Vorbeşte Doamne, căci sunt rob
Şi robul Tău ascultă
Mai toarnă-mi iar ulei în ciob
Mai dă-mi din grâul Tău un bob
Şi dragoste mai multă
Vorbeşte-mi Doamne căci în piept
Mi-e inima firavă
Nebun mă face orice-nţelept
Dar eu cu mai mult dor te-aştept
În vremea de zăbavă
Vorbeşte Doamne căci sunt gol
Şi-mi bate-n suflet vântul
Căci mii de corbi îmi dau ocol,
De când pe-al inimii pristol
Ţi-am aşezat Cuvântul
Mai dă-mi din pâinea Ta un drop
Şi flacără mai multă
Chiar dacă-s fiu şi nu-s un ciob
Dar eu din dragoste sunt rob
Şi robul Tău ascultă…
de Nicolae Moldoveanu