Câte ştiţi dumneavoastră despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup? Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine. Dar oare chiar nu o are? Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine? Când poate de pe uşa casei noastre a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile?

Voi cei “din afara” vedeţi doar “ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo… Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni complecşi… cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot: “Cum te simţi, părinte?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?

DE CE SUNT PREOT? 🙏😢❤️ PENTRU CEI CARE MĂ JUDECĂ:

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfanta Cruce sau priveşte fix icoana pururea Fecioarei Maria… neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur?

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă copiii sfâşiate de durere şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte, de ce?”

Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face?

Dar la scaunul de spovedanie aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă?

Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru Sfânta Liturghie temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie si că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi? Ştiţi trăirile lui de la Sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?

Ştiţi voi se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să judecaţi?

Aveţi idee cum e să priveşti un om care îţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.

V-aţi gândit vreodată cum se simte un Preot, când face naveta peste 50 de kilometri pentru a ajunge la Sfânta Biserică să facă anumite Slujbe, de exemplu un Botez pentru pruncul unei familii dintr-un grup de peste 40 de oameni (care mai apoi fac o cumătrie de pomină), încălzeşte apă, încălzeşte încăperea să nu fie frig dintr-un prunc, face totul cât poate de bine, iar oamenii nu îi dau nimic, nici pentru benzină, nici pentru curent, convinşi fiind că preotul este dator să slujească gratis, fără să primească nimic…? Ba chiar să plătească singur toate cheltuielile survenite la Biserică? Spuneţi, cum v-aţi simţi în locul lui?

Oare câţi dintre voi mergeţi la serviciu şi lucraţi pe gratis? Oare Preotul nu este şi el un om care trebuie să trăiască? V-aţi gândit vreodată cum se simte când poate nu are bani de benzină pentru a ajunge la Biserică sau acolo unde are vreo programare urgentă? Sau când i se strică maşina şi nu are bani să plătească reparaţia, dar trebuie să ajungă să-şi facă datoria?

Pentru cei care judecă… convinşi fiind că au această autoritate. De unde? De unde vă luaţi legitimitatea judecăţii? Cine-i fără de păcat dintre voi?

Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!
Vasile Reut

***

DESPRE PĂCATUL JUDECĂRII PREOȚILOR

Cine venerează pe preot, va avea şi mai multă veneraţie faţă de Dumnezeu. Şi dacă preotul ar fi necurat, Dumnezeu, văzând că tu, din veneraţie pentru El, îl cinsteşti chiar şi aşa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Însuşi îţi va răsplăti. Preotul este îngerul lui Dumnezeu. Oare grăieşte ceva de la sine ? Dacă tu îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu care l-a uns.

Dar de unde, vei spune, e cunoscut că Dumnezeu l-a uns pe el ? Dar dacă nu eşti convins de aceasta, deşartă este nădejdea ta. Dacă Dumnezeu nu săvârşeşte ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te împărtăşeşti, nici binecuvântare nu primeşti, şi prin urmare, tu nu eşti creştin. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea poporului prin toţi preoţii, chiar dacă ei s-ar arăta nevrednici.

Sfântul Ioan Gură de Aur aduce o lămurire importantă: Pe cel ce propovăduieşte nedreptatea, adică învăţătura cea eretică, să nu îl ascultaţi, chiar dacă ar fi şi înger; dar dacă cineva propovăduieşte dreapta învăţătură ortodoxă, să luaţi atunci aminte, nu la viaţa lui, ci la cuvintele lui. Dar de ce, vei spune, îmi vorbeşte mie, iar el nu împlineşte ? Nu el îţi vorbeşte – lămureşte Sf. Ioan Gură de Aur – ţie îţi porunceşte Hristos.

Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

.