Risipitor sau zgârcit?

Se povesteşte că un bărbat şi femeia sa au venit la un preot să-i ceară sfat. Femeia îşi acuza omul că este prea risipitor, în timp ce bărbatul o mustra pe nevastă că este prea zgârcită.

Uitându-se la ei, preotul le-a arătat palma deschisă şi i-a întrebat:

– Dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de bună ?

– Nu, părinte!

Preotul a strâns atunci puternic pumnul şi, ţinându-l aşa, i-a întrebat:

– Dar dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?

– Nu, bineînţeles, părinte.

– E, atunci mai gândiţi-vă la asta şi o să vedeţi care are dreptate!

“Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puţin!” – Avva Moise