Rugaciuni catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta (23 Aprilie)

Rugaciuni catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta (23 Aprilie)

„Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mantuiască sufletele noastre.”

„Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.”

Rugaciunea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, inainte de a i se taia capul cu sabia:

„Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe vrăjmaşii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursă vânătorilor! Auzi-mă şi acum, Stăpâne, şi stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârşit şi izbăveşte sufletul meu de meşteşugirile duhului celui din văzduh, al vrăjmaşului celui mare şi de duhurile cele necurate. Şi să nu le socoteşti păcatul celor ce au greşit înaintea mea, în neputinţa lor, ci iertare şi dragoste arată-le lor, ca şi aceia, cunoscându-Te, să câştige parte din Împărăţia Ta, împreună cu aleşii Tăi. Primeşte şi sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ţi-au plăcut în veac, trecând cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Adu-ţi aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău Cel cu mare cuviinţă, că binecuvântat şi preamărit eşti în veci. Amin.”

Rugaciuni catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta

Rugaciuni catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe:

Film: „Viata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe”

Viata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe:

Sceptrul împărăţiei Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecând în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui.

Odată, întrebând Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns că acesta: „Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pământ şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere”.

Deci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: „Cine sunt drepţii aceia de pe pământ, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?” Iar slujitorii i-au răspuns: „Creştinii de sub cer sunt drepţii aceia”. Aceasta auzind-o Diocleţian, s-a umplut de mânie şi de iuţime asupra creştinilor şi prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarăşi. Şi îndată a trimis sabia sa prigonitoare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepţi, nevinovaţi şi fără prihană, cu poruncă ucigătoare, în toate părţile stăpânirii sale.

Şi puteai să vezi atunci închisorile barbarilor, tâlharilor şi ale făcătorilor de ruşine deşarte, însă erau pline de cei ce mărturiseau pe adevăratul Dumnezeu. Puteai să vezi felul caznelor celor mai înainte obişnuite, lepădându-se ca simple, iar altele noi şi mai cumplite aflându-se, prin care în toate zilele mulţimea creştinilor era schingiuită pretutindeni.

Iar după ce în toate părţile şi mai ales dintre ale Răsăritului s-au adus la împărat multe scrisori pline de clevetiri asupra creştinilor, care îl înştiinţau că cei ce nu ţin porunca lui întru nimic, şi care se numesc creştini, numărul acelora este fără de sfârşit; pentru că atâta s-au înmulţit, încât este de trebuinţă, că ori să-i lase să petreacă în credinţă, ori cu război să se ridice asupra lor.

Atunci împăratul a chemat de pretutindeni la sine în Nicomidia, pe antipaţi şi pe ighemonii săi la sfat, pe domni, pe boieri şi pe tot senatul său adunându-l; le-a descoperit mânia să asupra creştinilor şi poruncea, ca fiecare să dea sfat la lucrul ce le era pus înainte.

Deci, mulţi grăind multe, la sfârşit singur tiranul a vărsat o otravă ca aceasta, că nimic nu este mai cinstit şi mai de bună trebuinţă decât să se cinstească zeii cei vechi părinteşti. Şi toţi învoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarăşi: „Dacă astfel toţi socotiţi şi pe aceasta cu osârdie doriţi să o faceţi şi a mea dragoste mult se cinsteşte de voi, apoi sârguiţi-vă cu totul să pierdeţi credinţa creştinească cea potrivnică zeilor noştri, din toată împărăţia noastră.

Şi ca să puteţi mai cu înlesnire a săvîrşi această, eu cu toate puterile voi ajuta vouă”. Deci, toţi au primit şi au lăudat acel cuvânt împărătesc. Însă Diocleţian şi senatul au voit, ca şi al doilea şi al treilea rând să se adune la acelaşi sfat şi au înştiinţat poporul; după aceea au întărit ca neschimbată să fie porunca aceasta.

În acea vreme, în cetatea Romanilor era minunatul ostaş al lui Hristos, Sfântul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de părinţi creştini vestiţi, din tinereţe învăţând bună credinţă. Acela din copilăria sa a rămas orfan de tată, sfârşindu-se tatăl său prin mucenicească nevoinţă pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul şi avea acolo multe averi şi moşteniri.

Iar după ce Gheorghe a ajuns la vârsta desăvârşită, fiind şi frumos la faţă, s-a arătat şi foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rânduit în oaste şi s-a pus tribun peste ostaşii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce şi-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit şi de voievod de către împăratul Diocleţian, mai înainte de a şti că este creştin, la douăzeci de ani ai vârstei sale, după ce maica lui se sfârşise întru Domnul.

Şi când acel sfat tirănesc se săvârşea spre pierderea creştinilor, Sfântul Gheorghe era lângă împăratul. Deci, în ziua dintii, văzând atâta pornire a păgânilor asupra creştinilor şi că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mântuirii.Şi îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat şi celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze.

Şi în a treia zi, în care sfatul cel sângeros al păgânului împărat şi al domnilor lui celor necuraţi, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaţilor creştini, era să se întărească, Sfântul Gheorghe, viteazul ostaş al lui Hristos, lepădând toată frica omenească şi întărindu-se întru Unul Dumnezeu, având numai frică Lui în sine, a stat cu faţa luminată şi cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgâneşti şi fără de lege şi unele ca acestea a început a le zice:

„Până când, o, împărate şi voi domni şi sfetnici, care, fiind rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate?

Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfânta credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit.

Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!”

De nişte cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe şi de îndrăzneala lui cea neaşteptată minunându-se toţi, şi-au întors ochii către împărat vrând să audă ce va răspunde la aceste vorbe.

Iar împăratul, ca un ieşit din minţi sau ca un asurzit de tunet, şedea tăcând, înăbuşind în sine pornirea de mânie. Apoi a făcut semn unuia din cei ce şedeau cu el, prieten al său, cu numele Magnenţie, cu dregătoria antipat, ca să răspundă lui Gheorghe.

Iar Magnenţie, chemând la sine mai aproape pe sfânt, i-a zis: „Cine te-a îndemnat la o atât de mare îndrăzneală şi grăire?” Răspuns-a sfântul: „Adevărul!” Magnenţie i-a zis: „Care este adevărul acela?”

Răspuns-a Gheorghe: „Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi”. Zis-a Magnenţie: „Dar şi tu eşti creştin?” A răspuns Sfântul Gheorghe: „Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, şi spre El nădăjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca să mărturisesc pentru adevăr”.

Cu aceste cuvinte ale sfântului s-a pornit spre ceartă adunarea aceea, unii zicând unele şi alţii altele, apoi se auzea un glas şi o strigare fără de rânduiala, precum se obişnuieşte a se face într-o mulţime de popor păgân. Atunci Diocleţian, poruncind prin vorbitori să fie tăcere, şi-a întors ochii spre sfânt şi, cunoscându-l, i-a zis astfel: „Eu şi mai înainte m-am minunat de bunul tău neam, o, Gheorghe!

Sfatul tău şi vitejia judecând-o a fi vrednică de cinste, te-am cinstit nu cu dregătorii mici; iar acum, deşi nu grăieşti spre folosul tău, însă eu iubind înţelepciunea şi bărbăţia care este în tine, cele de folos te sfătuiesc ca un tată şi te îndemn să nu te lipseşti de slava ostăşească şi de cinstea dregătoriei tale şi să nu-ţi dai floarea tinereţilor tale la munci, prin nesupunerea ta; ci să aduci jertfă zeilor, căci mai mare cinste vei lua de la noi”.

Iar Sfântul Gheorghe a răspuns: „O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, împărate, prin mine, pe adevăratul Dumnezeu şi I-ai fi adus jertfă de laudă Lui, te-ar fi învrednicit împărăţiei celei mai bune şi fără de moarte, de vreme ce aceea de care acum te îndulceşti este o împărăţie nestatornică, deşartă şi degrab pieritoare. De aceea şi cele dintr-însa sunt vremelnice şi nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate să-mi slăbească buna mea credinţă către Dumnezeul meu şi nici un fel de chin nu-mi va îngrozi sufletul, nici îmi va clinti mintea”.

Acestea zicând sfântul, iar împăratul fiind cuprins cu totul de mânie şi nelăsându-l să-şi sfârşească cuvintele, a poruncit celor înarmaţi, care stăteau înainte, să scoată din adunare cu suliţele pe Gheorghe şi să-l arunce în temniţă. Iar ostaşii, săvârşind degrabă porunca lui, o suliţă atingându-se de trupul sfântului, îndată fierul s-a făcut asemenea plumbului; pentru că s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu.

Ducând ostaşii pe mucenic în temniţă, l-au întins la pământ cu faţa în sus, bătându-l peste tălpile picioarelor, punându-i o piatră mare pe piept, căci astfel le poruncise tiranul. Iar sfântul răbdând, neîncetat înălţa mulţumire lui Dumnezeu, până în ziua următoare.

Sosind ziua, împăratul iarăşi a chemat la cercetare pe mucenic şi văzându-l turtit de greutatea pietrei, l-a întrebat, zicând: „Oare te-ai pocăit, Gheorghe, sau încă petreci în nesupunerea ta?” Iar sfântul, având pieptul turtit de piatră, abea putea să grăiască şi i-a zis: „Dar oare într-atâta slăbănogire, o, împărate, mă socoteşti că am ajuns, ca pentru atât de mică suferinţă să-mi lepăd credinţa? Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit”.

Atunci Diocleţian a poruncit să aducă o roată mare de muncire, sub care erau aşternute scânduri, pline de fiare ascuţite şi înfipte în ele, asemenea unor săbii, ţepuşe şi cuţite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strâmbe, după asemănarea undiţelor. Pe acea roată a poruncit să lege pe mucenic şi, întorcând roata, să-i taie tot trupul cu acele fiare ascuţite, ce erau înfipte în acele scânduri sub roată.

Aşa, fiind sfântul muncit şi în bucăţi tăiat şi ca o trestie sfărâmându-se, răbda cu vitejie; şi mai întâi în munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescoţând nici un suspin; ci ca unul ce doarme şi nu simte, astfel răbda.

Iar împăratului, părându-i-se că mucenicul este mort, bucurându-se a lăudat pe zeii săi şi a strigat, zicând: „Unde este Dumnezeul tău, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scăpat de nişte munci ca acestea?” Deci, a poruncit să-l dezlege de la roată, ca pe un mort, iar el s-a dus la capiştea lui Apolon. Apoi deodată s-a înnorat văzduhul, s-a făcut tunet înfricoşat şi mulţi au auzit un glas de sus, zicând: „Nu te teme, Gheorghe, căci sunt cu tine!”

Apoi după puţin s-a făcut o strălucire mare şi neobişnuită şi s-a arătat îngerul în chip de tânăr preafrumos, stând lângă roată ca purtător de lumină, strălucind cu faţa şi, punând mâna pe mucenic, i-a zis: „Bucură-te!” Şi nimeni nu îndrăznea să se apropie de roată şi de mucenic cât timp s-a văzut acolo cel ce se arătase. Iar după ce s-a făcut nevăzut, mucenicul s-a pogorât singur de pe roată, dezlegat de îngerul lui Dumnezeu şi tămăduit de răni; apoi stătea cu trupul sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi chemând pe Domnul.

Ostaşii, văzând aceasta, au fost cuprinşi de spaimă mare şi nedumerire şi, alergând, au spus împăratului, care era încă în capişte la săvârşirea necuratei jertfe idoleşti, urmând după ostaşi şi Sfântul Gheorghe, care a stat înaintea împăratului în capişte. Văzându-l împăratul, întâi n-a crezut că este Gheorghe, ci i se părea că este altul care seamănă cu el.

După aceea cei ce stăteau aproape de împărat, căutând cu dinadinsul către mucenic, au cunoscut că este chiar Gheorghe, şi încă şi mucenicul singur a strigat cu mare glas: „Eu sunt Gheorghe”. Şi toţi s-au spăimântat şi, nepricepând, au tăcut multă vreme, iar doi dintre bărbaţi care erau acolo, cinstiţi cu dregătoria curţii, Anatolie şi Protoleon, fiind mai înainte învăţaţi în credinţa creştină, văzând acea minune străină, s-au întărit desăvârşit în credinţa lui Hristos şi au strigat, zicând: „Unul este Dumnezeu mare şi adevărat! Dumnezeul creştinilor”.

Şi îndată împăratul a poruncit ca să-i prindă şi fără de nici o cercetare să-i scoată afară din cetate şi să fie tăiaţi cu sabia. Şi mulţi au crezut atunci în Hristos, dar îşi tăinuiau credinţa, neîndrăznind să o mărturisească de frică.

Împărăteasa Alexandra, fiind încă în capişte şi văzând acolo pe mucenic tămăduit prin minune şi auzind de arătarea îngerească, a cunoscut adevărul şi voind cu îndrăzneală să mărturisească pe Hristos, a oprit-o eparhul şi mai înainte de a şti împăratul, a poruncit să o ducă acasă. Iar făcătorul de rău Diocleţian, neputând să facă nici un bine, a poruncit să-l arunce pe Sfântul Gheorghe într-o groapă cu var nestins şi să-l lase acolo până a treia zi.

Sfântul, ducându-se acolo, se ruga către Domnul cu mare glas, zicând: „Mântuitorul celor necăjiţi, scăparea celor izgoniţi, nădejdea celor fără de nădejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugăciunea robului Tău şi caută spre mine şi mă miluieşte. Izbăveşte-mă de meşteşugirile potrivnicului, şi-mi dă putere, ca până la sfârşit, să păzesc neschimbată mărturisirea numelui Tău cel Sfânt. Nu mă lăsa, Stăpâne, pentru păcatele mele, ca să nu zică niciodată vrăjmaşii mei: „Unde este Dumnezeul lui?” Arată puterea Ta şi preamăreşte numele Tău în mine, netrebnicul robul Tău. Trimite pe îngerul Tău, pe păzitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefăcut în rouă cuptorul Babilonului şi pe sfinţii Tăi tineri i-ai păzit nevătămaţi, Doamne, că bine eşti cuvântat în veci. Amin”.

Aşa rugându-se şi îngrădindu-şi tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogorât în groapă, bucurându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundându-l legat, după poruncă, în vărul cel nestins, s-au întors. A treia zi a poruncit împăratul să scoată oasele mucenicului din groapă, crezând că a ars în var.

Şi, ducându-se slujitorii, au săpat varul şi au găsit pe sfânt întreg, mai presus de nădejde, viu şi sănătos, stând dezlegat, cu faţa luminată, cu mâinile întinse în sus şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii şi poporul care erau lângă el, se uimeau de spaimă şi de mirare şi într-un glas preamăreau pe Dumnezeul lui Gheorghe şi-L numeau mare!

Aflând despre aceasta Diocleţian, a poruncit să aducă îndată pe sfânt înaintea lui şi, preamult minunându-se, a zis: „De unde este în tine, Gheorghe, o putere ca aceasta şi cu ce fel de vrăji meşteşugeşti? Spune, pentru că mi se pare că tu, prin arătarea meşteşugului vrăjitoresc prefaci credinţa Celui răstignit în vrăjitorie, ca făcând pe toţi să se minuneze de vrăjile tale, să te arăţi că eşti mare”.

Sfântul răspunse: „Eu aşteptam, o, împărate, ca tu să nu poţi nici a-ţi deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Căruia toate îi sunt cu putinţă şi cu minuni izbăveşte din primejdii pe cei ce nădăjduiesc spre El. Iar tu, fiind înşelat de diavol, ai alunecat într-o rătăcire şi o pierzare atât de adâncă, încât numeşti vrăji şi farmece minunile Dumnezeului meu cele văzute de ochii noştri; deci plâng de orbirea voastră, vă numesc ticăloşi şi vă judec nevrednici de răspunsul meu!”

Atunci Diocleţian a poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier care să aibă într-însele piroane lungi şi arzându-le, să-i încalţe amândouă picioarele mucenicului, apoi bătându-l, să-l fugărească până la temniţă. Într-o încălţăminte ca aceea fugărit fiind mucenicul, tiranul îşi bătea joc, zicând: „Cât de grabnic eşti, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!”

Iar mucenicul fiind târât aşa de greu şi bătut cumplit, zicea către el: „Aleargă, Gheorghe, aleargă ca să ajungi, căci alergi aşa ca şi cum n-ai şti”. După aceea, chemând pe Dumnezeu, grăia: „Caută din cer, Doamne, şi vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticălosului Tău rob, că s-au înmulţit vrăjmaşii mei şi cu urâciune nedreaptă m-au urât, pentru numele Tău cel Sfânt. Deci Tu Însuţi mă vindecă, Stăpâne, că s-au tulburat oasele mele şi-mi dă răbdare până la sfârşit ca să nu zică vreodată vrăjmaşul meu: „M-am întărit asupra lui”.

Aşa se ruga Sfântul Gheorghe, mergând la temniţă, în care, fiind aruncat, slăbea cu trupul de răni, având picioarele foarte rănite. Însă cu duhul se întărea, pentru că toată ziua aceea şi toată noaptea nu înceta a înălţa mulţumiri şi rugăciuni lui Dumnezeu. Apoi s-a tămăduit de răni, cu ajutorul lui Dumnezeu, în acea noapte şi s-a făcut sănătos la picioare, precum şi la tot trupul.

A doua zi l-au adus iarăşi în faţa împăratului, la locul de privelişte, unde era împreună cu împăratul toată suită. Văzând împăratul că mucenicul merge bine, neşchiopătînd cu picioarele, ca şi cum n-ar fi avut nici o rană, cu mare mirare a zis către dânsul: „Ce este, Gheorghe, ţi-au plăcut încălţămintele?” Sfântul răspunse: „Cu adevărat mi-au fost plăcute!”

Împăratul zise: „Leapădă-ţi îndrăzneala şi fii blând şi supus. Apoi, lepădând meşteşugul vrăjitoresc, apropie-te şi jertfeşte milostivilor zei, ca să nu te lipseşti de viaţa aceasta dulce, prin chinurile cele grele”. Sfântul Gheorghe răspunse: „Cât sunteţi de nebuni! Căci puterea lui Dumnezeu o numiţi farmece şi vă mândriţi cu înşelăciunea diavolească cea fără de ruşine”.

Deci Diocleţian, căutând cu ochi mânioşi şi răcnind cu glas sălbatec, a tăiat vorba mucenicului şi a poruncit celor ce stăteau înainte să bată peste grumaji pe sfânt, ca să se înveţe a nu ocărî pe împărat. Apoi a poruncit să-l bată cu vine de bou până ce trupul lui se va vedea plin de sânge.

Astfel, Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu şi-a schimbat lumina feţii sale; lucru pentru care împăratul, mâniindu-se mult, zicea către cei ce erau împrejurul lui: „Cu adevărat, aceasta nu este putere şi bărbăţie în Gheorghe, ci un lucru de meşteşugire şi vrăjitoresc”.

După aceea Magnenţie a zis către împărat: „Este aici un om iscusit în vrăjitorii cu numele Atanasie, căruia, dacă vei porunci să-l cheme, degrabă biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale”. Şi îndată, chemând pe vrăjitorul acela, a stat înaintea împăratului şi a zis către dânsul Diocleţian: „Ceea ce a făcut aici necuratul Gheorghe, au văzut ochii tuturor celor ce stau de faţă şi cum le-a făcut acelea, ştiţi numai voi cei iscusiţi în acel meşteşug; deci, sau să-l biruieşti şi să-i strici vrăjitoriile lui şi nouă supus să ni-l faci, sau cu farmecele otrăvii degrabă să-l pierzi din viaţa aceasta; ca astfel, din meşteşugul care s-a învăţat, din acelaşi meşteşug să-şi ia moartea cea cuvenită lui; căci pentru aceea l-am lăsat să trăiască până acum”. Iar vrăjitorul a făgăduit că a doua zi va săvîrşi tot ce i s-a cerut să facă.

Deci, împăratul, poruncind să păzească în temniţă pe mucenic, s-a sculat de la judecată. Iar sfântul, intrând în temniţă, chema pe Dumnezeu, zicând: „Minunată fă, Doamne, mila Ta spre mine, îndreptează paşii mei spre mărturisirea Ta şi săvârşeşte alergarea mea întru credinţa Ta; că întru toţi să se preamărească numele Tău cel Preasfânt!”

A doua zi iarăşi a şezut împăratul la judecată, la un loc mai înalt, în văzul tuturor. Şi a mers şi Atanasie vrăjitorul, mândrindu-se întru a sa înţelepciune, ducând împăratului şi tuturor celor ce stăteau de faţă oarecare lucruri fermecate în felurite vase. Şi a zis către împărat: „Să se aducă acum aici osânditul acela şi va vedea toată lucrarea zeilor noştri şi puterea farmecelor mele”.

Şi luând un vas a zis: „De voieşti, o, împărate, ca omul acela fără minte să te asculte întru toate, atunci să bea băutura aceasta”. Apoi iarăşi alt vas luând, a zis: „Iar de voieşti împărăţia ta, să vezi moartea lui cea amară, pe aceasta să o bea”. Şi îndată din porunca împăratului, a fost adus Sfântul Gheorghe înaintea lui la judecată. Şi a zis către dânsul, Diocleţian: „Acum se vor strica şi vor înceta toate vrăjile tale, Gheorghe!”

Şi a poruncit cu sila să-l adape pe el cu băutură fermecată. Iar sfântul bând-o fără îndoire, stătea nevătămat, bucurându-se şi batjocorind acea înşelăciune idolească şi diavolească.

Împăratul, înnebunind de mânie, a poruncit, ca şi cu cealaltă băutură plină de otravă de moarte, să-l adape cu sila. Iar sfântul neaşteptând ca să-l silească, a luat singur vasul de bunăvoie şi a băut otrava cea purtătoare de moarte; dar era fără nici o vătămare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind păzit de moarte.

Şi s-a minunat împăratul cu toată suită; asemenea şi vrăjitorul Atanasie stătea ca ieşit din minţi, minunându-se şi nepricepându-se. Apoi, după un ceas, a zis împăratul către mucenic: „Până când, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Până când ne amăgeşti şi nu ne spui adevărul? Prin ce fel de meşteşugiri vrăjitoreşti nu bagi seamă de muncile ce-ţi aducem asupra ta, încât nici de adăparea cea purtătoare de moarte nu te-ai vătămat? Spune-mi cu adevărat toate, că voim să te ascultăm cu blândeţe”.

Atunci Fericitul Gheorghe a răspuns: „Să nu socoteşti, împărate, că noi cu scorniri omeneşti răbdăm schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos şi cu puterea Lui; pentru că, nădăjduind spre Dânsul, întru nimic socotim toate chinurile, după tainica Lui învăţătură”. Zis-a Diocleţian: „Care este tainică învăţătură a Hristosului Tău?” Sfântul Gheorghe a răspuns: „Ştiind, de mai înainte, că a voastră răutate sporeşte spre mai rău, a învăţat pe slugile Sale să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că sufletul nu-l pot ucide, căci ni se spune că nici un fir de păr din capul nostru nu va pieri, iar de veţi bea ceva de moarte nu vă va vătăma. Şi acum ascultă, o, împărate; aceasta ne este nouă făgăduinţa cea nemincinoasă a Lui, pe care în scurt o voi arăta ţie: Cel ce crede în Mine, lucrurile pe care Eu le fac şi acela le va face.

Zis-a Diocleţian: „Şi care lucruri ziceţi voi, că sunt ale Lui?” Răspuns-a sfântul: „Pe orbi a-i lumina, pe cei stricaţi a-i curăţi, şchiopilor a le da umblare şi surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe morţi a-i învia şi altele asemenea acestora. Acestea sunt lucrurile lui Hristos”. Împăratul, întorcându-se către Anastasie vrăjitorul, a zis: „Tu ce zici de acestea?”

„Mă minunez cum, batjocorind blândeţea ta, acesta grăieşte minciuni, nădăjduind că va scăpa din puternicele tale mâini. Pentru că noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fără de moarte în toate zilele, însă niciodată n-am văzut ca să învieze un mort. Iar acesta, nădăjduind spre un om mort şi ţinându-se de Dumnezeul Cel răstignit, Îl mărturiseşte fără ruşine, că Acela este făcător de lucruri mari.

Şi deoarece înaintea noastră a tuturor a mărturisit aceasta, cum că Dumnezeul lui este făcător de nişte minuni ca acestea şi că cei ce cred în El au luat această nemincinoasă făgăduinţă, ca aceleaşi lucruri să le facă, pe care şi Acela le făcea, deci să învieze şi acesta un mort înaintea ta, împărate, şi înaintea noastră a tuturor şi atunci şi noi ne vom pleca Dumnezeului său, ca Unui mai puternic. Iată se vede nu departe de aici un mormânt, în care cu puţine zile mai înainte a fost pus un mort, pe care eu îl ştiu de când era viu; pe acela de-l va învia Gheorghe, cu adevărat ne va birui pe noi!”

Şi s-a minunat împăratul de un sfat ca acesta a lui Atanasie. Deci, era un mormânt mare, departe de divan ca la o jumătate de stadie pentru că se făcea judecata aceea în priveliştea ce era lângă porţile cetăţii şi se vedea mormântul acela din cetate. Că elinii aveau obicei că nu în cetate, ci afară din cetate să-şi îngroape morţii lor.

Deci, împăratul a poruncit mucenicului, ca spre arătarea puterii Dumnezeului său, să învie pe mortul acela. Iar Magnenţie antipatul a rugat pe împărat ca Gheorghe să fie dezlegat din legături. Şi fiind dezlegat, Magnenţiu a zis către dânsul: „Acum, Gheorghe, arată-ţi lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tău şi pe toţi ne vei aduce la credinţa Lui”.

A zis către el sfântul: „Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a făcut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Său să învie pe mortul acela. Însă voi, fiind întunecaţi la minte de înşelăciune, nu puteţi să cunoaşteţi adevărul. Dar pentru poporul acesta ce stă înainte, va face Domnul meu această minune pe care voi o cereţi; însă să nu socotiţi că este vrăjitorie. Iată vrăjitorul pe care l-aţi pus de faţă, înaintea voastră a tuturor a mărturisit adevărul, că nici o vrăjitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut cândva să învie vreun mort. Iată înaintea tuturor celor ce stau împrejur şi în auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu”.

Aceasta zicând, şi-a plecat genunchii şi mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. După aceea, sculându-se, cu glas mare iarăşi s-a rugat, zicând: „Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor şi Atotputernice, Cel ce nu ruşinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-mă pe mine smeritul robul Tău în ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfinţii Tăi Apostoli în tot locul, la toate muncile şi semnele, dă neamului acestuia viclean semnul cerut şi înviază mortul, care zace în mormânt, spre înfruntarea celor ce se leapădă de Tine şi spre slava Ta şi a Tatălui Tău şi a Preasfântului Duh. Astfel, Stăpâne, arată celor ce stau înainte, că Tu eşti Unul Dumnezeu peste tot pămîn-tul, ca să Te cunoască pe Tine Domnul Cel Atotputernic şi cum că toate se supun voinţei Tale şi a Ta este slava în veci. Amin!”

Iar când a zis „Amin”, îndată s-a făcut vuiet mare şi cutremur, încât toţi s-au spăimântat foarte. Atunci acoperământul mormîntului a căzut la pământ şi mormântul deschizându-se, mortul s-a sculat viu şi a ieşit dinăuntru, privindu-l toţi, fiind îngroziţi de frică. Şi îndată s-a făcut ceartă mare în popor, căci mulţi se bucurau şi pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare Îl lăudau.

Iar împăratul şi cei împreună cu dânsul, umplându-se de spaimă şi de necredinţă, mai întâi ziceau că Gheorghe, fiind vrăjitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare şi o nălucă a sculat din mormânt, spre amăgirea celor ce privesc. După aceea, cunoscând că nu este nălucire, ci cu adevărat om înviat din morţi, care chemă numele lui Hristos, alerga la Gheorghe şi de el se lipea, toţi erau întru nepricepere mare ca nişte ieşiţi din minte şi cu totul neştiind ce să facă, tăceau.

Iar Atanasie, alergând, a căzut la picioarele Sfântului Gheorghe, mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu Atotputernic şi rugând pe mucenic ca să-i ierte greşelile cele făcute din neştiinţă. Iar după câtăva vreme, Diocleţian poruncind să tacă poporul, a început a grăi astfel: „Oare vedeţi amăgire, o, bărbaţilor? Oare vedeţi răutatea şi vicleşugul vrăjitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutând vrăjitorului celui de un obicei cu dânsul, nu i-a dat otravă aceluia să bea, ci nişte farmece ca să-i ajute spre amăgirea noastră şi pe un om viu, cu vrăjile lor l-au făcut că este mort, iar cu farmecele l-au sculat înaintea ochilor noştri, ca şi cum din morţi l-ar fi înviat”.

Aceasta zicând, a poruncit ca lui Atanasie şi omului celui înviat din morţi, fără întrebare să le tăie capetele, iar pe Sfântul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, să-l ţină în temniţă şi în legături, până ce mai pe urmă va chibzui ce va face cu el.

Iar Sfântul Gheorghe, intrând în temniţă, se bucură cu duhul şi mulţumea lui Dumnezeu, zicând: „Slavă Ţie, Stăpâne, că nu ruşinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Mulţumesc Ţie, că-mi ajuţi în toate şi-mi arăţi mari faceri de bine în toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tău o împodobeşti. Învredniceşte-mă, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degrabă să văd slava Ta, ruşinând pe diavol până în sfârşit!”

Şezând Sfântul Marele Mucenic Gheorghe în temniţă, cei care crezuseră în Hristos, prin minunile făcute de dânsul, mergeau la el, dând aur străjerilor şi căzând la picioarele lui, erau povăţuiţi de dânsul la sfânta credinţă. Iar citi erau bolnavi primeau tămăduire de bolile lor, pentru că îi tămăduia prin chemarea numelui lui Hristos şi prin însemnarea Crucii, de aceea, mulţi mergeau la dânsul în temniţă.

Între unii ca aceia era şi un bărbat, anume Glicherie, căruia i s-a întâmplat de a căzut un bou al lui din munte într-o vale şi i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfânt, a alergat la dânsul, plângând după boul lui. Iar Sfântul Gheorghe, zâmbind, a zis către dânsul: „Mergi, frate, şi bucură-te, căci Hristos al meu ţi-a înviat boul tău!” Iar el, crezând cu neîndoire în cuvintele mucenicului, s-a dus şi şi-a aflat boul viu, după spusele sfântului.
Deci, îndată s-a întors la mucenic şi în mijlocul cetăţii alergând, cu mare glas striga: „Mare este cu adevărat Dumnezeul creştinilor!”

Deci, prinzându-l pe acela ostaşii ce se întâmplaseră acolo, l-au înştiinţat pe împărat. Iar Diocleţian, umplându-se de mânie, nici n-a voit să-l vadă, ci a poruncit ca îndată să-i taie capul, afară din cetate. Iar Glicherie, bucurându-se, ca un chemat la ospăţ, alerga la moarte pentru Hristos, întrecând pe ostaşi şi cu mare glas chema pe Hristos Dumnezeu, rugându-L, ca vărsarea sângelui să o socotească lui în loc de Botez; şi astfel s-a sfârşit.

Atunci unul din dregători a înştiinţat pe împărat, că Gheorghe, şezând în temniţă, tulbură poporul; pentru că pe mulţi întorcându-i de la zei, îi duce la Cel răstignit şi prin farmece face minuni şi toţi aleargă la el. Deci s-au sfătuit ca iarăşi să-l scoată la cercetare, şi de nu se va pocăi şi la zei de nu se va întoarce, la moarte să se osândească degrabă. Iar împăratul, chemând pe Magnenţie antipatul, a poruncit ca a doua zi să gătească loc de judecată lingă capiştea lui Apolon ca de faţă cu poporul să cerceteze pe mucenic.

În noaptea aceea, rugându-se Sfântul Gheorghe în temniţă, a adormit puţin şi a văzut pe Domnul arătându-i-se în vis, Care cu a Sa mână îl sprijinea şi, cuprinzându-l, îl săruta şi-i punea o cunună pe cap, zicându-i: „Nu te teme, ci îndrăzneşte! Căci, iată, împreună cu Mine te vei învrednici a împărăţi. Deci, nu slăbi, că degrabă venind la Mine, cele gătite ţie le vei primi!” Iar Sfântul Gheorghe, deşteptându-se şi lui Dumnezeu cu bucurie mulţumind, a chemat la sine pe străjerul temniţei şi l-a rugat, zicând: „Un dar cer de la tine, frate. Porunceşte să intre aici sluga mea, pentru că am să-i spun ceva”. Şi, poruncindu-i străjerul, a intrat slugă la el, pentru că stătea afară aproape de temniţă şi scria faptele sfântului şi cuvintele lui, cu toată luarea aminte.

Intrând slugă, s-a închinat până la pământ stăpânului său care şedea în legături şi, căzând la pământ lângă picioarele lui, plângea. Iar sfântul l-a ridicat, poruncindu-i să se îmbărbăteze cu sufletul şi i-a spus vedenia sa, zicându-i: „Fiule, degrabă mă va chema Domnul la El. Iar tu, după chemarea mea din viaţa aceasta, să iei acest smerit trup al meu, împreună cu testamentul meu, pe care l-am scris mai înainte de nevoinţa mea şi să-l duci, ajutându-ţi Dumnezeu, în casa noastră din Palestina. Şi toate cele hotărâte de mine să le împlineşti şi să ai frică lui Dumnezeu şi credinţă neîndoită în Hristos”. El făgăduind că va împlini toate cele poruncite şi mult plângând, sfântul l-a cuprins cu dragoste şi, dându-i sărutarea cea din urmă, l-a liberat cu pace.

A doua zi răsărind soarele, a stat împăratul la judecată şi, punând înainte pe sfântul mucenic, a început a vorbi către dânsul cu blândeţe şi, oprindu-şi mânia în sine, îi zicea: „Nu socoteşti, o, Gheorghe, că sunt plin de iubire de oameni şi de milă, răbdând până la îndurare? Martori îmi sunt toţi zeii că îţi cruţ tinereţile tale, pentru frumuseţea ce înfloreşte în tine, pentru cunoştinţa şi pentru bărbăţia ta. Aş fi voit să te am părtaş al împărăţiei mele şi să fii al doilea cu cinstea, dacă ai fi voit să te întorci la zei. Spune, deci, ce gândeşti despre aceasta?”

Sfântul Gheorghe răspunse: „Se cădea, o, împărate, că mila ta cea atât de mare să o fi arătat de la început către mine, iar nu să te sălbăticeşti atât de mult asupra mea”. Împăratul ascultând cu plăcere nişte cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis îndată: „De voieşti să te supui mie cu dragoste, ca unui tată, toate chinurile care le-ai suferit, ţi le voi răsplăti cu multe cinstiri”.

Grăit-a Sfântul Gheorghe: „De voieşti, o, împărate, să intrăm acum înăuntrul capiştei, să vedem pe zeii cei cinstiţi de voi”. Împăratul sculându-se cu osârdie şi cu bucurie, a mers în capiştea lui Apolon cu tot poporul, ducând cu cinste şi pe Sfântul Gheorghe împreună cu dânşii, iar poporul strigă lăudând pe împăratul, socotind puterea şi biruinţa zeilor lor.

Apoi, intrând şi făcându-se tăcere mare şi pregătind jertfă, toţi priveau spre mucenic, aşteptând fără îndoială să aducă jertfă zeilor. Sfântul, apropiindu-se de zeul Apolon şi întinzând mâna către el, a întrebat pe cel neînsufleţit, ca pe un viu, zicând: „Tu voieşti să primeşti jertfă de la mine ca un Dumnezeu?”

Sfântul, zicând aceasta, şi-a făcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a răspuns nişte cuvinte ca acestea: „Nu sunt Dumnezeu; şi nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Îl propovăduieşti! Noi ne-am depărtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui şi înşelăm pe oamenii cei stăpâniţi de zavistie”.

Atunci sfântul a zis către el: „Dar cum îndrăzniţi voi să staţi aici, venind eu, slujitorul adevăratului Dumnezeu?” Zicând sfântul acestea, un sunet şi glas de plângere ieşea de la idoli, apoi deodată cazând toţi la pământ s-au sfărâmat.

Atunci slujitorii şi mulţi din popor s-au pornit ca nişte turbaţi, cu multă mânie asupra sfântului, bătându-l şi legându-l. Apoi strigau asupra împăratului: „Pierde pe vrăjitorul acesta, o, împărate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!”

Făcându-se o strigare şi o tulburare ca aceasta şi străbătând vestea aceea prin toată cetatea, împărăteasa Alexandra, care până atunci avea ascunsă în sine credinţa în Hristos, neputând s-o tăinuiască mai mult, a alergat într-un suflet acolo unde era Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, şi văzând gâlceava poporului şi pe mucenic legat, privindu-l de departe şi neputând să se apropie de dânsul din cauza mulţimii, a început a striga cu mare glas, zicând: „Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că Tu eşti Dumnezeul Cel Atotputernic!”

După ce s-a liniştit puţin gâlceava poporului, Diocleţian a poruncit să-i aducă înainte pe mucenic şi fiind ca îndrăcit de mânia cea cumplită, a zis către sfântul: „Oare astfel de mulţumire ai dat, pentru mila mea către tine, necuratule om? Oare aşa te-ai obişnuit a jertfi zeilor?”

Sfântul Gheorghe răspunse: „Aşa m-am deprins a cinsti pe zeii tăi, o, împărate nebun. Ruşinează-te dar de acum, de a-ţi pune nădejdea ta spre nişte zei ca aceştia, care nu pot să-şi ajute nici lor şi care nu rabdă nici venirea de faţă a robilor lui Hristos”.

Zicând acestea sfântul, iată a venit împărăteasa în mijloc, mărturisind cu îndrăzneală înaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevărat; apoi căzând la picioarele mucenicului, defăima nebunia tiranului, ocărind pe zei şi blestemând pe cei ce se închină lor. Iar împăratul se uimea, văzând pe soţia sa cu o îndrăzneală atât de mare slăvind pe Hristos, defăimând pe idoli şi căzând la picioarele mucenicului.

Apoi a zis către dânsa: „Ce-ţi este, Alexandro, că lipindu-te de vrăjitorul şi fermecătorul acesta, te lepezi de zei cu atâta neruşinare?” Ea s-a întors de la dânsul, nedându-i nici un răspuns. Atunci Diocleţian, umplându-se de mai multă mânie, n-a mai făcut multă cercetare despre Gheorghe, nici despre împărăteasă, ci îndată a hotărât pedeapsă de moarte pentru amândoi, într-acest chip: „Gheorghe cel rău, care a mărturisit că este galileean şi a hulit mult asupra zeilor şi asupra mea, împreună cu Alexandra împărăteasa mea, care s-a amăgit de vrăjile lui şi cu asemenea nebunie a ocărât pe zei, poruncesc să fie tăiaţi cu sabia”.

Atunci ostaşii cei rânduiţi pentru aceea, răpind pe mucenic legat, l-au dus afară din cetate, târând împreună cu dânsul şi pe împărăteasa cea de bun neam, care, urmând cu osârdie, se ruga lui Dumnezeu în sine, mişcându-şi buzele şi privind adeseori spre cer. Apoi, ajungând la un loc oarecare, împărătesei i-au slăbit puterile şi a cerut să şadă puţin.

După aceea şi-a întors capul spre zid şi şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Văzând aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamărit pe Dumnezeu şi mergea cu mare bucurie, rugându-se Domnului, ca şi alergarea lui să se săvârşească cu bine. Apoi, când s-a apropiat de locul cel hotărât, unde era să fie tăiat şi-a ridicat glasul şi se ruga în acest chip:

„Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe vrăjmaşii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursă vânătorilor! Auzi-mă şi acum, Stăpâne, şi stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârşit şi izbăveşte sufletul meu de meşteşugirile duhului celui din văzduh, al vrăjmaşului celui mare şi de duhurile cele necurate.

Şi să nu le socoteşti păcatul celor ce au greşit înaintea mea, în neputinţa lor, ci iertare şi dragoste arată-le lor, ca şi aceia, cunoscându-Te, să câştige parte din Împărăţia Ta, împreună cu aleşii Tăi. Primeşte şi sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ţi-au plăcut în veac, trecând cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Adu-ţi aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău Cel cu mare cuviinţă, că binecuvântat şi preamărit eşti în veci. Amin”.

Astfel rugându-se cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie. Şi a fost tăiat în ziua de douăzeci şi trei a lunii Aprilie, săvârşindu-şi bine mărturisirea, împlinindu-şi alergarea şi păzind credinţa fără de prihană, pentru care a şi luat cununa dreptăţii cea pregătită lui. Unele ca acestea sunt nevoinţele cele mari ale viteazului ostaş Gheorghe. Unele ca acestea sunt biruinţele lui asupra vrăjmaşilor.

Deci, în acest chip nevoindu-se, s-a învrednicit cununii celei nestricăcioase şi veşnice. Cu ale cărui rugăciuni şi noi să ne învrednicim în partea drepţilor şi să stăm de-a dreapta sa, în ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Condacul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință
Glasul 4
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.

Acatistul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2:

Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!

Icos 2:

Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 3:

Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!

Icos 3:

Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 4:

Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 5:

Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grăbă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!

Condac 6:

Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6:

Luminat, o, mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale Dum­nezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 7:

Mari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 8:

Cu totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!

Icos 8:

Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 9:

Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorile de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 10:

Ceata demonilor, văzându-te pe tine, mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icos 10:

Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 11:

Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!

Icos 11:

Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 12:

Daruri ai luat, mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 13:

O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință… și Condacul întâi: Multnevoitorule…

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Paraclisul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe

Paraclisul Sfantului Gheorghe

Rugaciunile incepatoare

Troparul

Ca un aparator al celor robiti si celor saraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, imparatilor ajutator, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Slava… Si acum… asemenea:

Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe

Cantarea I

Pe Faraon, cel ce se purta in car, l-a cufundat toiagul lui „Moise, cel ce a facut minuni oarecand, in chipul Crucii lovind si despartind marea si pe Israel fugaritul si mergatorul pedestru la izbavit; pe cel ce canta cantare lui Dumnezeu”.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu suspinuri negraite ai lucrat pamantul inimii si l-ai udat cu ploaia sangiuirilor mucenicesti, ca sa culegi mai apoi spicele darurilor Cuvantului, cu care hraneste-ne si pe noi la masa cea duhovniceasca intru praznuirea ta.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare aparator al popoarelor crestine te-a aratat intelepciunea lui Dumnezeu, caci turnurile inimilor credinciosilor se intaresc cu rugaciunea ta si ostasii lui Hristos cu nadejde se arunca in lupta pentru Adevar, cinstindu-te pe tine cu credinta, cel ce esti icoana nestramutata a biruintei impotriva vrajmasilor.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Chinurile cele de multe feluri ai rabdat, caci erai mai mult mistuit de dorul cel intelegator al Treimii, inaintea Careia stand, roaga-te sa ne izbaveasca pe noi de aruncarea in focul cel vesnic.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cort al Intelepciunii pe Tine Te stim noi, cei ce alergam la rugaciunea Ta, Preacurata, ca sa ne deschizi noua camarile Imparatiei cerurilor cu cheia milostivirii Tale.

Cantarea a III-a

„Tu esti taria mea, Doamne, Tu si puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lasat sanurile parintesti si a noastra saracie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig catre Tine: Slava puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avand cugetul intarit pe Piatra Hristos, ai defaimat toata desertaciunea idoleasca si de amenintarea mortii nu te-ai temut, voind a patimi cu dor pentru Cel Ce a biruit moartea, catre Care roaga-Te sa ne invieze pe noi din mormantul rautatilor.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sulita ai fost impuns in pantece pentru marturisirea Celui Ce sulita a rabdat ca sa izvorasca neamului omenesc iertare si sa daruiasca tuturor prin tine bogate indurari si daruri ceresti.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Roata cea cu fiare ascutite a rupt trupul tau, dar prin ajutor ingeresc ai ramas sanatos, iar acum te rogi ca sa se tamaduiasca trupurile noastre cele sfasiate de dureri cumplite.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pazeste-ma de cursele celui viclean Stapana mea, si pornirile patimilor mele le imblanzeste ca intru pace sa-Ţi aduc jertfa laudelor ingeresti.

Apoi aceste stihiri:

Cu florile gandurilor dumnezeiesti veniti sa ne apropiem de cel ce cu rugaciunea a lucrat pamantul multor inimi si a adus la Hristos pe cei ce erau in intunericul necredintei.

Maica Luminii, deschide-mi portile pocaintei mai inainte de a fi prins de balaurul cel intelegator si aruncat in focul cel vesnic.

Sedealna

Toata suflarea ingereasca si poporul binecredincios iti aduce cununi de laude, Mucenice, pentru ca pe vrajmas ai biruit desavarsit si te-ai mutat catre cerestile lacasuri, rugandu-te sa se izbaveasca din cursele lui si cei ce te cinstesc pe tine.

Cantarea a IV-a

„Nepazind poruncile Tale Stapane, cu mintea mea intrand in patimile desfatarilor, am fost golit de har si pentru rani zac gol; ci ma rog Tie, Mantuitorule, mantuieste-ma !”.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata de mucenici ai adus Imparatului Hristos prin marturisirea cu barbatie a adevarului si prin minunile lucrate cu tine, ca sa mearga ei inainte laudand nevointele tale.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iesit-ai sanatos din varnita in care fusesei aruncat, iar acum din adancul pacatelor scoate-ma pe mine, cel impovarat cu multe rautati.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Roaga-te, Sfinte, ca cei ce iti impletesc tie cununi de lauda sa afle binecuvantarea Treimii si sa se izbaveasca de cursele vrajmasului ce ne pandeste in toata vremea.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Inima mea o arata oglinda a Intelepciunii, ca sa Te maresc pe Tine todeauna cu credinta.

Cantarea a V-a

„Cautand cu ochiul Tau cel neadormit , milostiveste-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trandaviei, si care slujesc somnului desfatarilor in patul patimilor; Cel Ce ti-ai plecat capul pe Cruce si Te-ai trezit de bunavoie, micsorand Hristoase, noaptea pacatului, Cel Ce esti lumina dreptatii”.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rabdat-ai fericite, incaltamintea cea care avea cuie de fier, dar pasii sufletului tau erau intariti de Cel Ce pamantul l-a sfintit cu dumnezeiestile sale picioare, ca sa indrepteze pentru rugaciunile tale si pasii inimii noastre pe cararea pocaintei.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vine de bou uscate ai fost batut pentru Cel Care a venit sa dezlege dobitocia patimilor noastre prin patimirea Sa, pe Care si roaga-L, Mucenice, sa ma scoata pe mine din patima cea dobitoceasca ce in toata vremea necajeste sufletul meu.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Prin a ta rugaciune ai inviat un mort dintre cei de demult, aratand ca esti slujitor al Stapanului vietii, Care din mormant a inviat a treia zi ca sa ne scoata pe noi din mormantul pacatului.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Maica Vietii, primeste cununi de laude din mainile nevrednice ale slujitorilor Tai si de la Hristos Dumnezeu ne soleste cununa vietii celei vesnice.

Cantarea a VI-a

Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune mahnirile mele; ca sufletul meu s-a umplut de rautati si viata mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai facut Sfinte, solitor de cununa muceniciei pentru multe suflete care au crezut in Hristos prin minunile tale, iar acum prin ale tale rugaciuni castiga-ne si pe noi pentru viata cea vesnica.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe boul lui Glicherie ai inviat si te-ai facut acestuia pricinuitor de cununa muceniciei; nu ne trece cu vederea nici pe noi in necazuri, ci ne scoate din gropile pacatelor.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Numele lui Hristos s-a preaslavit intru tine, purtatorule de chinuri, caci paharul patimirii Domnului l-ai baut si in cetele mucenicilor ai fost numarat, ca sa te rogi pentru sufletele noastre.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Inviaza sufletul meu omorat de pacat cu stralucirea rugaciunii tale si orbeste ochii inimii mele dinspre toate gandurile rautatii, ca sa vad intru lumina Invierii pe Hristos stralucind.

Apoi aceste stihiri:

Purtatorule de grele chinuri, sufletul meu cel chinuit de patimi il leaga cu fasiile rugaciunilor tale, turnand peste el si untdelemnul iubirii de oameni, ca sa-ti aduc tie cu multumire mirul laudelor dumnezeiesti.

Preacurata, care, prin cuvant, negrait ai nascut pe Cuvantul in zilele cele mai de apoi, roaga-te Lui, ca Una Ce ai indraznire de Maica.

Condacul

Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai aratat lucrator preacinstit al dreptei credinte, spicele faptelor bune adunandu-ti tie; ca semanand cu lacrimi, cu veselie seceri, si luptandu-te pana la sange, pe Hristos ai dobandit si cu rugaciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greseli.

Prochimenul, glas 4:

Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosului Sau.

Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul…

Evanghelia dupa Matei:

Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de ca¬tre Tatal Meu si nimeni nu cu¬noaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i desopere. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre caci jugul Meu e bun si povara Mea e usoara.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slava… glas 2:

Pentru rugaciunile Cuviosului Tau, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Si acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: „Toata nadejdea…”

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

Deschis-ai usa muceniciei, fericite, multor sufletele tinuite mai inainte in temnita slujirii idolesti, iar acum usa iertarii lui Hristos deschide-mi mie cu cheia rugaciunii tale.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cantarea a VII-a

Chipului celui de aur neinchinandu-se tinerii lui Avraam, s-au lamurit ca aurul in topitoare; ca, in cuptorul cel de foc, ca intr-o camara luminata, dantuiau, cantand: Binecuvantat esti, Dumnezeul parintilor nostri ! ”.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind incununat cu puterea lui Hristos, ai rusinat pe idolii cei mincinosi si ai facut pe demoni a marturisi pe Adevaratul Stapan al lumii, Caruia s-au inchinat cei mai inainte intuencati de inselaciune.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

S-au sfaramat idolii cei deserti, nerabdand defaimarea ta Sfinte, iar acum nimiceste pe cei ce ne necajesc pe noi trimitand sagetile rugaciunii tale.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Pe imparateasa Alexandra ai adus-o pe cararea muceniciei, iar acum in palat veselitor odihnindu-te, nu inceteziba aduce jertfe de rugaciuni Imparatului tuturor ca sa ne miluiasca pe noi.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Inima mea cea clintita de viforul pacatului o intareste pe piatra smeritei cugetari, ca sa Te maresc pe Tine cu credinta.

Cantarea a VIII-a

„Vazandu-Te soarele intins pe Cruce, si-a strand razele si tot pamantul s-a clatinat cu cutremur, Imparate al tuturor, vazandu-Te de voie patimind, Cel Ce esti din fire nepatimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tamaduieste ca un doctor patimle sufletului meu !”.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecatu-te-ai cu milostivire spre intristarea vaduvei si pecetea minunii tale s-a aratat chiar prin scrisul de pe stalp; fiind insuti tu stalp al Bisericii lui Hristos, sprijineste-ne si pe noi in ceasul grelelor incercari.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celor ce cu credinta te cinstesc le rasplatesti cu darurile Cuvantului si din focul cel vesnic scoti pe cei osanditi, ca unul ce ai indrazneala catre Cel pentru Care insuti ai fost judecat.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Pe tanar ai rapit din mana agarenilor, iar acum rapeste-ma si pe mine Sfinte, din mana celui viclean, ca sa nu ajung eu mancare demonilor in cele mai de jos ale pamantului.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Miluieste pe robul in necazuri si inima mea o curateste de spinii patimilor, ca sa te cinstesc pe tine cu flori de ganduri dumnezeiesti.

Cantarea a IX-a

Eva adica, prin pacatul neascultarii, blestem inauntru a adus, iar Tu Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, prin odrasla purtarii in pantece, lumii binecuvantare ai inflorit; pentru aceasta toti Te slavim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Oglinda a frumusetii lui Hristos fiind, sufletul meu cel uratit de pacat il infrumuseteaza cu razele rugaciunilor tale, preafericite Gheorghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stinge sagetile de gand cu care vrajmasul cauta sa ne doboare in adancul deznadajduirii si invredniceste-ne si pe noi a te lauda cu inima curata si multumitoare.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cine poate numara multimea minunilor tale si cine poate patrunde adancul judecatilor dumnezeiesti ? Ca un stiutor al voii Stapanului, soleste-ne noua povatuire luminata pe calea mantuirii.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ingradeste inima mea cu stalpii rugaciunilor Tai Preacurata, ca sa nu ma mai bantuiasca urzelile vrajmasului in toata vremea.

Cuvine-se cu adevarat sa Te fericim pe Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe Tine, Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim.

Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie:

„Ceea ce esti mai cinstita…”.

Bucura-te, cununa preaslavita a mucenicilor lui Hristos, rusinea cea mare a demonilor, intarirea credinciosilor, scaparea celor asupriti de necazuri, cel ce infrumusetezi primavara noastra duhovniceasca intru lumina Invierii Domnului, arata si inima mea infloritoare de ganduri dumnezeiesti.

Ca unul ce ai fost strain de teama, fiind imbracat in platosa credintei nestramutate in Hristos, cu barbatia intareste sufletul meu cel slab, ca sa stau fara frica in lupa impotriva vrajmasului nevazut.

Ca un bun ostas al lui Hristos te-ai lepadat de orice dorire pamanteasca, cu gandulul ravnind camarile cele de sus, pe care roaga-te sa le dobandeasca cei ce te cinstesc pe tine .

Ca o pasare ai zburat cu aripile muceniciei catre Cel Ce acopera lumea cu aripile milostivirii Sale si acum te si rogi sa fim paziti noi sub aripile rugaciunii tale de vrajmasii cei intelegatori.

Intareste inima mea pe piatra credintei, ca luand intr-ajutor si pomenirea ta, sa calc peste toate cursele rautatii si sa mostenesc partea celor mantuiti.

Ca unul ce te veselesti intru slava la masa mucenicilor si incununezi cu darurile netrecatoare ale Cuvantului pe cei ce te cinstesc pe tine, ia aminte si la smeritele noastre cereri si ne scoate din tulburarea vrajmasului.

Cetele puterilor netrupesti, cu Botezatorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si cu Nascatoarea de Dumnezeu Maria, faceti rugaciune ca sa ne mantuim.

Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…

si dupa ecfonis cantam Troparul, glas 4, podobie: Degrab ne intampina…

Ca un ostas viteaz al lui Hristos si a lumii cetate nebiruita de daruri dumnezeiesti, ca un sprijinitor al celor din nevoi si izvor de minuni ceresti, picura.ne si noua indurarile cele nenumarate ale Cuvantului.

Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: „Cand de pe lemn…”, vreme in care ne inchinam icoanei Sfantului:

Potoleste intristarea sufletelor noastre, Sfinte Gheorghe si indulceste marea cea sarata a acestei vieti, ca inotand cu bratele nadejdii si ale credintei sa ajungem la limanul iubirii dumnezeiesti.

Stapana, primeste rugaciunile robilor Tai si ne izbaveste pe noi de toata nevoia si necazul.

Toata nadejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub sfant acoperamantul Tau. Amin!

La Multi Si Fericiti Ani alaturi de cei dragi, tuturor celor care cu credinta si vrednicie poarta numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, precum si derivate ale acestora: Gheorghita, Ghita, Gelu, Gica, Gigi, Geo, George, Georgel, Gheorghiu, Gyuri, Jorge, Jorj, Georgeta, Georgi, Georgiana, Geta, Getuta, Gheorghina, Gherghina, Gina, Gigica, etc.

Pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin!