Rugaciunea de Miercuri

Rugăciunea de Miercuri

Doamne Atotputernice şi Atotândurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr.

Rugăciunea de Miercuri

Rugăciunea de Miercuri

La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum Citeste tot articolul

Rugaciunea de Marti

Rugăciunea de Marţi

Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.

Rugaciunea de Marti

Rugaciunea de Marti

Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic Citeste tot articolul

Buna dimineata, dragi prieteni…

Buna dimineata, dragi prieteni!

Sa aveti o zi luminata, cu mult soare in suflet si in gand! Nu uitati sa zambiti si sa multumiti Bunului Dumnezeu pentru tot ce aveti, chiar daca uneori vi se pare a fi foarte putin!

Pastrati vie flacara credintei in sufletele fratiilor voastre.

Parintele va iubeste si va binecuvinteaza.

Pace, liniste si binecuvantare, oriunde v-ati afla, dragi romani de pretutindeni

Pace, liniste si binecuvantare, oriunde v-ati afla, dragi romani de pretutindeni

Rugaciunea de Luni

Rugăciunea de luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti.

Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

Rugaciunea de Luni

Rugaciunea de Luni

O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta Citeste tot articolul

Rugăciunea de Duminică

Rugăciunea de Duminică

Ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumpărat pe om.

Ţie, deci, Iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi- Ţi mulţumesc foarte, pentru darurile cele mari ce ai făcut şi le faci tuturor făpturilor Tale.

Inima mi se bucură şi se desfătează când stau şi cuget, cum că numai Tu Însuţi eşti Dumnezeu atotsfânt, atotînţelept, atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate şi nici o mărire nu- Ţi lipseşte.

Rugaciunea de Duminica

Rugaciunea de Duminica

Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat şi Te mărturisesc şi Te slăvesc, Ţie mă închin şi -Ţi slujesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea Citeste tot articolul

Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă

Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?

Blandul Pastor - Mantuitorul nostru Iisus Hristos

Blandul Pastor – Mantuitorul nostru Iisus Hristos

– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:

– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?

– Da, părinte, un puiet de brad.

– Smulge-l Citeste tot articolul

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Într-o zi friguroasa de iarna un om nefericit se plimba pe strazi privind vitrinele magazinelor. I-a atras atentia un anunț cu totul și cu totul neobișnuit : „Avem fericire”…

Deși trecuse demult de varsta maturitatii, a realizat că pentru dansul fericirea era ceva… necunoscut.

– Chiar aveti fericire la vanzare? a întrebat curios.

– Da! i-a raspuns sec vanzatoarea.

– Cat costa?

-Nu costa nimic, doar se împarte, a zambit vanzatoarea și i-a înmanat cateva pliculețe cu seminte… Apoi a adaugat:

– Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

Pentru a ști ce este fericirea si a o cunoaste, trebuie mai întai să o semanați…

 

Multumesc, dragul meu prieten… ca esti langa mine cand am nevoie !

Ai obosit, simti cum ti se inmoaie genunchii si ai senzatia ca o sa te prabusesti. O mana te cuprinde, te ridica si te ajuta sa continui – e un PRIETEN.

Lacrimile iti ineaca ochii. O mana calda ti le sterge si cu o imbratisare si cateva vorbe bune, iti readuce zambetul pe buze – e un PRIETEN.

Razi, tipi, sari in sus de fericire. O alta gura rade si tipa odata cu tine – e un PRIETEN.

Ai reusit sa-ti indeplinesti cel mai mare vis. Cineva este fericit pentru tine si se bucura alaturi de tine – e un PRIETEN.

Esti nervos, agitat. O voce blanda te linisteste – e un PRIETEN.

Nu, nu sunt persoane diferite pentru fiecare situatie. Este acelasi om… Doar un PRIETEN poate fi alaturi de tine si cand esti fericit, si cand esti trist, fara speranta, furios, epuizat.

Multumesc, dragul meu prieten…

Cu dragoste,
parintele Vasile Florin Reut

Multumesc, dragul meu prieten... ca esti langa mine cand am nevoie !

Multumesc, dragul meu prieten… ca esti langa mine cand am nevoie !

Deveniti Membri ai Parohiei noastre, dragi prieteni – Sprijiniti existenta si continuitatea Sfintelor Slujbe!

Deveniti Membrii ai Parohiei

Dragi prieteni, în ziua de 01 februarie 2015, membrii Parohiei Ortodoxe Române „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Straubing” s-au adunat în Şedinţă de lucru excepţională, având pe ordinea de zi în primul rând încercarea de salvare a săvârşirii Sfintelor Slujbe din viitor în Parohiile pe care prin mila lui Dumnezeu le păstorim.

Biserica Ortodoxă Română  “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing

Biserica Ortodoxă Română
“Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Straubing

Consiliul parohial mulțumește pe această cale tuturor membrilor parohiei noastre, care și din punct de vedere financiar susțin activitățile parohiei, prin donații lunare. Pentru a sprijini în continuare acest efort, care asigură și legătura frățească a comunității noastre, s-a dezbătut şi aprobat printre altele, înființarea statutului de membru activ sau permanent al parohiei (daţi click pe Link-ul urmator):

Aici puteti downloada cererea de Membru: www.credinta-ortodoxa.com/membru/

Pentru a se putea susține financiar, parohia noastră se bazează și pe donațiile făcute de către membrii comunității. Nefiind sub nici o formă o obligație, asumarea unei contribuții lunare este o dovadă în plus de asumare responsabilă a calităţii de creştin ortodox și un ajutor cât se poate de concret oferit Bisericii pentru a face posibilă misiunea ei.

În acest sens, frăţiile voastre şi toți enoriașii parohiei noastre sunteţi invitați să deveniţi membri permanenți, completând cererea de înscriere ca membru în Parohie, pe care vă rugăm să o trimiteţi prin poştă pe adresa Parohiei (menţionată în aceasta cerere) sau să o aduceţi duminica viitoare la Sfânta Biserică.

Suma orientativă propusă de către Consiliul Parohial pentru contribuția lunară este de 10 EUR de persoană sau 20 EUR de familie. Menționăm faptul că sumele precizate au un caracter orientativ, orice altă sumă fiind binevenită.

Transferul bancar poate fi făcut lunar sau anual. Forma de transfer regulat (Dauerauftrag sau Einzugsermächtigung) este foarte importantă, deoarece ne ajută la o mai bună estimare și planificare a veniturilor parohiei, în afară de aceasta susține crearea unei mai bune imagini a Parohiei noastre în relația cu instituțiile financiare.

Mai facem precizarea că din punctul de vedere al serviciului liturgic, nu se va face nici o diferență între credincioșii care susțin financiar parohia și cei care nu pot s-o facă din motive binecuvântate.

În speranța că numărul membrilor susținători ai parohiei va crește, mulțumim anticipat tuturor credicioșilor pentru sprijinul acordat. Pentru bucuria jertfei făcute, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să vă binecuvânteze, să înmulţească jertfa aceasta în casele si familiile frăţiilor voastre si să vă răsplătească din darurile Sale cele bogate!

Consiliul Parohial

 

Marturia unui fost penticostal: Am luat de la Biserica Ortodoxa „ceva” ce nu putem defini

Noi, când am venit la Biserica Ortodoxă ne-am simţit acasă, asta deşi ne-am născut în familii de penticostali

Ioan şi Ioana sunt doi tineri căsătoriţi care după multe căutări, întâlniri şi lecturi au descoperit adevărul Ortodoxiei şi s-au botezat în preajma Sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a anului 2011 la Mănăstirea Putna. I-am rugat să ne împărtăşească puţin din călătoria lor duhovnicească.

M-am născut într-o familie numeroasă de penticostali. Părinţii mei sunt foarte râvnitori şi de nezdruncinat în credinţa lor. Însă eu dintotdeauna am simţit că ceva nu este în regulă cu credinţa aceasta.

Acest sentiment a evoluat până când în urmă cu doi ani s-a umplut paharul. Mă aflam la Viena şi mi-am zis că nu mai calc în veci la ei. Am simţit aşa, pur şi simplu, o presiune încât am zis că dacă mai merg mă autodistrug. Uitându-mă în urmă îmi dau seama că Dumnezeu a pregătit calea pentru ca eu şi soţia mea să ajungem la Ortodoxie.

Manastirea Putna: Maica Domnului si Pruncul Iisus

Manastirea Putna: Maica Domnului si Pruncul Iisus

Copilăria

Eu am fost făcut pionier la Putna când eram în clasa a doua. Apoi, ca să vedeţi ce important este, după 1990 s-a introdus religia în şcoală. Şi cum pe atunci nu aveam posibilităţi de a chiuli de la oră ca acum, chiar dacă nu eram obligaţi să rămânem la ora de religie ortodoxă – noi făceam sâmbătă religia noastră –, rămâneam de plictiseală. Pe atunci venea preotul la oră, câteodată însoţit şi de preoteasă Citeste tot articolul