Se vorbeste prea mult despre rugaciune – Tipic, tipic si la inima nimic… Parintele Arsenie Papacioc, despre rugaciunea adevarata

(e plin FaceBook-ul si internetul in general de cei care „ne invata cum sa ne rugam”… Avem nevoie de fapte, nu de vorbe, dragii mei… si de Sfintele Slujbe din Sfintele Biserici):

„Întâi, ce trebuie spus e că se vorbește prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea și în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.

Eu personal nu sunt pentru rugăciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce privește dorința de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic.

Avem nevoie de o prezență continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relație cu Dumnezeu, asta este esența rugăciunii. Pentru că și o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Și o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.

Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poți face. Dar dacă se face o rugăciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligația rugăciunii din inimă și se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l țină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească.

De aceea mă faceți să spun că orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face așa: „Uf!”, ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Așa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minți ascuțite. Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne” va intra în Împărăția Mea! Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.”

Deci, o viață continuă de prezență duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, ești mereu prezent. Rugăciunea – să zicem – tipicală poți lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?

Vedeți, nu trebuie renunțat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunoștință, pentru a se înțelege, pentru că lucrul ăsta e mai puțin discutat, e prezența inimii continuă…

Și te rogi. Pentru că se rugau sfinții și stăteau în genunchi până se făcea dimineață și apărea soarele. Și la răsărit tot în genunchi erau. Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezență.

Mai multe despre adevărata rugăciune ne relatează Parintele Arsenie Papacioc in video-ul urmator:

– Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?  

– Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. O rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.

Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. “Fără de Mine nu puteti face nimic“. Mai mult: “Nu se miscă fir de păr fără voia Mea.” Vă dati seama cât de mult ne apără.

Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inima. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.

Iubiti mult! Hristos vă porunceste!

– Ce este rugaciunea, parinte?

– Rugaciunea este de fapt totul. Rugaciunea este inima ta in inima lui Dumnezeu. Fara educatia aceasta, a prezentei inimii tale in inima lui Dumnezeu, indiferent ce vorbesti, rugaciunea este o tacere adanca si o stare dincolo de inchipuire omeneasca; o stare de vorba cu Dumnezeu, dar nu cu vorbe omenesti, te depaseste cu totul. Rugaciunea este necesara. Rugaciunea este viata noastra.

– Poate sa o dobandeasca omul fara sa aiba un parinte duhovnicesc?

– P. Arsenie Papacioc: Absolut! Eu o intrebam pe mama mea, cand dadea oaia din picior inainte de culcare: “De ce da din picior?“ Zice: “Se inchina, mama!”. Stiti, care va sa zica: “si eu de ce sa nu ma inchin?“.

Dumnezeu, domnule, ne-a facut singur numai pentru Dumnezeu si nu putea sa ne inzestreze cu ceva ca sa tinem legatura cu Dumnezeu. Rugaciunea nu este numai asa intr-un timp. Rugaciunea este ceva permanent. Ma cheama asa si ma cheama mereu asa. Si pe trotuar, si in padure ma cheama tot asa cum ma cheama, ma cheama mereu asa, deci ma cheama crestinul cutare. Sigur ca in inchisori si in d-astea [rugaciunile] se adancesc, pentru ca v-am spus ca ghimpele trebuie sa-l scoti si nu ai cu ce decat cu ajutorul lui Dumnezeu…

Parintele Arsenie Papacioc – Cuvinte de folos * www.credinta-ortodoxa.com

Sursa: youtube.com