Tu n-auzi, române, un dangăt de clopot
Un vuiet amarnic foșnind din Carpați
Durerea străbună ce plânge în clocot
Când frații de-o samă își cheam-a lor frați,

Te scoală, române, te strigă iar glia…

Tu n-auzi cum fierbe de jale pădurea
Tăcerea de secoli își varsă potopul
Te strigă din vremuri uitate securea
Scânteia dreptății să zgândăre focul.

Tu n-auzi, române, cum sângele-n vene
Vuiește-n cadență și strigă-nfundat
Te cheamă strămoșii, trecutul tău geme,
Copii-își așteaptă un tată bărbat ..

Te scoală, române, te strigă iar glia,
Străfunduri de glorii se-ntorc în morminte
Te-așteaptă acasă, demult, România,
Toți frații te-așteaptă în rugă fierbinte,

Să cureți odată pământul de javre,
De scârbă și lepre, ce-și fac veacu-aici,
De hoituri păgâne și diuguri mârșave,
S-aduci nemurirea străbunilor .. daci.

Borbei Dan