Testamentul Înaltpresfinţitului Părinte Pimen: „Să fiu înmormântat în Bucovina, pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea… pentru că este prea frumoasă Bucovina şi prea frumoase sunt cântecele noastre româneşti. Sunt dumnezeieşti…” 😢🙏❤️
Pe 1 noiembrie 2019, ÎPS Pimen a acordat un interviu pentru „Monitorul de Suceava”, interviu ce a pregătit materialul pentru Gala „Top 10 Suceveni”, unde Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost unul dintre laureați.
ÎPS Pimen ne spunea atunci, cu lacrimi în ochi, că își dorește: „Să fiu înmormântat în Bucovina. Pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoși ani din viața mea, frumusețe în cadrul culturii și a credinței. Și am ales loc de înmormântare Sihăstria Putnei, un schit al Mănăstirii Putna. De ce mi-am ales acest lor de înmormântare? Pentru că după ocuparea Bucovinei de către Austria, la un an sau doi, împăratul a dat dispoziție ca în școlile primare din Bucovina să se introducă predarea în limba germană. Și acești sihaștri au făcut scrisoare către împărat, scrisoare de protest. Au spus că dacă se va întâmpla așa se va desființa neamul românesc. Nu s-a dat curs cererii lor, lucrurile au mers înainte. Dar acești sihaștrii… Sihaștri iubitori de țară și de neam românesc… Iar oamenii de aici, de la Putna, au contribuit la formarea mea și la zidirea mea sufletească. Când am auzit <Balada> lui Ciprian Porumbescu, am zis că nu poate să fie un cântec mai frumos decât această baladă. Arată durerea ocupației austriece, dar arată și o rază de bucurie pentru un viitor mai luminos pentru bucovineni. Este istoria Bucovinei pe coardele unei vioare”.
Cu zâmbetul pe buze, ÎPS Pimen ne-a povestit apoi cum a făcut pregătirile pentru momentul înmormântării sale: „Sicriul mi l-am pregătit. Este din lariță. L-am pregătit frumos, m-am așezat în el, am văzut că încap. Ștergarele le-am pregătit, lumânărele le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu și băgat în mormânt. Și-am zis că după ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, și va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, așa, în surdină, Marșul funebru, de <Chopin>, Balada lui <Ciprian Porumbescu>, ceva din <Rapsodia> lui George Enescu și un bucium. Sau două buciume. Să fie… Să cânte așa, mai în surdină… Pentru că este prea frumoasă Bucovina și prea frumoase cântecele noastre românești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie și o trăistuță, în care să pună câteva fotografii cu copii și adulți îmbrăcați în portul național. Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața lui Dumnezeu! Și eu când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de la ei, chiar și de la copii”.
Bunul Dumnezeu să-l ierte şi cu drepţii să-l odihnească întru Împărăţia Sa cea cerească! Veşnica lui pomenire din neam în neam! 🙏
Vasile Florin Reuţ
Sursa: Monitorul de Suceava – Fragment dintr-un interviu acordat de către IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru „Monitorul de Suceava” în data de 1 noiembrie 2019