Armonia dintre femeie şi bărbat păzeşte viaţa noastră a tuturor şi susţine lumea întreagă, căci, precum se prăbuşeşte întreaga clădire dacă se clatină temelia, tot astfel se dă peste cap toată viaţa noastră dacă soţii trăiesc în neînţelegere.Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia despre deznădejde. 6 în P.G. 51,369).
– „Spuneti-ne, cand este recomandat pentru soti sa se abtina de la relatiile trupesti?” (Cristina A.)
– In posturi, in zilele de miercuri, vineri si duminica. Sotii ortodocsi se abtin de la relatii atunci cand copiii le sunt bolnavi sau cand intampina anumite greutati in familie. La fel, inainte de Sfanta Impartasanie. Numai ca fiecare cuplu de casatoriti trebuie sa procedeze rational, cantarind foarte bine circumstantele, fara ca cineva sa ia hotarari de unul singur.
– „In Evanghelie nu se spune ca in timpul posturilor omul trebuie sa se abtina de la relatiile intime. De ce trebuie sa ne abtinem totusi?” (Irina B.)
– Postul inseamna abtinere; abtinere de la placerile senzuale. De aceea, ar fi primitiv sa privim postul ca pe un regim alimentar si, in rest, sa ne permitem orice altceva. Postul este abtinerea de la distractii, posibilitatea unei concentrari aparte, stare de rugaciune deosebita. Postul este si refuzul unor activitati distractive.
Presupun ca astfel poate fi privita si abstinenta de la relatiile conjugale. Este important sa tinem minte ca exista o masura a postului, si aceasta masura este definita de fiecare om in parte. De exemplu, omul poate hotari sa nu bea si sa nu fumeze de dragul lui Hristos si, in acelasi timp, sa nu promita ca va renunta la crenvursti cu omleta. Sigur ca Domnul va primi si un astfel de post.
In cadrul postului exista si inlesniri; de exemplu, pentru cei bolnavi. Daca omul nu poate rezista fara lactate, atunci macar sa nu manance carne. Sau miercurea si vinerea, in timpul postului, sa nu manance nici chiar lactate.
– „Cum se poate abtine de la relatiile intime o femeie al carei sot este necredincios?” (Aliona C.)
– Aceasta situatie este, din pacate, des intalnita. In acest caz este nevoie de un compromis sanatos, dar acesta sa nu fie un compromis cu constiinta. Cel mai important, intr-o familie, este sa existe pace si intelegere. A initia relatii incordate datorita temei postului nu este spre binele nimanui.
Exista posibilitatea ajungerii la o intelegere cu sotul privind abtinerea de la relatiile intime, macar in timpul pregatirii pentru Sfanta Euharistie. Daca omul iubeste, fie el si neobisnuit cu Biserica, poate face sacrificii, in acest sens, pentru sotia sa.
Daca nu exista posibilitatea bunei intelegeri, atunci sotia trebuie sa lase de la sine si sa se roage lui Dumnezeu pentru inteleptirea sotului. Un parinte le spunea fiilor sai duhovnicesti ca raul nu trebuie sa aiba punctul de pornire de la noi. Aceasta regula trebuie sa se aplice in orice situatie din viata.
Sursa: “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010