Rugăciune pentru dobândirea răbdării
Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel ce ai spus că “prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”, arată-mi mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească alinare.
Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încercarea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc Numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii:
„Aliluia! Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea! Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu. Domnul este ajutorul meu şi voi nădăjdui întru El: Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. Amin.”