea Sfintei Evanghelii în faţa Bisericii, părintele şi credincioşii au înconjurat biserica, după care au continuat cu cântările Canonului Învierii, iar apoi a fost oficiata Sfânta Liturghie Pascală. După Sfânta Liturghie, credincioşii au primit Sfintele Paşti, precum si oua roşii şi cozonac sfinţite cu acest prilej.

Urmand traditia stramoseasca, Parintele Vasile Florin Reut a sfintit la sfarsitul slujbei si cosurile cu bucate (pasca, oua, cozonac, produse din carne si branza, etc.) pe care credinciosii le-au pregatit si adus special pentru sfintit la Sfanta Biserica.

Mulţumim tuturor pentru împreună slujire, de asemenea mulţumim şi tuturor celor care ne-au ajutat şi sprijinit la organizarea acestei frumoase si Sfinte Slujbe din seara de Inviere 2015.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!