Bucuria de a păstra Credinţa şi Tradiţia Strămoşească: În vizită pastorală de Bobotează la credincioşii din parohia noastră – Ianuarie 2017

Dragi prieteni, Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi primit în vizită Pastorală de Bobotează, pentru căldura sufletească pe care aţi aratat-o faţă de noi, Părintele Reuţ, care urmând tradiţia strămoşească, mergem de fiecare dată cu multă bucurie, drag şi binecuvântare la toti cei care ne cheamă.

Important: Pentru acei dintre dumneavoastră care aţi fost plecaţi pe perioada Sărbătorilor de iarnă şi doriţi să vă binecuvântăm casele, Părintele va merge cu Boboteaza şi în zilele de 09 şi 10 Ianuarie 2017. În acest scop vă puteţi înscrie la numărul de telefon 0941-3074074 sau la Sfânta Biserică.

Sunteţi cu toţii oameni frumoşi şi minunaţi, ca de altfel toţi cei care şi-au deschis uşa sufletului şi ne-au aşteptat şi primit cu această ocazie, păstrând vii tradițiile creştine de acasă, chiar dacă mulţi dintre frăţiile voastre vă aflaţi la sute de kilometri de Sfânta Biserică şi la mii de kilometri de pămantul natal…

Vă iubim pe toţi şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă ocrotească pe toţi, cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin.

Păstraţi vie lumina Credinţei în sufletele frăţiilor voastre!

Cu toată dragostea şi binecuvântare, al frăţiilor voastre de tot binele doritor şi pururea rugător către Domnul,

Părintele Vasile Florin Reuţ Reuţ

Bucuria de a păstra Credinţa şi Tradiţia Strămoşească: În vizită pastorală de Bobotează la credincioşii din parohia noastră

Bucuria de a păstra Credinţa şi Tradiţia Strămoşească: În vizită pastorală de Bobotează la credincioşii din parohia noastră