De mic copil îmi pierdusem părinţii şi am ajuns la nouă ani într-un orfelinat din Londra. Era mai mult decât un penitenciar.
Trebuia să lucrăm 14 ore pe zi în grădină, în bucătărie, la grajduri, pe câmp. Nici o zi nu aduse vreo schimbare, şi în tot anul nu era decât o singură zi liberă: ziua de Crăciun. Atunci fiecare băiat primea câte o portocală în cinstea pruncului Iisus. Asta era totul.
Dulciuri, jucării şi portocale primeau doar aceia care în decursul anului dădeau dovadă de hărnicie şi ascultare. Aceste portocale de Crăciun întrupau dorinţa unui întreg an.
Astfel mai veni o dată Crăciunul. Dar asta a însemnat pentru menirea mea de băiat aproape sfârşitul lumii. În timp ce alţi băieţi treceau pe la directorul orfelinatului şi primeau câte o portocală, eu trebuia să stau într-un colţ al încăperii şi să privesc. Asta era pedeapsa primită pentru că într-o vară voiam să fug din orfelinat.
După împărţirea portocalelor, ceilalţi băieţi puteau să se joace în curte, iar eu am fost obligat să merg în dormitor şi să stau acolo, în pat, toată ziua. Eram nespus de trist. Plângeam şi nu mai voiam să trăiesc.
Nu după mult timp, am auzit paşi în cameră. O mână îmi apucă pătura cu care eram acoperit. Atunci am deschis ochii. La patul meu era un băieţel, pe nume William, care avea în mâna dreaptă o portocală şi mi-o întinse. Nu ştiam ce se întâmplase. De unde putea să provină această portocală?!
Priveam când la William, când la fruct, şi simţeam în mine o oarecare reţinere. Deodată mi-am revenit în fire şi am observat că portocala era deja descojită şi, când am privit mai îndeaproape, totul îmi deveni limpede şi lacrimile începură să-mi curgă din ochi. Când am vrut să întind mâna pentru a lua portocala, am constatat că trebuia să apuc bine ca să nu se destrame.
Ce se întâmplase?
„Băieţii s-au adunat în curte, îmi spuse William, şi au decis ca şi eu să primesc portocală de Crăciun. Astfel fiecare şi-a descojit portocala şi cu zece felii au făcut o portocală nouă, frumoasă şi rotundă”.
Această portocală a fost cel mai frumos cadou de Crăciun din viaţa mea. El mi-a arătat cât de mângâietoare poate fi prietenia autentică.