20 de sfaturi pentru smerenie

1. Au uitat de tine? Nu-ţi telefonează nimeni? Nu e nimic grav. Nu te plânge.

2. Ai fost ofensat pe nedrept? Uită.

3. Eşti disprețuit? Bucură-te!

4. Eşti învinuit? Nu te justifica.

5. Îşi bat joc de tine? Nu le răspunde.

6. Te ceartă cineva? Păstrează tăcerea, rămânând în rugăciune Citeste tot articolul

Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica !?

La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată țara.

Într-un cerdac la o chilie de lemn stătea un monah bătrân și binecuvânta pe aceștia și dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.

Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soțul, soția și cei doi copii ai lor.

Soția foarte evlavioasă merse la părinte și primi binecuvântare împreună cu copii iar soțul stătea un pic retras fiind necredincios și chiar impotriva acestor gesturi de evlavie față de un om.

Femeia zăbovi puțină vreme alături de bătrânul monah încercând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte și pe soțul ei pe calea credinței.

La un moment dat soțul nervos, pentru că el venise în pelerinaj doar ca simplu turist merse spre părintele bătrân cu gândul de al ispiti și ai pune într-o lumină proastă întreaga credință. Și zise monahului:

-”Auzi bătrâne! Spune-mi te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru care-L tot propovăduiți și cu care prostiți lumea ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuși să nu poată ridica?” Citeste tot articolul

„L-am aflat pe Hristos!” a strigat chirurgul plângând

O minune cutremurătoare săvârșită într-un spital. Un oarecare copil a fost adus la urgența unui spital. După analizele făcute în grabă, medicul a hotărât următoarele, spunându-i totodata și copilului:

– Îți voi deschide inima…

Atunci copilul l-a întrerupt dintr-o data și i-a spus:

– Înlăuntrul inimii mele Îl veți găsi pe Hristos.

Chirurgul l-a privit cu curiozitate și, fiindcă nu credea, și-a ridicat sprâncenele și i-a spus copilului:

– Voi deschide inimioara ta ca să constat vătămările pe care ți le-a pricinuit boala.

– Da, dar când îmi veți deschide inima, Îl veți afla pe Hristos Citeste tot articolul

Sâmbătă 10 Septembrie 2016: TeDeum la începutul noului an şcolar 2016-2017 la Biserica Ortodoxă Română Straubing

Dragi prieteni, în ziua de 13 Septembrie 2016 va începe noul an şcolar pentru marea majoritate a elevilor. Cu acest prilej, noi le dorim tuturor celor care se află în câmpul învăţăturii: atât preşcolarilor, elevilor, studenţilor, dar şi educatorilor, profesorilor şi tuturor cadrelor didactice, un an bun şi binecuvântat, încununat de succes, împliniri şi reuşite în toată fapta cea bună spre slava lui Dumnezeu.

Şi pentru că nu este bine să se înceapă un an şcolar fără binecuvîntarea bunului Dumnezeu şi a Sfintei Biserici, în ziua de Sâmbătă 10 Septembrie 2016 la ora 11:00, vom săvârşi Slujba de TeDeum pentru începutul noului An Şcolar 2016 – 2017, la care sunt invitaţi toţi preşcolarii, şcolarii, studenţii, profesorii, învăţătorii precum şi toti ce ce se află în câmpul învăţăturii pentru a începe cu binecuvântarea Lui Dumnezeu acest nou an şcolar.

La finalul aceste Slujbe, vom merge împreună cu copiii care vor fi prezenţi, la Grădina Zoologică din Straubing – costurile de intrare pentru copii vor fi suportate de către Parohia noastră.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos: "Lasati copii sa vina la mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu" (Marcu 10, 14)

Mantuitorul nostru Iisus Hristos: „Lasati copii sa vina la mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14)

„E un lucru extraordinar ca anul şcolar să îl începem cu rugăciune… adunaţi din nou în Sfânta Biserică, rugându-L pe Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne încălzească inima şi să ne întărească voinţa, spre a percepe toate lucrurile bune şi folositoare. Pe de o parte Îl implorăm să ne dea sanatate şi har pedagogic dascălilor, iar pe de altă parte Îl implorăm să vă mlădieze sufletul vostru pentru a creşte frumoşi, sănătoşi şi pentru a vă putea realiza aşa cum vă doriţi voi şi cum este de folos pentru părinţii voştri, pentru Biserica şi pentru ţara noastră” – Î.P.S Andrei Andreicuţ

Vă îndemnăm cu părintească dragoste să binevoiţi a fi părtaşi împreună cu noi la această frumoasă slujbă Citeste tot articolul

Vino la Sfânta Biserică!

Vino la Sfânta Biserică! Însă nu veni cu inima plină de ură şi răzbunare, ci vino cu faţa senină, plină de dragoste, că Hristos de dragostea ta are atâta nevoie!

Nu veni la Biserică cu gura plină de vorbe deşarte şi râs, că destui sunt cei ce râd acum de cuvintele şi Biserica Lui, destui sunt cei ce-şi bat joc de ucenicii şi slujitorii Lui.

Ci vino smerit şi plângând în inima ta, căci Hristos merge să moară pentru tine.

Vino cu sufletul şi trupul curăţit prin pocăinţă, ca să poţi vedea pe cruce trupul lui Iisus.

Arhimandritul Ioanichie Bălan

Capela Bisericii Ortodoxe Române din Straubing

Capela Bisericii Ortodoxe Române din Straubing

 

Slujba Sfântului Maslu în ziua de 03 Septembrie 2016 la Biserica Ortodoxă Română din Straubing

Dragi prieteni, în ziua de Sâmbătă 03 Septembrie 2016 la ora 10:00 vom săvârşi Slujba Sfantului Maslu la Biserica noastră din Straubing.

Adresa: Friedhofskapelle der St. Michaelsfriedhof, Friedhofstraße 32, 94315 Straubing

Vă aşteptăm cu drag.

Toate cele bune, pace, linişte şi binecuvântare.

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,
Părintele Vasile Florin Reuţ

Slujba Sfantului Maslu

Slujba Sfantului Maslu

Fă Rai din ce ai!

„Sunt două zile în care nu mai putem face nimic: ieri și mâine. Prezentul este timpul mântuirii. Amânarea înseamnă niciodată. Un om valorează atât cât iubește. Restul e poveste.”

Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înțelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoși, bolnavi, fericiți, nefericiți). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp.

Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar și ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani. Stresul este moartea celulei. E drept că unele celule nervoase se refac printr-o gândire constructivă, optimistă, dar e nevoie de muncă personală.

Cea mai mare minune este să iubești toți oamenii

Cea mai mare minune este să iubești toți oamenii

Orice boală trebuie tratată cu înțelegere, compasiune și nu cu revoltă, deoarece unele suferințe le primim ca lecții, iar altele au cauze spirituale (egoism, invidie, răzbunare, stres, frică etc).

Fără Dumnezeu nu există bucurie autentică, iar prezența Lui se simte la tot pasul Citeste tot articolul

Tu nu vrei să te ierte Hristos?

– Gheronda, nu pot să-i iert uşor pe ceilalţi.

– Tu nu vrei să te ierte Hristos?

– Cum să nu vreau?

– Atunci de ce nu-i ierţi şi tu pe ceilalţi? Să iei bine aminte la asta, căci este ceva pentru care Hristos se mâhneşte mult. Este ca şi cum El ţi-ar ierta o datorie de 10.000 de talanti, iar tu nu vrei să-i ierţi celuilalt 100 de dinari. Să spui în gândul tău: „Cum de Hristos, Care este fără de păcat, mă rabdă mereu şi iartă miliarde de oameni, iar eu să nu iert nici măcar o soră?”.

***

„Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8, 3-11)

Femeia Adultera - "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei"

Femeia Adultera – „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”

***

Într-o zi a venit la Colibă un tânăr despre care ştiam că avusese o neînţelegere cu cineva şi, deşi acela îi cerea să-l ierte, el nu-l ierta. La un moment dat îmi spuse: „Gheronda, roagă-te ca să mă ierte Dumnezeu!”. „Mă voi ruga, îi spun, ca să nu te ierte Dumnezeu”. Dar el mi-a repetat: „Gheronda, vreau să mă ierte Dumnezeu”. Şi atunci i-am spus: „Dacă tu, binecuvântatule, nu-i ierţi pe ceilalţi, cum să te ierte pe tine Dumnezeu?”. Citeste tot articolul

„Mâncare de post aveți?”

Miercuri seara, devreme. După o îndelungată discuție pe teme profesionale, prietenul și colegul meu are o idee:

‒ Mergem să ciugulim ceva, aici lângă…?

‒ Unde, prietene? îl întreb. Ce să mâncăm?

Știam că postește, ca fel ca și mine.

‒ Nu te neliniști, au și mâncăruri de post, îmi răspunde zâmbind.

Îl urmez fără o poftă deosebită. Intrăm în fast-food, iar prietenul meu, dezinvolt, comandă una dintre mâncărurile de post care păreau să arate bine. Creveți cu garnitură de cartofi, toate prăjite. Eu comand doar o porție de cartofi prăjiți. Trebuie să așteptăm destul timp pentru a veni comanda noastră. Prietenul meu merge să ocupe o masă și astfel aștept la rând, singur între necunoscuți.

‒ Ceva de post aveți? se aude o voce, rupând gândurile mele evlavioase. Mă întorc și privesc trăsnit Citeste tot articolul

Numai Dumnezeu poate schimba inimile oamenilor

Într-o zi, i-am mărturisit Părintelui:

‒ Părinte, mă enervez foarte repede.

‒ Bun lucru e mânia!

Crezând că glumeşte, l-am întrerupt:

‒ E bun lucru?

In Mana Lui Dumnezeu

In Mana Lui Dumnezeu

‒ Fireşte! Dumnezeu a pus mânia în noi. Ea este nervul sufletului. Este putere Citeste tot articolul