“Postul este înfrânarea de la toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de la unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești și de toate poftele cele rele, pentru a-și face creștinul rugăciunea mai cu înlesnire și să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu…” (Mărturisirea de credință…, partea a 3-a).

Doamne, curăţeşte-mă pe mine păcătosul, că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta…

Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar este în același timp și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.

Postul este un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. Postul folosește sufletului și trupului, pentru că întărește trupul, ușurează și curățește sufletul. Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomanda și îl impune de atâtea ori Citeste tot articolul →

Să știți că există în viața noastră un cuvânt teribil… TREBUIE. Trebuie să te rogi, trebuie să mergi la biserică, să te spovedești, să te împărtășești, dar să știți că acest cuvânt omoară sufletul nostru și noi nu-L mai putem trăi și căuta pe Dumnezeu. NU, NU TREBUIE să faci nimic din toate acestea, dacă nu dorești, dar să știți că fără o viață duhovnicească, fără spovedanie și împărtășanie, fără o căutare adâncă în inima lui, fără rugăciune, viața omului se topește!

V-ați gândit dumneavoastră cât de puțin timp petrecem noi cu Dumnezeu? Cât timp dintr-o săptămâna Îi dedicăm Lui?

Pe pământul acesta, în grijile acestea și în preocupările acestea mărunte ale lumii în care trăim, vom sta foarte puțin, dar ce facem după?!

TREBUIE!? NU, NU TREBUIE să faci nimic, dacă nu dorești, dar fără o viață duhovnicească… viața omului se topește!

Știți la ce ne ajută pe noi Biserica? Să învățăm, încă din timpul vieții să murim. Aici, în Biserică, ne pregătim să întâmpinăm acest ceas al morții, plini de putere, de nădejde, plini de credință, pentru că noi știm unde și cu Cine vom merge.

“Cu câta durere v-am născut”, spune Sfântul Apostol Pavel.

Să știți că fiecare dintre dumneavoastră este foarte important pentru parohie, pentru preot. Când vine omul și-mi pune în mână pomelnicul pe care stau scrise numele celor dragi mă gândesc așa: “Doamne, câți or fi în suferință, câți or fi în durere?” Apoi mă gândesc la cei adormiți: “Câți or fi în iad, în singurătatea iadului și câți în Rai, cu Domnul?” Citeste tot articolul →